URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 19 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
01 Decembrie 2021, 18:32

Cazul "Roşu" şi adevărata reformă a justiţiei

Cazul 'Roşu' şi adevărata reformă a justiţiei foto: alaturiderobert.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Săptămâna trecută, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a achitat definitiv pe avocatul Robert Roşu, condamnat de un alt complet al instanţei supreme la finalul anului 2019 la o pedeapsă de 5 ani închisoare.

Condamnarea respectivă a provocat ample proteste din partea avocaţilor, deoarece avea la bază aspecte ce ţin de exercitarea dreptului la apărare - în principal, se reproşa că un avocat nu poate fi condamnat niciodată pentru că şi-a apărat clientul cu profesionalism şi că niciun avocat nu poate fi obligat să folosească într-un proces înscrisuri defavorabile clientului său.

După peste 340 de zile de detenţie, Înalta Curte a admis o cale extraordinară de atac (recurs în casaţie) şi a dispus achitarea pentru motivul că fapta imputată avocatului nu este prevăzută de legea penală.

Dincolo de toate discuţiile, pro sau contra, din spaţiul public, un lucru este cert şi a fost trecut cu vederea în ultimele zile: condamnarea avocatului Roşu în 2019 a fost elementul declanşator al adevăratei reforme a justiţiei, reformă care nu mai poate fi oprită, din punctul meu de vedere, indiferent de contexte politice trecătoare. Până la urmă, mai devreme sau mai târziu, vom înţelege că reforma în justiţie vizează cetăţeanul ca destinatar al actului de justiţie şi nimic altceva.

Să explic de ce această condamnare a fost "fitilul" pentru declanşarea reformei. În urma condamnării, în decembrie 2019 multe voci au întrebat, pe bună dreptate: cum poţi merge la închisoare până ce hotărârea de condamnare nu este motivată?

În aprilie 2021 Curtea Constituţională a avut brusc o revelaţie şi a declarat neconstituţională dispoziţia legală care permite încarcerarea unei persoane în lipsa motivării condamnării.

A urmat o lună "de foc" în care Ministerul Justiţiei a transpus această decizie în legislaţia penală, iar legea de "corelare" a fost adoptată în fix 12 zile. Cu ocazia adoptării, s-a anunţat de la tribuna Parlamentului intenţia de modificare şi a legislaţiei civile, în sensul în care nicio hotărâre judecătorească să nu mai fie pronunţată până nu e motivată. Proiectul era aproape finalizat, însă s-a declanşat criza politică...

Cred, însă, că bulgărele nu mai poate fi oprit. Mai devreme sau mai târziu, fie prin lege, fie prin decizie a Curţii Constituţionale, vom ajunge la momentul în care un judecător va decide un proces numai după ce îşi va motiva în prealabil hotărârea. Atunci nu vor mai apărea atâtea erori, iar cetăţeanul va avea certitudinea că dosarul său măcar a fost citit de judecător înainte de sentinţă.

Asta cred eu că este reala reformă a justiţiei...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6625 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON