Ce mie nu-mi place, altuia îi face

Solidaritatea este un element tot mai rar de găsit la neamul nostru. Când riveranii au aflat că în Aleşd urmează să treacă centura prin cartierul lor, imediat cei 750 de oameni care locuiesc în cele 16 case afectate au pus de-o petiţie. Până atunci, însă, nu le-a păsat de cele 300 de case cu (să respectăm proporţiile) 14.000 de locuitori scuturaţi zilnic de miile de TIR-uri care brăzdează centrul Aleşdului.

Acum e iureş mare că pe strada Meşteşugarilor se va face o pasarelă ce va trece la 6 metri de ferestrele oamenilor. N-am auzit ca aleşdenii nemulţumiţi să sară în apărarea celor din centrul oraşului, nici pe cei de pe Meşteşugarilor să-i căineze pe ghinioniştii de pe Ecaterina Teodoroiu că le-a fost făcut ţăndări zenul cu drumul expres.

Ilie Bolojan a anunţat, săptămâna trecută, că vrea să unească printr-un drum asfaltat drumurile de munte din Bihor cu cele din Cluj. Adică să poată urca la munte, nu neapărat cu rucsacul în spate, şi oameni bătrâni, copii mici sau femei gravide. Ei bine, deja au apărut apărătorii de serviciu ai clorofilei.

Unii au zis că deja urcă prea mulţi melteni la Glăvoi, de parcă natura este doar în proprietatea "profesioniştilor". O doamnă deplângea asfaltarea pentru că prin asta se vor înmulţi maşinile. Păi, dacă e aşa de contra, ia să nu-i asfalteze Primăria în veci strada pe care stă, să te ţii atunci petiţii, reclamaţii şi proteste cu PET-uri pline cu pietriş.

Au mai fost prăpăstioşi care anticipau că, aşa, se vor fura mai multe lemne, deşi furtişagul nu are legătură cu asfaltul, ci doar cu pasivitatea organelor de ordine. Indiscutabil că dezvoltarea are pe alocuri inconvenientele ei, dar dacă este spre binele general, nu avem de ce i ne opune.