URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
03 Decembrie 2012, 19:50

Cartierul Grigorescu se va lega la oraş prin două "poduri" peste şoseaua de centură

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cartierul Grigorescu va fi legat de oraş prin două pasaje care vor supratraversa şoseaua de centură. Primăria a intrat săptămâna trecută în posesia studiilor de fezabilitate care au ca obiect construcţia unui pasaj în continuarea noii străzi Thurzo Sandor şi a unui al doilea pasaj în continuarea noii străzi care trece prin spatele grădiniţei din strada Liszt Ferencz ca urmare a întubării pârâului Adona.

"Cele două pasaje vor lega partea veche a oraşului cu cartierul Grigorescu. Acestea vor elimina actualele conflicte de circulaţie şi vor face traficul mai sigur atât pentru maşini cât şi pentru pietoni, pentru că în prezent este dificil de traversat şoseaua în această zonă", a declarat primarul Ilie Bolojan, luni, în cadrul unei conferinţe de presă.

Cele două pasaje în valoare de circa 15 milioane euro vor fi construite prin efortul comun al municipalităţii şi Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR). Grosul cheltuielilor, estimat la circa 10,5 milioane euro, va fi suportat de municipalitate, care s-a angajat la construirea rampelor de acces, a căilor de acces şi racordului la utilităţi. Diferenţa, asumată de CNADNR, constă în construcţia efectivă a celor două pasaje peste şoseaua de centură.

Fiecare dintre cele două pasaje va avea o lungime de 33 metri şi o lăţime de 15,73 metri. Acestea vor avea câte o bandă de circulaţie pe sens lată de 3,5 metri, totuare pentru pietoni şi piste de biciclişti late de trei metri, parapeţi pietonali şi parapeţi de separare a sensurilor de mers.

Construcţia efectivă a celor două pasaje, care va dura doi ani, va demara în cursul anului viitor, după aprobarea documentaţiilor şi organizarea licitaţiei.

Acestea nu sunt singurele investiţii pe care le va face CNADNR în 2013 pe inelul ocolitor al oraşului. "Din lucrarea veche, constând în lărgirea la patru benzi a centurii, au mai rămas de executat două restanţe, care se vor finaliza anul viitor. Este vorba de lărgirea trecerii pe sub calea ferată, dinspre bulevardul Ştefan cel Mare spre strada Matei Corvin, şi de finalizarea lucrărilor de reabilitare a Podului Densuşianu, unde în urma decopertării s-a constatat că trebuie schimbate anumite structuri", a spus Bolojan.

CNADNR va scoate cele două lucrări la licitaţie la începutul anului viitor, astfel încât lucrările efective să poată începe în primăvară, cu termen de finalizare toamna anului 2013.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
12 Comentarii
insfarsit
Insfarsit se gandeste cineva si la iesirile din grigorescu care sunt varza in momentu de fata ... sa poti tu iesi cand se circula cu peste 100 km/h intr-o intersectie???? hai ca se plange lumea care nu sta aici dar daca ati fi stat aici sunt tare curios ce ziceati .... eu stau de mai bine de 5 ani aici si am vazut accidente cu sutele mai ales la apateului cu centura .... sper sa reuseasca acest proiect !!!!
Postat 05 Decembrie 2012, 12:36 de asd
hotieeeeee !!!
Bine ca spre Grigorescu se poate,dar spre Ciheiului nu se gasesc solutii...!!!Obligatoriu la dreapta si atat.... pentru cei ce respecta semnul. Ignorati l,treceti si daca luati amenda dati primaria Oradea in judecata.Ori fac treaba,ori la revedere...........am vrea noi!!!!
Postat 04 Decembrie 2012, 20:15 de popa
SCUMP Domnule SCUMP!
Deci sa vedem ce "investeste" Primaria Oradea: 10,5 milioane EUR rampele (4 buc.) plus traversarea utilitatilor (ceva stalpi de curent, 2-4 canalizari si pluviale, 1-2 magistrale de apa si cam atat... (o teava de gaz sau si acolo o fi zona exclusiva CET?!). Sa zicem ca o rampa are 500 de metri (cred ca e exagerat) deci pentru 2 km de drum cu 2 benzi plus trotuare plus piste de biciclete) se plateste 10 MILIOANE DE EURO DIN BANII ORADENILOR! DECI 10:2= 5 MILIOANE DE EURO / KILOMETRU. Standardul de cost pentru o autostrada la campie cu 4 benzi plus benzile de urgenta aferente, cu parapeti, cu despagubiri cu santuri de colectare a apelor, cu devieri de utilitati este de 6 milioane de EURO. Aproape cat la Oradea! SCUMP DOMNULE BOLOJAN SCUMP! Dar Primaria nu are bani de marire de capital social pentru Distrigaz (care furnizeaza GN in Oradea), nu are prioritati TERMOFICAREA (stati ca intai asfaltam si apoi spargem si iar reparam si asfaltam). NOTA BENE: Sau prevazut sa se monteze parapeti delimitatori de sens pe pasarele (bine ca pe drumul de centura nu au considerat prioritar acest lucru). Iar pentru PANOURILE FONOABSORBANTE UITATE(fapt mentionat de un cititor) acestea trebuie uitate pentru ca in urma NCS (comenzi suplimentare) sa coste suplimentar intre 25-30% din valoarea initiala a lucrarii. Scumpe reclamele, panourile publicitare, afisele si presa electorala (tiparita pe hartie de calitate)! Un ultim calcul vom plati pentru aceste 2 pasarele (de fapt rampe pt. ca pasarelele le face CNADNR) 50 EURO pe oradean, care aveti copii treceti-i la socoteala si pe ei! Dar giratoriile facute si desfacute cat o sa ne coste in final?!
Postat 04 Decembrie 2012, 19:06 de Adi Oradeanul
frumos
as fi curios sa vad o lista cu cei care stau (sau mai au terenuri de vinzare) in cartierul ala asa de prioritar pt municipalitate .
Postat 04 Decembrie 2012, 10:28 de unu
podul iosia
Ce rost au toate astea din moment ce centura este gatuita de podul din iosia. Podul vechi din iosia este lasat in paragina,desi este prioritatea nr 1 pentru a descongestiona circulatia in oradea.
Postat 04 Decembrie 2012, 10:11 de x
@Dr, @carp3
Nu depinde de tantalau CE si CAND termina sau incepe ! Decid papusarii (adica sponsorii), cei ce-l joaca. Dar putini concitadini (nu stie taranul la ce-i bun sofranul) vad dincolo de lungul nasului sau de ce le toarna intre urechi latrinele lui felix !
Postat 04 Decembrie 2012, 08:55 de altul
Doar o vorba
Sa va luminati si voi si dobitocul (persoana importanta, prof de mate !!!!) care a ,,inventat\" noul inteles pt.GIRÁȚIE (‹ fr.; lat. gyro „a învârti”) s. f. Mișcare de rotație a unui avion în jurul axei sale centrale de inerție (axă de g.) care este verticală la deplasarea orizontală a acestuia ◊ Moment de g. = moment al forțelor aerodinamice care se produce când portanța are o distribuție asimetrică. ◊ Raza de g. = distanța, față de o axă sau un punct, la care trebuie să se afle un punct, în care se consideră că ar fi concentrată masa unui corp, pentru ca momentul său de inerție să fie egal cu momentul de inerție al corpului considerat, în raport cu o aceeași axă sau cu un același punct.
Postat 04 Decembrie 2012, 08:50 de pruteanu
Dar de parapetii antifonici ati uitat, d.l Primar?
Domnule primar! Ati uitat de parapetii antifonici atat de necesari celor care locuiesc in zonele afectate de largirea centurii? Ar trebui sa va preocupe si poluarea fonica a oradenilor! Pentru asta nu ati facut nimic!
Postat 03 Decembrie 2012, 23:18 de un Oradean
****
Ar face bine ca mai intai sa termine ceea ce a inceput. Parca era vorba ca nu pot fi continuate lucrarile incepute din lipsa banilor sau vrea sa transforme Oradea intr-un imens santier?
Postat 03 Decembrie 2012, 22:17 de Dr.
rugaminte
DOMNULE PRIMAR BOLOJAN RUGAMINTEA NOASTRA SA NU UITATI DE INTERSECTIA CENTURA CU DRUMUL CARE DUCE LA CIHEI .SE STA MINUTE IN SIR PENTRU A IESI DIN DRUMUL CIHEIULUI SPRE STR CIHEIULUI SAU VIRAJ DREAPTA SPRE REAL EU CONSIDER CA AR FI MAI PRORITAR DECAT CART GRIGORESCU.CU TOATA STIMA.
Postat 03 Decembrie 2012, 21:11 de marius
intrebare
bai, carpule, tu n-ai serviciu, n-ai familie, n-ai prieteni. Amaratule! Ce Craciun trist o sa ai, mai ales ca la tine nici Mosul nu vine.
Postat 03 Decembrie 2012, 20:21 de crap
Ctitorul giraţiilor făcute să se defiinţeze
CNADR construieste pasajele. Municipalitatea e doar partener cu 3-4%. Tarzan şi municipalitatea lui, dacă e aşa de deştept ca diriginte de şantier, să ia de la CNADR problema aia mai veche şi să termine Podul Densuşeanu. Că nimic serios nu a terminat din puţul gândirii lui, iar toate cele făcute au fost concepute şi puse pe direcţia necesară de administraţia publică "căzută" în disgraţia electoratului în iunie 2008.
Postat 03 Decembrie 2012, 20:13 de Carp III
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON