URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 24 MARTIE 2019

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Atunci când se fac investiţii din fonduri guvernamentale, reţeta e simplă. De obicei câştigă o firmă tare din Bucureşti, care are intrare pe la CNAIR, la Ministerul Dezvoltării sau la Compania Naţională de Investiţii. Imediat după adjudecarea licitaţiei, care de regulă are la bază descalificarea concurenţei, fericitul câştigător sună la fraierii care au firme din Oradea şi le propun să le subcontracteze lucrarea.
Zic şi eu
Adrian Cris
Se zice că doar cine nu munceşte nu greşeşte (deşi eu, personal, cred că greşeşte şi cel ce nu munceşte). În orice caz, bărbaţi sunt cei care îşi asumă greşelile, iar eu îmi declar apartenenţa la această categorie. Ca atare, recunosc că după ce am primit reacţia lui Pásztor, i-am verificat argumentele, cum că deplasarea în interes de serviciu în Austria a făcut-o separat de cea în interes privat în Elveţia. 
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Protestul de vineri a avut eficiența unei petale de trandafir în fața șenilei unui tanc de 50 de tone. Conducătorii s-au spart de râs în timpul protestului de un sfert de ceas al celor buni, după care s-au întors în întuneric și fum, la masa de poker pe care joacă soarta acestei nații nefericite. Pe ei nu îi interesează dacă străzile se blochează pentru 15 minute, câtă vreme lucrul acesta oricum se întâmplă zilnic, ore în șir...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Care credeţi că ar fi soluţia cea mai bună pentru reintroducerea zborurilor internaţionale e Aeroportul din Oradea?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Instanţa Supremă s-a pronunţat recent, printr-o decizie de speţă, în sensul în care Ghidul pentru acordarea daunelor morale emis de Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii nu este obligatoriu pentru instanţe.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numită şi "durerea facială paroxistică", această afecţiune se caracterizează  prin dureri puternice la nivelul buzelor, gingiilor, obrajilor, bărbiei şi, mai rar, la nivelul ochilor. Boala afectează nervul trigemen, un nerv cranian care asigură sensibilitatea tegumentelor feţei şi a jumătăţii anterioare a capului, iar prin ramura sa motorie are rol în masticaţie. 
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
28 Iulie 2010, 10:52

Lobby pentru Bodog

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Fostul manager al Spitalului Judeţean, Florian Bodog (foto), trage din greu să-şi recucerească postul în care Radu Ţîrle a numit-o, provizoriu, până la susţinerea unui concurs, pe doctoriţa Carmen Pantiş, coordonatoarea programului judeţean de transplanturi.

Recent, Bodog s-a înfiinţat cu prietenul Adrian Tărău, fiul fostului prefect PSD Aurel Tărău, la vicepreşedintele CJ Alexandru Kiss, ca să pună la punct planul de bătaie. Până una-alta, fostul elnok a rezolvat jumătate din problemă, aranjând împreună cu PSD-ul şi PDL-ul ca omul său de încredere, Zviker Katalin, să devină şefa Consiliului de Administraţie al spitalului.

Cu unica misiune ca, pentru apropiatul concurs, să fixeze condiţii de participare pe care "sora" Fratelui Ţîrle să nu le îndeplinească, dar care să fie perfect mulate după chipul şi asemănarea lui Bodog.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Un lingau carierist
Bodog e o incapacitate recunoscuta in lumea medicala. Si-a dovedit capacitatile doar in a-l pupa in fund pe fostul rector Maghiar si apoi pe decanul Ifrim de la medicina. De pe vremea cand era doar sofer si apoi brancardier se lauda ca va fi decanul facultatii de medicina si director de spital. Din pacate au de suferit pacientii si studentii. Daca Kiss il sustine, e o **** si el.
Postat 28 Iulie 2010, 13:24 de Oradean
Tarle, lasa-ne!
Acesta este rezultatul valorii politice a lui Tarle,a capacitatii sale de negociere politica, a pozitiei sale in CJ si in PNL Bihor.Daca nu tii cont de nimeni si de nimic,crezandu-te sef, desi tu esti un jalnic mascarici ajuns in fruntea CJ prin efortul si voturile PNL,si singurul tau scop este de a-ti promova fratii si surorile de credinta, se ajunge la o asemenea situatie de compromis politic total, desi initial se putea negocia acceptand un compromis partial.Vai de diletantii ajunsi in politica!
Postat 28 Iulie 2010, 11:53 de Volo
Adi Cris a scris stirea
Aceasta gluma a fost scrisa de Adi Cris, omul lui Tirle care se da peste cap sa-i multumeasca lui Tirle pentru ca i-a angajat nevasta mla Consiliul Judetean. Asa ca prin Cis, Tirle lanseaza fumigene impotriva UDMR-ului. Pacat ca ziaristii isi platesc creditele cu bani necinstiti. Sa-i fie rusine.
Postat 28 Iulie 2010, 11:28 de Oradeanul
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Jurnaliști cu pistol: Concurs între ziariști, de Ziua Poliției (FOTO)
  • Dezbaterile în instanţele din Oradea au fost suspendate: Toţi grefierii au ieșit la protest! (FOTO)
  • Magazinul de plante Kaluna vă aşteaptă în parcarea Era Park Oradea (FOTO)
  • Bustul generalului Moşoiu a fost coborât de pe soclu pentru reabilitare (FOTO/VIDEO)
  • Echilibru şi spectacol la Cupa Tengo de la Salonta (FOTO)
  • Percheziții ale polițiștilor orădeni într-un dosar cu droguri de mare risc. Captură impresionantă (FOTO / VIDEO)
  • Incendiu de proporţii în Oradea, la o firmă din Parcul Industrial (FOTO / VIDEO)
  • La mulți ani, ERA Park! Carla’s Dreams i-a cucerit, sâmbătă seară, pe orădeni (FOTO / VIDEO)
  • Înaripatele Oradiei: Malurile verzi ale Crişului Repede şi stufărişul au atras în oraş numeroase specii noi de păsări (FOTO)
  • Puzderie de lume în centrul Oradiei, de Ziua Maghiarilor. Îmbrăcat în huszár, Szabó Ödön a acuzat că maghiarii sunt discriminaţi (FOTO/VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.1758 RON
  • 1 EUR = 4.7558 RON
  • 1 HUF = 0.0151 RON