URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 28 MARTIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Mie-mi plac tipii de la ONG-ul Pro Infrastructura. Din câte știu, e o organizație imaginată de fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, de la care aflăm multe dintre dedesubturile care ne fac să nu avem autostrăzi decât pe hârtie și la prețuri exorbitante.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Justiţia din Bihor a învins săptămâna trecută DNA Oradea, dar şi societatea bihoreană. La capătul a 9 ani de procese, fostul boss al UDMR şi al CJ Bihor, Alexandru Kiss, a fost achitat pentru fapte de corupţie pentru care în 2018, în prima fază a procesului, Tribunalul îl condamnase la 8 ani de închisoare, iar pe doi dintre tovarăşii săi de dosar - patronul Selina, Beneamin Rus, şi cetăţeanul ungar Bojtor Vilmos, prin intermediul căruia politicianul şi amicul său, Alexandru Mudura, fondatorul Lotus Center, au încasat şpăgi de 4,3 milioane euro - la 4 şi respectiv la 6 ani de închisoare.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre completările aduse la legislație care prevăd că, în sensurile giratorii, șoferii trebuie să respecte regulile privind circulaţia pe benzi, având obligaţia să semnalizeze din timp părăsirea intersecţiei şi să se asigure?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
La finalul anului trecut a fost adoptată fără mare publicitate o lege ce permite reinstalarea radarelor fixe, care de această dată vor avea mai multe „atribuții”, similar camerelor instalate pe drumurile din alte țări europene.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Fumatul este un viciu care produce numeroase boli şi decese, fiind considerat în ţările dezvoltate principala cauză a bolilor prevenibile şi a morţii premature. Numai în SUA apar în fiecare an peste un milion de noi fumători din rândul copiilor şi adolescenţilor. 
09 Februarie 2021, 09:55

Bugetarii în concediu: Directorii de la APIA Bihor s-au retras în concedii cu mașinile de serviciu

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Şefii şi şefuţii din instituţiile bugetare, se ştie, le confundă cu propriile moşii, iar bunurile acestora cu proprietăţile personale. O verificare de rutină făcută săptămâna trecută de Prefectură la Centrul Judeţean Bihor al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) a confirmat mentalitatea "baronilor" bugetari, descoperind că, dintre cele 18 maşini care formează parcul auto al instituţiei, două erau "indisponibilizate" de doi dintre şefi.

Concret, un Duster era "plecat" în concediu cu tot cu directorul adjunct Cristian Câmpan, iar un alt autoturism se ,,odihnea" acasă la directorul executiv Ioan Grec, după ce acesta a fost confirmat cu Covid.

Bihorel pariază pe nişte sancţiuni la buzunarele celor doi directori ai APIA Bihor imediat ce vor reveni din concediul de odihnă, respectiv medical.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Parca era vorba ca desfintati si plafonati pensiile speciale
Irina Alexa, are o pensie 13000 lei pe luna, la 42 de ani, si e proaspat numită secretar de stat. Eh, cum e posibil asa ceva ? Deci, pt unii se pot plati pensii nesimtite si reincadrari in sitemul bugetar, dar pt majoritatea covarsitoare a pensionarilor, care traiesc "cu tzaraita", de la o luna la alta, nu sunt bani de majorari pt a acoperi macar cresterea preturilor la utilitati, si a alimentelor. O majorare a pensiei care sa acopere cresterea inflatiei.
Postat 09 Februarie 2021, 18:04 de B90
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5913 RON
  • 1 EUR = 4.9405 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON