URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că telenovela dintre președintele Consiliului Județean Ilie Bolojan și un grup de cetățeni din Cheriu începe să capete accente tragice. Deși șeful județului le-a oferit un inel, e drept, un inel metropolitan care trecea prin terenurile lor, cei din Cheriu n-au apreciat gestul romantic și l-au târât prin tribunale, pe motiv că le tulbură posesia și buruienile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
11 Ianuarie 2023, 13:48

Cătălin Botezatu se mută la Oradea? Anunţul făcut de celebrul designer pe Instagram (FOTO/VIDEO)

Cătălin Botezatu se mută la Oradea? Anunţul făcut de celebrul designer pe Instagram (FOTO/VIDEO) Creatorul de modă Cătălin Botezatu alături de Rita Protopopescu, managerul general al proiectului Milano 5
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

O postare publicată pe Instagram, la story, de celebrul creator de modă Cătălin Botezatu sugerează că acesta s-ar muta în oraşul de pe Crişul Repede. "Vreţi să fiţi vecini cu mine, aici, la Oradea?" şi-a întrebat el urmăritorii zilele trecute.

Amenajate în stilul lui Botezatu

Nu este clar dacă celebrul designer a ales să se mute în Oradea, însă este cert că acesta este angrenat în mai multe campanii ale ansamblului rezidenţial Milano 5, ce se construieşte între municipiu şi Băile Felix, astfel că, cel puțin în perioada următoare, are mai multe proiecte aici.  

"Pregătim un concept de design interior by Cătălin Botezatu pe care viitorii locatari îl pot implementa în momentul în care încep amenajarea apartamentelor. Va purta amprenta inconfundabilă a lui Cătălin atât pe partea de finisaje cât si pe cea de mobilier. În următoarele luni vom avea disponibil spre vizionare şi un apartament model în care vom avea pregătit design-ul interior realizat de Cătălin, pentru ca viitorii cumpărători să aibă o idee mult mai clară despre amenajare", a precizat, miercuri, pentru BIHOREANUL, Rita Protopopescu, managerul general al proiectului Milano 5 dezvoltat de Vannisis, firma omului de afaceri italian Vannis Marchi.

La rândul său, creatorul de modă a declarat pentru BIHOREANUL că este impresionat de ansamblul rezidenţial ce se construieşte în apropiere de oraş.

"Am fost impresionat în primul rând de viziunea dezvoltatorului Vannis Marchi, de amploarea proiectului care va număra la finalizare 2.700 de apartamente şi de poziţia strategică între Oradea şi Băile Felix. Este o echipă fantastică, focusată pe dezvoltarea unui cartier unic prin design şi funcţiuni, şi mă bucur că am oportunitatea să mă alătur lor. M-a atras şi faptul că am găsit aici oameni deschişi, că pot avea un input creativ şi pot aduce un aport real pe partea de amenajare şi design", a transmis designerul.

În următoarele luni, Cătălin Botezatu şi echipa Vannisis pregătesc o serie de evenimente în Oradea.

Cartier cu peste 2.700 de apartamente

Așa cum BIHOREANUL a mai arătat, cartierul rezidenţial Milano 5 este realizat de firma Vannisis a dezvoltatorului italian Vannis Marchi, cel care este şi co-fondatorul brandului textil şi de încălţăminte Liu Jo. Amplasamentul se află pe Calea Ciheiului, la ieşire din Oradea spre Băile Felix.

La finalizare, ansamblul va număra peste 2700 de apartamente. Două blocuri sunt deja finalizate, trei sunt în construcţie, iar al şaselea va fi gata anul viitor. Primele două blocuri au fost dotate cu panouri fotovoltaice și stații de încărcare pentru mașini electrice în parcările complexului.

Ansamblul va beneficia şi de circa 60.000 mp de spaţii verzi, spații comerciale, spaţii de joacă, un spaţiu special dedicat animalelor de companie, zone de recreere dar şi de promenadă.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
8 Comentarii
Cred că voi cere lobotomie..)))
Cine draq mai pune botul la vrăjelile astea, el venise pentru duduile lui Molan, stând la un taifas atingându-și jucărioarele. A mai fi oare ceva din asta?
Postat 13 Ianuarie 2023, 00:08 de Morometul
LGBTQIA+ ...
... face bani din reclame imobiliare. Jenant, bre Marchi.
Postat 11 Ianuarie 2023, 23:23 de KP
Rusine.
Publicitate ieftina si proasta.
Postat 11 Ianuarie 2023, 19:23 de Citizen
Milano(kian)
De curiositate m-am uitat pe Google Map.
Postat 11 Ianuarie 2023, 18:08 de iahim
Dragoste
Vine sa “colaboreze” cu Molan , cei doi si-au “atins jucarelele” si nu mai pot unul fara celalalt
Postat 11 Ianuarie 2023, 16:14 de Mare_blue17
Publicitatea e sufletul comertului.
Ce sa zica si el, un enunt simplu, dupa posibilitati. Ca doar nu era sa bage o butada despre cel mai supraevaluat oras din galaxie. Apoi daca-l angajau pe “Plesu”, cine mai halea la vrajeala?
Postat 11 Ianuarie 2023, 15:53 de User anonimizat
Wauuuuuuu!
De acum trebuie sa fiú mândru ca sunt oradean?????? De fapt in pix ma doare cine se mutã in Oradea . Oradea e Mare si cu si fara Botezatu .
Postat 11 Ianuarie 2023, 14:54 de iahim
Vrăjeala lui Marchi ...
... se numește promovare imobiliară. Oricum, viitorul cartier Milano deschide normalitatea în materie de oferte reale, cu condițiile civilizate de locuire, nu cu rakaturile de apartamente de până acum în Oradea care trebuie, după ce te muți, să-l zugrăvești cum vrei și să te apuci la modul serios de dotările necesare.
Postat 11 Ianuarie 2023, 14:47 de KP
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON