URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 25 OCTOMBRIE 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Un eveniment unic în viaţă, care ar fi trebuit să rămână pe veci în memoria tinerilor căsătoriţi, s-a transformat într-un coşmar. Mi-am imaginat cum trebuie să fi gândit protagoniştii nunţii de pomină care s-a lăsat cu percheziţii la fostul comisar şef Eugen Boc şi cu Covid la nora acestuia.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Da, s-au făcut 20 de ani de BIHOREANUL! Potrivit planurilor noastre de mai an, azi ar fi trebuit să sărbătorim "a la grande", să facem o mare sărbătoare din acest eveniment, o adevărată "Zi a BIHORENILOR", organizată în aer liber, poate la Cetatea Oradiei, deschisă tuturor... N-a fost să fie. În mijloc de toamnă, poate că vremea ne-ar fi îngăduit. Vremurile, însă, nu.
Zic şi eu
Adrian Cris
Nu ştiu ce şanse rămân, după ultima decizie a Curții Constituționale, ca alegerile legislative să fie la termen, aşa încât actualii parlamentari să nu-şi depăşească mandatele constituţionale. Deşi, potrivit Constituţiei, prelungirea acestora e posibilă doar în anumite condiţii (stare de război, de calamitate, de urgenţă) care, slavă Domnului, nu există, CCR a ajutat din nou PSD, dornic ca scrutinul, cu orice preţ, să aibă loc cât mai târziu.
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
Alegerile interne în PNL Bihor au murit, s-a votat fără comentarii lista impusă de șefu'. Desființarea competiției interne într-un partid poate fi catalogată drept aroganță bazată pe putere și, adeseori, este primul pas către pierzanie. Nu comentez lista lui Bolojan și nici competențele membrilor ei, care sunt convins că se vor descurca în Parlament, ci doar moartea unui principiu simplu, însă esențial, care stătea cândva la baza funcționării partidelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre rezultatul alegerilor locale?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Codul administrativ prevede ce drepturi și ce obligații au consilierii locali și județeni, primarul, viceprimarul și președintele consiliului județean. Iată care sunt acestea...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În urma identificării unor cazuri de listerioză în Marea Britanie, este bine de ştiut că această afecţiune infecţioasă rară este transmisă de obicei la oameni prin consumul unor alimente contaminate cu Listeria (lapte insuficient pasteurizat, brânză şi alte produse lactate, carne insuficient preparată termic), sau, mai rar, prin contact direct cu alte persoane sau animale infectate. Listerioza afectează cel mai frecvent nou-născuţii, bătânii, gravidele şi persoanele cu un sistem imunitar scăzut.
24 Decembrie 2012, 13:38

China „mută" munţii

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cel mai mare proces de „mutare a munţilor" din istoria Chinei - aşa este prezentată iniţiativa de a construi o nouă metropolă în zona Lanzhou, proiect în cadrul căruia una dintre cele mai importante firme de construcţii va cheltui aproape 3 miliarde de euro pentru nivelarea a 700 de munţi.

Nu e prima dată când în China se mută munţii din loc: istoria îl consemnează pe Yu Gong, un ţăran care a dat la o parte doi munţi ce-i blocau intrarea în casă.

De această dată, munţii care vor fi „mutaţi" se întind pe 130.000 de hectare, iar în locul lor se va ridica până în 2030 cea de-a cincea „zonă de dezvoltare la nivel naţional" din China, care ar putea creşte veniturile regiunii cu peste 33 miliarde euro în următorii ani.

De nivelarea munţilor se va ocupa China Pacific Construction Group, companie condusă de Yan Jiehe, considerat un Donald Trump al Chinei. În 2006, averea lui era estimată la aproape un miliard de euro, fiind plasat pe locul doi în topul celor mai bogaţi oameni din această ţară.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.1185 RON
  • 1 EUR = 4.873 RON
  • 1 HUF = 0.0134 RON