URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 13 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
13 Octombrie 2018, 09:49

Cetate "de vânzare": Cetatea Oradea continuă să fie slab vândută, în ciuda atuurilor care o fac unică în Sud-Estul Europei (FOTO / VIDEO)

Cetate 'de vânzare': Cetatea Oradea continuă să fie slab vândută, în ciuda atuurilor care o fac unică în Sud-Estul Europei (FOTO / VIDEO) MĂRIMEA (NU) CONTEAZĂ. Deşi Cetatea Sucevei e considerabil mai mică atât văzută din afară, cât şi din curtea interioară, istoria îi este prezentată interactiv, cu holograme înfăţişând vechi oşteni şi domnitori, dar şi cu o carte-video pe care fiecare vizitator o poate "răsfoi" în ritmul propriu, acţionând un simplu buton
Cetate 'de vânzare': Cetatea Oradea continuă să fie slab vândută, în ciuda atuurilor care o fac unică în Sud-Estul Europei (FOTO / VIDEO) TOTUL ÎN GHIDAJ. Săptămâna trecută, reporterul BIHOREANULUI s-a intersectat în Lapidariul Cetăţii Oradiei cu un grup de studenţi ghidaţi de muzeograful Dumitru Noane (în prim plan). Nu acelaşi noroc îl au vizitatorii pe cont propriu, condamnaţi să afle doar cât le "spun" lapidarele etichete din dreptul exponatelor, pentru că Muzeul Cetăţii nu are niciun sistem de tip audio-ghid

Ne încurcăm în ştiinţă. Aceasta e concluzia reporterului BIHOREANULUI după ce, în decurs de o săptămână, a vizitat două obiective pe care Oradea şi un alt oraş, aflat în cu totul alt colţ de ţară, pariază pentru a atrage turişti.

O comparaţie strict din acest punct de vedere, al "randamentului" turistic, este din păcate nefavorabilă Oradiei, în pofida unicităţii cetăţii de aici. În timp ce administraţia oraşului şi cea a cetăţii orădene, aflată în al treilea an după finalizarea unor ambiţioase planuri de reabilitare, sunt excesiv de meticuloase pentru a-i asigura o strălucire cât mai mare, din care însă nu ştiu să scoată bani, paradoxul e că la Suceava, cu mai puţine ezitări, s-a atins o performanţă net superioară: Muzeul Cetăţii Oradea a avut anul trecut 34.500 vizitatori plătitori, pe când cel al Cetăţii Muşatine 200.000! Deşi are mai puţine de oferit, aceasta "se vinde" mai spectaculos, privind spre... viitor.

Diferenţe istorice

O comparaţie a celor două cetăţi ar putea revolta istoricii, căci în afara caracterului medieval, specialiştii nu văd nicio asemănare între ele. Şi, totuşi, turiştii au tot dreptul s-o facă...

În forma iniţială, demult dispărută, Cetatea Oradiei datează din secolul XI, potrivit unei legende cum că regele Ladislau I al Ungariei ar fi vânat în zonă şi, la îndemnul unui înger arătat în vis, a decis să facă aici o mănăstire fortificată. După moartea, sanctificarea şi înhumarea sa, ea a devenit loc de pelerinaj, urmând apoi o catedrală gotică şi devenind reşedinţă episcopală. În schimb, întemeierea Cetăţii Sucevei, în secolul XIV, e legată de numele lui Petru Muşat, cronicarii atestând-o ca reşedinţă voievodală.

Configuraţia actuală a Cetăţii Oradiei a rămas din secolele XVI-XVI, fiind singurul complex de arhitectură militară în stil italian vechi aflat în stare bună în sud-estul Europei, de atunci deţinând diverse funcţii militare şi auxiliare până târziu în anii ’90. În schimb, Cetatea de Scaun a Sucevei a fost abandonată după un cutremur din secolul XVII, fiind scoasă la lumină abia de la începutul secolului XX, datorită unui arhitect austriac, şi valorificată din 1951, când a găzduit primul şantier arheologic naţional din România.

Două culturi

Orice cunoscător al istoriei elementare înţelege că cele două cetăţi sunt rodul unor culturi diferite, Cetatea Oradiei având de-a lungul timpului administraţii maghiară, transilvană, otomană şi habsburgică. Aici au fost îngropate şapte capete încoronate, începând cu Ladislau I, continuând cu regina Beatrix, soţia lui Carol Robert de Anjou, şi încheind cu regina Maria de Anjou, soţia lui Sigismund de Luxemburg, şi cu regele împărat Sigismund de Luxemburg însuşi. De asemenea, Cetatea orădeană a fost un important centru religios (vechea catedrală a avut acelaşi rang, de pildă, cu cel al Catedralei din Veneţia), cultural (aici a activat, tot ca exemplu, umanistul Andrea Scolari) şi chiar ştiinţific (datorită fizicianului vienez Georg Puerbach, care a construit un observator astronomic şi a fixat Meridianul zero).

În plus, unii căpitani au ajuns personaje importante în politica regională: Ştefan Bathori a devenit rege al Poloniei, iar Christofor Bathori, Ştefan Bocskai şi Gheorghe Rakoczi principi ai Transilvaniei. Pe scurt, în perioada de glorie, Cetatea Oradiei a avut un rol important şi legături internaţionale, mai ales cu Italia, Ungaria şi Slovacia de azi.

Aflată în calea năvălirilor otomane şi a expansiunii polone, Cetatea de Scaun a Sucevei are o istorie mai scurtă şi mai săracă, putându-se lăuda doar că de aici au condus Moldova Petru Muşat, Ştefan cel Mare, Petru Rareş şi Vasile Lupu (o scurtă vreme a folosit-o şi Mihai Viteazul) şi că tot de aici au fost respinse asedii ale sultanului Mahomed II, ulterior fiind predată de boieri lui Soliman II Magnificul. Inutil de adăugat că singurul pârcălab cunoscut al cetăţii sucevene este hatmanul Luca Arbore, care n-a devenit niciodată domnitor.

Centru şi periferie

Ceea ce turistul remarcă în primul rând este că, dacă Cetatea Oradiei se află în chiar inima unui oraş cu peste 201.000 locuitori, fortificaţia suceaveană este situată în afara unei urbe cu doar 105.000 locuitori, pe o costişă. Apoi, Cetatea Oradiei ocupă 72 de hectare, pe când cea a Sucevei sub 20 hectare.

În 2010, administraţia municipală a demarat un amplu proces de restaurare al Cetăţii orădene, care până acum a costat peste 70 milioane lei, urmând încă unul, de peste 10 milioane lei, pentru reabilitarea zidurilor şi a două bastioane. La Suceava, unde fortificaţia e gestionată de Consiliul Judeţean, restaurarea a costat 55 milioane lei.

Muzeul Cetăţii orădene este bogat şi structurat cu patru "secţii": de istorie a fortificaţiei şi a oraşului, şi una ce prezintă istoria confesională, deocamdată parţial (doar a bisericilor romano-catolică, greco-catolică şi reformată; ortodocşii, evreii şi neoprotestanţii nerăspunzând încă invitaţiei Primăriei de a se "expune"). Între expoziţiile permanente se numără cea despre cultura şi civilizaţia locală, o alta despre represiunea comunistă şi un muzeu al pâinii, iar între cele itinerate în acest an au fost unele despre bronzurile romane din nord-vestul Daciei Porolissensis, despre generaţia Marii Uniri, una de grafică şi sculptură Salvador Dali şi alta de imagini 3D ilustrând Primul Război Mondial, adusă de la Budapesta.

Cetatea Sucevei are "colecţii" de-a dreptul sărace: trei săli cu arme (replici), un lapidariu nici cât o zecime din cel de la Oradea, o sală "a tronului" aproape complet goală şi o capelă. Dacă la Suceava un turist nu are pentru ce zăbovi peste un ceas şi jumătate, la Oradea poate petrece 3-4 ore sau chiar mai mult.

Lecţie de profit

Cu toate acestea şi în ciuda diferenţei de preţuri pentru biletele de acces - la Oradea costă 5 lei, pe când la Suceava 12 lei -, vechea Cetate de Scaun a Moldovei a strâns anul trecut, potrivit informaţiilor furnizate de conducerea Muzeului Bucovinei, nu mai puţin de 200.000 de vizitatori plătitori, în timp ce, conform datelor oferite de directorul adjunct Ionuţ Ciorba, Muzeul cetăţii orădene a "contorizat" 34.500. Un calcul sumar arată că sucevenii au încasat 2,4 milioane lei, iar orădenii puţin peste 172.000 lei. În plus, anul acesta Cetatea Sucevei a primit şi un Certificat de Excelenţă din partea TripAdvisor, ca recunoaştere a atractivităţii.

Situaţia are cel puţin trei explicaţii, prima fiind că, dacă Suceava s-a "branduit" ca oraş al Cetăţii de Scaun a lui Ştefan cel Mare, Oradea încă pare să ezite să se promoveze ca oraş al Sfântului Ladislau şi ca loc de veci pentru şapte capete încoronate, fapt eminamente remarcabil. La fel, diferă şi disponibilitatea gazdelor: la Suceava cetatea e deschisă (cu excepţia zilelor de luni) de la 9.00 la 21.00 (adică 12 ore pe zi), la Oradea de la 10.00 la 18.00 (8 ore).

La zi

Însăşi diferenţa de prezentare este defavorabilă orădenilor, care se mulţumesc cu metode clasice (panouri, ce-i drept traduse şi în engleză şi maghiară, plus tururi ghidate pentru grupuri organizate), în timp ce sucevenii au suplinit modestia patrimoniului folosind atât manechine în costume de epocă, cât mai ales tehnici moderne. Dacă la Oradea vizitatorii află ceva din istoria cetăţii doar din explicaţiile tipărite de lângă exponate sau de la ghizi, la Suceava prezentarea e făcută prin holograme şi proiecţii video atractive.

Încă de la intrarea în Cetatea de Scaun, în săli dotate cu senzori există sisteme ce detectează prezenţa vizitatorului şi pornesc proiectări de holograme înfăţişând oşteni şi domnitori care povestesc istoria locului. Într-o altă sală, istoria socială, economică şi politică a Ţării Moldovei este prezentată sub forma unei cărţi-video, cu un proiector amplasat în tavan care expune pe o carte din marmură informaţii ilustrate din diverse cronici răsăritene şi occidentale, fiecare vizitator putând citi în propriul ritm, deoarece cartea se "răsfoieşte" prin apăsare de buton.

Concluzia? La fel ca în multe alte privinţe, chiar dacă se consideră mai "occidentali" în baza simplului criteriu geografic, pentru că oraşul le este fizic mai aproape de Europa, orădenii - mai exact, administratorii lor - se arată, de fapt, încremeniţi şi opaci la noutăţi. Ceea ce costă reputaţie şi, implicit, bani.


O MODĂ NOUĂ
România îşi redescoperă cetăţile

Odată cu aderarea la UE, primăriile a zeci de oraşe din România care au cetăţi au sesizat că acestea pot impulsiona turismul şi au început să le restaureze cu fonduri nerambursabile pentru a le valorifica. Multe au reuşit să le branduiască în ciuda vechimii, mărimii şi bogăţiei mai puţin spectaculoase. Până şi cetăţi mai mici, precum Făgăraşul, au ştiut să se promoveze ca "cetăţi ale domniţelor" (unde se refugiau ori erau exilate nevestele domnilor), iar altele, mai mari, precum Alba Iulia (120 hectare), au aspirat să devină ele însele adevărate "orăşele" turistice.

La Alba Iulia, s-au cheltuit pentru restaurare peste 60 milioane euro, dar administraţia locală tot n-a izbutit să crească numărul turiştilor, şi asta deşi Cetatea Alba Carolina nu percepe niciun leu de la vizitatori. Explicaţia? Oraşul este mic şi de tranzit, aşa că turistul nu rămâne decât pentru vizita de o zi, fără a înnopta aici.

Chiar dacă Oradea nu este în acest pericol (anul trecut a fost primul în care numărul turiştilor l-a depăşit pe cel al populaţiei), administraţia locală vrea să completeze oferta locală cu încă trei noi obiective: un Muzeu al Masoneriei, Casa Darvas La Roche şi, peste 2-3 ani, Palatul Episcopal Greco-Catolic, pe care, în schimbul restaurării după incendiul din august, îl va administra 20 de ani.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
27 Comentarii
PCR transpartinic. Ep.: Un copy-paste necesar pentru Cetatea Oradea: Complexul muzeal Carnuntum din Austria (II)-Erata
III. Pe când şi un site: https://(mtc.)cetateaoradea.ro, după modelul https://www.carnuntum.at? ...
Postat 15 Octombrie 2018, 22:46 de stefan
PCR transpartinic. Ep.: Un copy-paste necesar pentru Cetatea Oradea: Complexul muzeal Carnuntum din Austria (II)
III. Pe când şi un site: https://(mts.)cetateaoradea.ro, după modelul https://www.carnuntum.at? Site care poate fi (mult) upgradat/diversificat, în condiţiile în care avem şi o Facultate, de stat, denumită I.E.T.I. Spre deosebire de …”ţăranii” din Petronell-Carnuntum, Austria!
Postat 14 Octombrie 2018, 20:30 de stefan
!!!
Maastricht! Acolo locuiesc rudele mele!
Postat 14 Octombrie 2018, 18:27 de soricel
Soricel
Te-ai dat de gol că ești comunist. Iar dacă mergi in Amsterdam îți recomand brandy shop.
Postat 14 Octombrie 2018, 13:21 de Sandu1206
Poiu
Ai dreptate, am văzut și eu multe chestii pe unde am umblat, la unii nu e vorba că sunt nemulțumiți de ce se face in Oradea, ei sunt nemulțumiți de ei însuși. Unii care vin în Oradea sunt mulțumiți , alții care se dau orădenii , așteaptă să primească ( da Doamne ) .
Postat 14 Octombrie 2018, 13:19 de Sandu1206
Dacă are ce...
@poiu: pe mine muncă nu m-a dus pe-acolo (ghinion), nu am fost decât pân Latvia, Estonia, Armenia, Georgia,Uzbekistan, Tadjikostan, Ukraina, Rusia, Moldova, Bulgaria, Ungaria...c'est la vie! Pentru 2019 am planificate Franța, Germania, Danemerca si Olanda! Însă imi amintesc cum s-a făcut schimbarea liniilor pe Ostasilor! Cu grija pentru oradeni! Comunistilor le păsa! Lui Bolojan i se rupe!
Postat 14 Octombrie 2018, 12:29 de soricel
BO, CB, Sandu
Nici eu nu sunt oradean in certificatul de nastere, dar ma simt oradean de peste 15 ani de cand contribui la bugetul local. Si ma simt si mai oradean cand vad ceva in urma banilor (nu putini, ce-i drept dar cu rezultate). Corect si aia, au fost si esecuri dar un omare zicea ca evolutie fara disconfort si success fara esec nu exista (aproximativ, nu pun ghilimele ca nu sunt exact cuvintele lui). Dar avand sansa sa ma plimb prin lume (cu munca, nu de placere) am vazut si vad orase ce se pretind din lumea 1 unde lucrarile sunt in toi de cel putin 2 ani. Uite in Toronto de 3 ani de zile se fac lucrari in apropiere de downtown. Vrea careva punctual, Eglinton, DVP, Pharmacy road, central square, etc. La fel Dublin lucrari in zona Guiness store house si Jameson (bun alcoolul lor). Si mai sunt alte orase in aceeasi situatie. Nici acolo nu au iesit din prima cum au vrut, si ei au gresit, si acolo se plătesc taxe si impozite (unele aberante, gen taxa ca pe nr de inamtriculare scrie Ontario, asta pe langa impozit). Da, nu e de jignit ca unii se plimba sa isi xaute de munca in alte tari, vazand slabele sanse de viitor cu actuala guvernare. Revenind la Cetate, adevarat, e nevoie de promovare, dar parca e si prea frumos pe acolo sa o jegaresti cu tot felul de oameni. Oameni care nu stiu sa duca un chistoc de tigara la cos. Care nu pot pune un șervețel cu muci "in jeb" sau un ambalaj de ceva, sau o guma intr-o hartie, pana sa ajunga la un cos. Nu putem sa aspiram la alt statut pana noi stam la spart seminte pe banca in parc, pana pt unii orice 4m intre 2 copaci e loc de parcare, pana tinem rablele in aprcari ca ne-am schimbat masina. Atata timp cat acordam altora mai multe drepturi decat noua celor plătitori de toate cele, nu putem aspira la mai mult. Oricum e un oras frumos!
Postat 14 Octombrie 2018, 11:41 de poiu
Bihoreanoradean
Ideea e că tu te plângi și pt ce se fac și pt ce nu se face. Tu vrei schimbarea conductelor , dar comentezi aiurea că nu ai apă ( pt cei ca tine exista apa WI-FI ) , iar de jignit , da jignești dar nu pe mine ( sunt calit ) . Iar acei turiști au venit nu pt Nimphea sau Felix. In orașul meu eu am adus mulți turiști ( colegi de muncă din lume sau amici ) , tu ce ai făcut orașul tău ?? Te plângi că au crescut taxele și impozitele cu 70 lei pe an. Fă o plimbare in Romania și apoi fa o plimbare in Europa, și apoi să vezi diferența între alte țări și Romania, și mai apoi intre Oradea și restul țării.
Postat 14 Octombrie 2018, 00:08 de Sandu1206
PCR transpartinic. Ep.: Un copy-paste necesar pentru Cetatea Oradea: Complexul muzeal Carnuntum din Austria.
I. ”Muzeul Cetăţii Oradea a avut anul trecut 34.500 vizitatori plătitori, pe când cel al Cetăţii Muşatine 200.000! Deşi are mai puţine de oferit, aceasta "se vinde" mai spectaculos, privind spre... viitor.” 1. Oare câţi vizitatori a avut anul trecut Complexul muzeal al Castrului roman de la Carnuntum – Austria. Şi pe acolo a domnit Ștefan cel Mare? 2. Sunt de acord cu faptul că un faraon, care se respectă, trebuie să aibă, pe lângă o piramidă şi cetăţi. Măcar una. Dar, parcă, vremea lor a apus demult. Nu-i aşa don Ilie? II. O întrebare/propunere de bun simţ: pe când Cetatea Oradea, Departament al Muzeului Ţării Crişurilor? 1. Sunt convins că o echipă de manageri profesionişti ca: Chiriac Aurel-Cristina Puşcaş, nu ar fi mai prejos celei de la Complexul muzeal Carnuntum-Austria. Cu condiția unei implicări responsabile (şi) a Consiliului judeţean Bihor; 2. În contextul unei echitabile repartizări a veniturilor rezultate din activitățile comerciale şi culturale care se vor desfășura în Cetate, între MTC, CJ Bihor şi PMO, aceasta din urmă nu ar fi afectată la …puşculiţă. Dimpotrivă, ar încasa mai mult; 3. Cu riscul de a fi făcut, din nou, ciumat roşu/rozaliu: don Ilie nu este o Gabriela Firea; P.S. 1. Comentariu demn şi de atenţia conducerilor PSD & ALDE Bihor, respectiv a dlui Ministru de la Min. Culturii şi identităţii naţionale; 2. ”Doar adevărul ne poate vindeca” – Oana Zamfir, de la ”Antena 3”.
Postat 13 Octombrie 2018, 23:28 de stefan
@ cetatean
Argumentează te rog: cu ce l-am jignit pe Sandu? I-ai citi vreodată comentariile? Pe langa că e mereu pe langa subiect, singurul lucru pe care îl face e sa atace pe oricine nu este de acord cu ceea ce se întâmplă în acest oras (i-am răspuns cu aceeași monedă cu riscul de a părea la fel de bădăran că el). Apropo de jignit.. mă faci să râd (chiar și tu folosești un limbaj de lemn dar nu pot să mă simt jignit de un text scris de un anonim) . Cât despre trimiteri la kukluxklan și chestii comuniste hai sa nu aberam. Sa ne facem înțeleși: daca am ceva de spus, o voi spune indiferent de părerea ta sau a altora care ne accepta critici.
Postat 13 Octombrie 2018, 21:41 de User anonimizat
slab
BO, oamenii slabi cand raman fara argumente incep sa jigneasca si sa arunce mizerii in ceilalti, ca sa le scada valoarea si sa o creasca pe-a lor. Numai atat poti? E a nustiu cata oara cand il ataci si jignesti pe Sandu. Dovedesti o mentalitate de yankeu alb, membru in Ku Klux Klan care uraste negrii si e in stare sa-i arda pe rug doar pentru ca sunt vinituri sau nu sunt de aceeasi culoare a pielii ca ei. Cu ce esti tu mai superior ca altii? Ai mentalitati de sorginte comunista ca natura muncii te poate face de rusine, ceea ce e fals intrucatva. E rusinos sa furi nu sa muncesti. Esti o dezamagire totala.
Postat 13 Octombrie 2018, 20:54 de cetateanbihorean
Pinonel
Greșit ce zici. Daca Romania ar fi condusă că Oradea , ar fi bine
Postat 13 Octombrie 2018, 16:36 de Sandu1206
Ce nu pricepeti?!
Oradea este condusa asa cum este condusa Romania! Fiecare din guvern are un ,,geaman" in conducerea Oradiei. Cititi-le cv-urile consilierilor locali, directorilor din primarie si nu in ultimul rand cititi-i cv-ul primarului! Ce poate duce la bun sfarsit cineva care a falimentat un abc?! Ce poate iesi bun din mintea unuia precum andrica liviu (initial am scris andrusca!)?! Orice a atins guvernarea birtinezului, s-a dus de rapa (la propriu!), la fel a patit si danciloaia. Concluzia: o nulitate ridicata la orice putere, ramane tot o nulitate!
Postat 13 Octombrie 2018, 16:23 de pinonel
Ce a insemnat vremelnica ocupatie ungureasca din Ardeal ?
A fost un sir nesfarsit de crime, abuzuri, nesimtire, faradelegi, privatiuni de drepturi, etc. Le-a tinut o vreme, pana cand au fost alungati peste granita.
Postat 13 Octombrie 2018, 16:22 de Alcor
românului îi place/din călcâi să iasă...fire
Taticutii unora vindeau în epoca mașini una dupa alta! Apoi dragii lor copilași s-au dus prin UK, Japan, USA.... ca sa ne povestească una și alta! Cine pune botul la așa ceva și nu își dă seama că e propaganda peneliste bolojanista e chiar prost și chiar le are cu ligheanul/dacă le are și cu ăla/
Postat 13 Octombrie 2018, 15:49 de soricel
@ sandu
Eu am ce cauta aici. Sunt câteva "vinituri" cu care te poți lua de mână și să plecați de unde ați venit.
Postat 13 Octombrie 2018, 15:41 de User anonimizat
Bihoreanoradean
Vezi că Oradea se dezvoltă, și tu nu ai ce cauta aici. Nemultumitule
Postat 13 Octombrie 2018, 15:14 de Sandu1206
Sandu
Eu m-am născut în orașul ăsta, muncesc în orașul ăsta și plătesc taxe aici (și nu mici). Pe când tu ai fugit la un trai mai ușor (mă rog.. sa speli babe in UK pe qur nu este o chestiune prea demnă).. apropo.. tot pe șomajul din UK stai? Vezi că se termina banii și trebuie să-ți cauți de lucru.
Postat 13 Octombrie 2018, 15:03 de User anonimizat
Bihoreanoradean
Eu de mult îți spun , că ai greșit orașul.
Postat 13 Octombrie 2018, 14:59 de Sandu1206
@ sandu
Sa te muti tu la Bârlad, de fapt nici de mutat la stana nu ești demn după limbaj și mentalitate. Cât despre "cetanii"" nemulțumiți când se aduc critici, n-au decât să se ia cu Sandu sa plece in Londra sau NY
Postat 13 Octombrie 2018, 14:45 de User anonimizat
Chemați birtinezul să găsească soluții ...
Să-i dea foc și ăsteia ... că ruinele n-ar trebui întreținute, mirosul ar atrage tot turistul #rezist, iar groapa din jur să fie umplută cu apă mai apoi, cu bărci și yole închiriate de la sefiul ADP al pieței alăturate !?!
Postat 13 Octombrie 2018, 14:13 de CrisDumi
banc
Povestea e bazata pe fapte adevarate. S-au intalnit in Italia un roman cu un italian si mai multi prieteni din diferite parti ale lumii. Romanul nostru se ofera sa le zica un banc ca sa destinda atmosfera. Intr-un avion erau un american, un francez si-un roman. Avionul decoleaza... cand ajung deasupra Frantei, francezul mandru de tara lui scoate mana si le zice: Asta e tara mea, Franta pentru ca zburam deasupra turnului Eiffel. Apoi americanul scoate mana pe geam la un moment dat zicand: Zburam peste Statele Unite tara mea, pentru ca suntem deasupra Statuii Libertatii. La unmoment dat, romanil scoate mana pe geam si dupa un moment zice: zburam peste Romania, tara mea pentru ca am scos mana pe geam si mi s-a furat ceasul! :( Italianul chiar i-a reprosat romanului nostru cu bancul de ce primoveaza o imagine asa de proasta tarii lui? Cum vom aduce turisti, cum vom imbunatati perceptia cu asa mentalitati si atitudini zeflemitoare si autoflagelanta la adresa noastra implicit? Nimeni nu ne-a facut tigani, ci noi am indus ideea asta prin atitudinea de batjocorire a celorlalti romani, bancuri proaste, critici nejustificate, rautati si atacuri. Noi ne-am auto mutilat imaginea noadtra si a tarii singuri. Reflectsti un pic va rog!
Postat 13 Octombrie 2018, 14:11 de cetateanbihorean
M-am saturat!
De compatrioti de-ai mei care ne dau foc la valiza numita Oradea, Romania sau oricare alta comunitate de romani din lume prin atitudinea lor super critica, amara, plansetul lor se aude departe, jalea lor creaza o falsa compasiune de moment, nejustificata, dar care distruge o imagine buna a tarii, comunitatii si implicit a lor insasi.
Postat 13 Octombrie 2018, 13:59 de cetateanbihorean
Bihoreanoradean
Daca ești nemulțumit de Oradea, i-ați odrasla și muta-te la Bârlad.
Postat 13 Octombrie 2018, 12:31 de Sandu1206
@ cetatean
Doare adevărul?
Postat 13 Octombrie 2018, 11:23 de User anonimizat
Depresie
BO, frumos comentariu pana ce ai dat cu bata-n balta la sfarsit. Daca oradenii sunt invitati la acceptarea realitatilor istorice si a bogatei mosteniri straine uneori a orasului, la pozitiva mentalitate, acceptand ca istoria orasului, cu personalitati de alta natie ori religie decat a majoritatii este de dorit, la fel te-as ruga si pe tine sa-ti revizuiesti un pic atitudinea si interpretarile poate un pic prea depresive si amare....
Postat 13 Octombrie 2018, 10:52 de cetateanbihorean
Istorie
Pentru români in general suna mult mai bine o cetate în care au domnit iluștrii apărători ai acestor meleaguri decât o cetate în care sunt îngropate capete încoronate care au înrobit aceste meleaguri. Or fi fost ei aducători de civilizație la vremea lor dar asta a venit mana in mână cu iobagia pentru localnici. Cât despre Oradea turistica, sa nu uitam că acei mulți turiști au venit în primul rând pentru băile felix și poate o data pentru nimphea că a doua oara nu o vor mai face.
Postat 13 Octombrie 2018, 10:28 de User anonimizat
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON