Catastrofa de la parcare

După aproape cinci ani, iată că parcarea din centrul Oradiei devine funcţională. Pare că a trecut o eternitate de când s-a săpat uriaşul şanţ de pe malul Crişului, dar realitatea este că doar de doi ani s-a lucrat efectiv la cea mai complexă investiţie din buricul târgului.

Trei ani ne-au trebuit să ne dumirim că proiectul era unul de tip varză, care dacă ar fi fost dus până la capăt s-ar fi putut solda cu daune inimaginabile, însutit mai mari decât alunecarea de teren de la Ciuperca.

Şi aici apare problema recurentă a constructorilor. Aceştia se plâng că sunt ţinuţi în loc de calitatea foarte slabă a proiectelor, care necesită revizuiri, adăugiri şi modificări severe pentru ca lucrările să fie funcţionale şi rezistente în timp. După ce tagma inginerilor a fost stârpită imediat după Revoluţie, s-a intrat într-o nouă fază, cea în care se fac specialişti la apelul de seară, incapabili să presteze o muncă de calitate.

La parcarea de pe malul Crişului, proiectanţii - care, atenţie, erau din Cluj - au stabilit un nivel de armare şi de betonare atât de fragil încât la prima apă mai mare construcţia ar fi mers până în Ungaria, cu maşini cu tot. Eu înţeleg dorinţa beneficiarului de a reduce cât mai mult costurile, dar asta nu înseamnă că băieţii care calculează rezistenţa trebuie să se sinucidă profesional.

De câteva zile, Sorbonica este zguduită de încă un scandal. Un mitic ajuns sculă mare la ADP Bucureşti a fost prins cu diplomă falsă, fără măcar să-şi fi luat Bacalaureatul. Sincer să fiu, mie nu mi-e frică de cei cu diplome false, ci de falşii specialişti care au diplome veritabile.