URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
03 Ianuarie 2022, 11:40

Ca la Bigăr: Stâncă prăbuşită, lângă cascada Vadu Crişului (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

O bucată uriaşă de stâncă s-a desprins şi s-a prăbuşit în apa Crişului Repede, pe malul stâng, lângă cascada Vadu Crişului, în ultima zi a anului trecut. Bucăţi mari de travertin, rocă ce compune munţii din zonă, s-au oprit în râu, unde cel mai probabil vor fi „măcinate” de apă.

Prăbuşirea a fost provocată de ploile abundente din ultima perioadă, infiltrate în stânca de travertin, aşa cum s-a întâmplat anul trecut cu cascada Bigăr. „Pare că este o situaţie ca la Bigăr. Apa erodează travertinul”, a declarat luni pentru BIHOREANUL coordonatorul Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate Bihor, Horia Carţiş.

Pentru a se asigura că prăbuşirea s-a petrecut din cauze naturale, o echipă ANANP va merge în zonă.

În apropiere, se fac lucrări la cabana Vadu Crişului, dar materialele de construcţie sunt transportate pe malul drept, cu funicularul pe linia ferată, iar şantierul nu este de asemenea amploare încât să producă trepidaţii în stânci la o distanţă atât de mare.

În aval de cascada Vadu Crişului, anul trecut, a mai făcut lucrări Administraţia Bazinală de Apă Crişuri, care a excavat în râu şi a amenajat un drum, însă şi acestea s-au desfăşurat la distanţă mare de locul acum afectat.

Cel puţin deocamdată, spectaculoasa cascadă din Bihor (foto jos), care a devenit faimoasă tocmai după prăbuşirea celei din Caraş-Severin, nu a fost afectată. Nimeni nu poate garanta însă că forma ei va rămâne neschimbată, tocmai pentru că este înconjurată de travertin, o rocă poroasă de calcar.

cascada vadu crisului
(sursa foto: Vadu Crisului Aventura / Facebook)

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Bolovan
Sigur bolojan e de vina :) A vazut el la chinezi o cascada mai frumoasa si se pregateste sa o schimbe :)
Postat 03 Ianuarie 2022, 15:07 de oradeanbihor
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON