URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
06 Noiembrie 2009, 07:31

Cel mai sângeros atac dintr-o bază americană (VIDEO)

Un soldat american a tras joi în cea mai mare bază militară a Statelor Unite, omorând 11 dintre camarazii săi şi rănind 13 persoane, înainte de a fi ucis, au anunţat autorităţile.

Potrivit postului de televiziune NBC, agresorul este un ofiţer, având grad de comandant.

Un oficial american a declarat, sub protecţia anonimatului, că agresorul se numea Hassan Malik şi servea în armată.

O senatoare din Texas, Kay Bailey Hutchison, a afirmat la rândul său că atacatorul urma să fie trimis în Irak.

În cursul unei intervenţii excepţionale în direct la televiziune, preşedintele Barack Obama a evocat o "oribilă dezlănţuire de violenţă".

Un membru al Congresului american, John Carter, a precizat la postul MSNBC că atacul armat s-a produs în timpul unei ceremonii de acordare a diplomelor desfăşurată la baza din Killeen. El a adăugat că baza găzduia numeroşi soldaţi care suferă de sindrom de stres posttraumatic, după ce au servit în Irak sau Afganistan.

Departamentul pentru Securitate Internă, responsabil de lupta împotriva terorismului, a afirmat că este prea devreme pentru a determina mobilul atacului.

Pe site-ul său de Internet, baza Fort Hood a anunţat că a fost instaurată "stare de urgenţă". "Fort Hood este închisă. Toate organizaţiile/unităţile au ordin să facă apelul întregului personal. Nu este vorba despre un exerciţiu", potrivit site-ului.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON