URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 20 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
12 Noiembrie 2021, 15:34

Cine merge la şcoală şi la grădiniţă: Mai mult de jumătate din unităţile de învăţământ din Bihor vor ţine lecţii faţă în faţă (DOCUMENT)

Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor a actualizat lista unităţilor de învăţământ care, începând de luni, vor desfăşura activităţi faţă în faţă.

În total, în Bihor, 380 din cele 724 de unităţi de învăţământ vor funcţiona faţă în faţă începând de luni, iar 344 online, se arată în comunicatul IŞJ Bihor transmis vineri.

Spre deosebire de săptămâna trecută, acum raportarea ratei de vaccinare împotriva Covid-19 se face pentru fiecare şcoală şi grădiniţă în parte, nu pentru unitatea cu personalitate juridică, asta însemnând că, de pildă, într-o comună ar putea fi o şcoală închisă, dar grădiniţele deschise.

Potrivit şefului IŞJ Bihor, Horea Abrudan, noile reglementări au fost stabilite prin dispoziţii ale Ministerului Educaţiei.

În acelaşi timp, unităţi de învăţământ fără personalitate juridică ar putea să fie deschise, dacă pe întreaga unitate cu personalitate juridică pragul de 60% este atins. Altfel spus, o grădiniţă dintr-un sat oarecare ar putea fi deschisă, chiar dacă n-are niciun profesor vaccinat, cu condiţia ca în toate şcolile şi grădiniţele din comună minimum 60% din dascăli să fie imunizaţi, iar Consiliul de Administraţie să aprobe prin vot această decizie.

În această categorie intră grădiniţe cu niciun angajat vaccinat, precum cea din Betfia, Valea Cerului, Vâlcele, Meziad ori din Mihai Bravu, dar şi Şcoala primară "Fenyes Elek" din Ciocaia (cu 27,27% angajaţi vaccinaţi), Grădiniţa "Albă ca Zăpada" Băile Felix (30%), Clubul Copiilor Salonta (50%), Grădiniţa 24 Oradea (50%).

Faţă de săptămâna aceasta, când au funcţionat online pentru că n-au atins pragul de vaccinare, vor putea ţine lecţii faţă în faţă şcoli precum Şcoala Gimnazială Sâmbăta (60%), Colegiul Naţional Octavian Goga Marghita (60,38%), Liceul Ortodox Roman Ciorogariu Oradea (60,66%), Colegiul Tehnic Alexandru Roman Aleşd (60,75%), Liceul Teologic Baptist Emanuel Oradea (62,50%) ori Liceul de Arte Oradea (66,66%).

Conform listei complete a tuturor unităţilor de învăţământ din Bihor, 77 au rata de vaccinare de 100%, multe fiind însă grădiniţe de la sate, unde şi numărul angajaţilor este redus.

Pe de altă parte, IŞJ Bihor a mai raportat vineri că, în prezent, 77 de angajaţi ai şcolilor şi grădiniţelor din judeţ sunt infectaţi cu Covid-19, respectiv 177 de elevi.

"Facem precizarea că în această perioadă unităţile de învăţământ au fost preocupate de asigurarea tuturor condiţiilor pentru ca un număr cât mai mare de elevi să revină la şcoală", a mai transmis IŞJ Bihor.

Vezi mai jos lista şcolilor şi rata de vaccinare în fiecare unitate în parte:

 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6625 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON