O bombă de calibru 82 milimetri, provenită din cel de-al Doilea Război Mondial, a fost găsită luni, de un localnic din satul Fughiu, comuna Oșorhei, în timpul unor săpături pe care le făcea în sera amenajată în gospodărie. Omul a sunat la 112 când a văzut descoperirea, în jurul orei 14.
„Ajunşi la locul indicat de apelant, pompierii militari au identificat o bombă de artilerie, de calibru 82 de milimetri, provenită din cel de-al Doilea Război Mondial. Muniţia, găsită de un localnic în timp ce efectua lucrări agricole, a fost ridicată, transportată şi depozitată în condiţii de siguranţă de către echipajul pirotehnic, urmând a fi distrusă prin explozie controlată”, anunță un comunicat transmis de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Crișana.
ISU reamintește cetățenilor ca, în cazul în care descoperă elemente de muniție, să sune imediat la 112 și să asigure securitatea locului respectiv până la sosirea personalului specializat al inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă.
De asemenea, în cazul descoperirii elementelor de muniţie se interzice:
- ridicarea, transportul şi introducerea muniţiilor în diferite încăperi sau locuinţe;
- comercializarea acestora prin agenţii de colectare a deşeurilor feroase şi neferoase;
- lovirea sau mişcarea muniţiilor găsite în pământ sau la suprafaţă;
- introducerea muniţiilor în foc;
- topirea elementelor metalice de muniţii;
- tăierea muniţiilor cu fierăstrăul, scule electrice sau prin sudură;
- folosirea muniţiilor pentru improvizarea diferitelor unelte;
- utilizarea explozivilor şi pulberilor provenite din muniţii în scopuri artizanale;
- demontarea focoaselor sau a altor elemente componente;
- folosirea pentru joacă, de către copii, a unor muniţii, cum sunt: grenadele, proiectilele şi focoasele sau alte elemente ale acestora.
În zona în care sunt descoperite elemente de muniţie se interzice: accesul persoanelor şi animalelor, executarea de săpături manuale sau cu mijloace mecanice de către persoane neautorizate, aprinderea focului deschis, executarea unor lucrări de îmbunătăţiri funciare sau circulaţia vehiculelor.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.