URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 04 IULIE 2022
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Doamna Vig Hajnalka Ildiko a fost numită şefă peste Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară. Asta, după ce la nivel local a fost când şefa supremă a Cadastrului, când adjunctă. Oricum tot ea a condus instituţia, pentru că celelalte partide s-au limitat să trimită nişte papagali care ori s-au comportat ca nişte mărunţi borfaşi, ori s-au mulțumit să-şi înhaţe leafa fără să facă nimic.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Deşi practic meseria asta de trei decenii, azi, mâine, nu încetează să mă minuneze un fenomen permanent manifest în politica românească: modul în care se autodevorează coaliţiile de partide ajunse la guvernare, făcându-se cioburi înainte de-a apuca să furnizeze ceva substanţial naivilor de electori. A fost boala CDR-ului, a fost a USL-ului, este a guvernării de azi şi va fi, probabil, şi a celei de mâine...
Zic şi eu
Adrian Cris
Nu surparea dealului Ciuperca e marele eşec al primarului Bolojan, chiar dacă ani de zile a fost tema preferată a opoziţiei locale, subiect de hate pe Facebook şi sursă de meme. Eşecul a fost invalidarea referendumului pentru Oradea Mare, prin unificarea cu Sânmartin, boicotată de UDMR şi de PSD. Dacă alde Szabó Ödön a avut o motivaţie practică, teama că în Oradea Mare UDMR ar fi urmat să aibă mai puţini consilieri şi postul de viceprimar pierdut (ceea ce oricum s-a întâmplat), PSD-ul lui Ioan Mang şi-a făcut socoteala că-i musai să moară capra vecinului liberal. N-a câştigat nimic din asta, dar Oradea a pierdut. Ura!
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Primarul Florin Birta propune reabilitarea pietonalei Republicii, prin pavarea cu porfir și revenirea la modelul estetic cu cercuri, din perioada comunistă. Ce părere aveți?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În ultimii ani, în spaţiul public şi în mediul juridic, au existat discuţii interminabile despre efectele pe care o decizie a Curţii Constituţionale le produce în procesele aflate pe rol la acel moment. Inclusiv în aceste zile se discută foarte mult cu privire la efectele ultimei decizii a CCR cu privire la prescripţia penală în dosarele penale. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Meningita West Nile este o boală infecţioasă transmisă la om prin înţepăturile de ţânţari, transmiterea directă de la om la om nefiind posibilă. Rezervorul de virus este reprezentat de păsările migratoare care sunt înţepate de ţânţari.
21 Aprilie 2011, 10:40

Cât cinism! Pensionarii primesc scrisori de la PDL: Prin grija Guvernului Boc, vi s-a mărit pensia

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Se-ntâmplă-n România! În vreme ce televiziunile dau imagini cu sute de pensionari care stau la cozi ore întregi pentru detergent, două pâini sau o pungă de zahăr, deputatul PDL Dan Radu Zătreanu s-a gândit să le trimită tuturor bătrânilor din colegiul său scrisori în care sunt anunţaţi "cu bucurie" că li s-a mărit pensia.

"Mă bucur că aţi primit o veste cu adevărat bună: vi s-a mărit pensia, ca urmare a recalculării şi reîncadrării într-o nouă grupă de muncă. Această majorare pe care o meritaţi a fost posibilă prin grija Guvernului condus de Emil Boc care a impus principiul contributivităţii la stabilirea cuantumului pensiilor şi a eliminat privilegiile de care dispuneau doar un număr restrâns de pensionari cu 'pensii de lux'", se arată în scrisoarea expediată de deputatul PDL Dan Radu Zătreanu şi gasită de pensionarii din Colegiul 14, Bucureşti, în cutia poştală.

De altfel, potrivit presei centrale, întreg textul este un elogiu adus premierului Emil Boc şi Guvernului pe care îl conduce atât de curajos, impunând reformă după reformă pentru binele cetăţenilor.

"Personal, sunt fericit că aţi putut primi această veste bună acum, cu puţin timp înaintea Sfintelor Paştelui, care vă doresc să vină cu bucurii din partea celor dragi şi să vă găsească sănătoşi!", încheie deputatul PDL-ist.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Intrebare
Si pensionarii cred ?
Postat 21 Aprilie 2011, 16:29 de LAURENTIU
se poate !
adca ne aminitim bine totii ne au promis ca nu vor face ce au facut cei de din urma lor si ironie fura mai mult decat ei, se poate! ne lasam calcati in picioare de un sistem ilegal pus in practica pe spinarea noastra, de ce?
Postat 21 Aprilie 2011, 12:40 de dana
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7424 RON
  • 1 EUR = 4.9454 RON
  • 1 HUF = 0.0125 RON