URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 07 IULIE 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când suntem stațiune turistică, edilii fac tot posibilul ca să ne simțim veșnic în vacanță. Avem dealuri de vizitat în împrejurimi, iar dacă nu mergem noi la ele, vin ele la noi. Apă termală este din belșug și ne-ar mai lipsi doar o deltă pentru ca peisajul să fie complet. Și atunci ce și-au zis slujbașii din Primărie? Dacă Peța și Crișul nu pot forma o deltă, măcar să avem țânțarii aferenți!
Zic şi eu
Adrian Cris
Dar nu despre candidaţi aş vorbi acum, că pentru asta va fi timp destul, ci vreau să acord o „bulină roşie” UDMR Bihor pentru meritul de a-l fi retras pe actualul preşedinte al CJ, Pásztor Sándor, din cursa pentru un nou mandat. Sigur, i s-a dat şansa să anunţe că el nu şi-l mai doreşte, la fel ca în urmă cu 4 ani, când şi Alexandru Kiss a fost lăsat să declame acelaşi text. Dar numai cine l-a crezut atunci pe Kiss îi dă crezare acum lui Pásztor!
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
Mi-au plăcut mereu restaurantele mici, de tip italian sau franţuzesc, cu măsuţe micuţe, majoritatea de două persoane, decorate minimalist, apropiate una de alta, aproape înghesuite. Contrastează puternic cu ditamai mesele de ping-pong din restaurantele româneşti pe care ai loc să-ţi pui 7 feluri de mâncare simultan şi mai poţi sta şi confortabil cu coatele lăbărţate. Ne place să avem spaţiu mult pentru noi înşine fiindcă, atunci când suntem la masă, ne simţim regi şi trebuie să ne comportăm în consecinţă.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre restricțiile impuse de autorități în contextul pandemiei de Covid-19?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Codul administrativ reglementează atribuțiile prim-ministrului României în calitatea sa de conducător al Guvernului. Astfel, conform articolului 28 din cod, prim-ministrul conduce Guvernul şi coordonează activitatea membrilor acestuia, cu respectarea atribuţiilor pe care aceştia le exercită.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Refluxul gastroesofagian constă în reîntoarcerea conţinutului gastric sau duodenal în esofag şi reprezintă, probabil, cea mai frecventă afecţiune digestivă. Cauza cea mai importantă este insuficienta contracţie a sfincterului esofagian inferior (un "inel" muscular care închide esofagul inferior, nepermiţând alimentelor în curs de prelucrare din stomac să ajungă în esofag şi chiar în cavitatea bucală).
21 Noiembrie 2019, 19:37

Cimitirul Municipal, dotat cu a doua mașină electrică

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Administraţia Domeniului Public S.A. Oradea a dotat parcul auto al Cimitirului Municipal Rulikowski cu o a doua maşină electrică, după ce, în toamna anului trecut, a mai făcut o astfel de achiziţie. Ca în primul caz, este vorba despre un autovehicul mortuar electric Clasic II, cu platou, în valoare de 15.000 de euro, achiziţionat din Ungaria.

Noul autovehicul electric a ajuns în cursul zilei de miercuri la Cimitirul Rulikowski şi va fi folosit la slujbele de înmormântare începând de săptămâna viitoare.

"Este un automobil care nu poluează şi este ieftin de întreţinut. Acesta are un un buton care permite reducerea vitezei la maximum 10 km pe oră, astfel încât cortegiul funerar să se poată deplasa la pas în urma lui. Un alt avantaj este că persoanele aflate în urma lui nu vor mai inhala gaze de eşapament. De asemenea, este foarte silenţios, prin urmare nu va deranja nici slujba religioasă în timpul mersului", precizează Liviu Andrica, directorul Administraţiei Domeniului Public (ADP) Oradea.

Cele două automobile electrice au o autonomie de 50-60 km, putând fi încărcate de la orice priză de 220 volţi. Acestea au două trepte de viteză, prima până la 10 km pe oră, iar cea de-a doua, până la 25 km pe oră.

Odată cu această nouă achiziţie, parcul auto al ADP Oradea are în dotare patru maşini electrice, două la Cimitirul Municipal şi două la Aquaparkul Nymphaea, acestea din urmă fiind cumpărate odată cu prima maşină mortuară, în toamna anului trecut.

Loredana Buz
Consilier Relaţii Publice ADP Oradea

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Chinezarie via Hungaria!
Chinezarii cumparate via Hungaria! Oare de ce? De ce nu se fac achizitii directe din China, fara comision! Intreb si eu pentru un prieten. Asat e ca si cum am cumpara Logan din Hungaria, chiar ar fi interesant
Postat 21 Noiembrie 2019, 22:47 de scortosul
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2843 RON
  • 1 EUR = 4.8365 RON
  • 1 HUF = 0.0137 RON