URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
06 August 2022, 14:01

Căutat pentru terorism, un bărbat cu dublă cetățenie, română și maghiară, a fost prins în Ungaria (VIDEO)

Căutat pentru terorism, un bărbat cu dublă cetățenie, română și maghiară, a fost prins în Ungaria (VIDEO) (captură video / Police.hu)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Un bărbat în vârstă de 41 de ani, cu dublă cetățenie, română și maghiară, a fost prins și arestat de polițiștii din țara vecină, el fiind acuzat de infracțiuni de terorism, ca membru al mișcării radicale naționale Hunnia, a informat agenția maghiară de presă MTI, citând Poliția din Ungaria.

Potrivit aceleiași surse, bărbatul, István Sz. E., se afla pe lista celor mai căutate 50 de persoane în Ungaria. El a fost fost reţinut în localitatea Kutasó, judeţul Nógrád, se arată într-o informare a Biroului Naţional de Investigaţii al Poliţiei Ungare.

Infractorul a fost membru al unei mişcări radicale naţionale care purta numele de Hunnia, lansată în anul 2007, de care se asociază o serie de infracţiuni violente comise în perioada 2007-2008. Printre acestea, notează presasm.ro, ar fi vorba și de atacuri cu cocktailuri molotov. 

MTI scrie că István Sz. E. a fost condamnat, în luna martie a acestui an, de către Tribunalul din Budapesta, la 15 ani de închisoare, fiind al treilea inculpat în cadrul procesului reluat în primă instanţă pentru comiterea unui act de terorism. Bărbatul însă nu s-a mai prezentat în faţa instanţei, ci a dispărut.

A fost găsit acum în localitatea Kutasó, unde lucra ca zilier la o fermă de ovine. I s-a găsit şi mașina, căreia îi luase plăcuțele de înmatriculare și o ascunsese după niște tufișuri.

Presasm.ro scrie că bărbatul ar fi originar din județul Mureș.

Poliția din Ungaria a făcut publice filmări cu reținerea bărbatului condamnat pentru terorism:

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON