După modelul înființării și extinderii rețelelor de apă ori amenajării de drumuri agricole, președintele CJ Bihor, Ilie Bolojan, a propus un program de sprijinire a primăriilor comunelor din județ pentru a finaliza lucrările de apă și canalizare derulate prin PNDL I și II, pe vremea foștilor miniștri ai Dezvoltării Elena Udrea și Liviu Dragnea.
În Bihor sunt 29 de comune care nu au rețele de apă și canalizare funcționale, deși au primit finanțări din anii 2015-2016.
Vechi și blocate
Șeful administrației județene a anunțat miercuri, în ședința extraordinară a CJ Bihor, că instituția lansează un nou program pentru sprijinirea primăriilor din județ, pentru finalizarea lucrărilor de alimentare cu apă și canalizare.
„Necesitatea acestui program este dată de realitatea pe care o avem în județ. O treime din unitățile administrativ-teritoriale au proiecte, în principal de canalizare, nefinalizate, cu contractele de finanțare semnate în anii 2015 - 2016 prin programele PNDL 1 și 2. Aceste lucrări sunt blocate fie din cauza incapacității constructorilor, a soluțiilor date prin proiectele tehnice, fie din cauza slabei capacități administrative a primăriei”, a explicat Ilie Bolojan.
Și primăriile, și CJ Bihor
Potrivit noii inițiative, pentru a beneficia de acest sprijin, primăriile trebuie să fi început deja aceste lucrări între 2015 și 2016 prin programele PNDL 1 și 2, să aibă lucrările realizate în proporție de cel puțin 30% și să adopte politici locale pentru creșterea numărului de branșamente.
De asemenea, primăriile trebuie să își asume cofinanțarea lucrărilor neeligibile în proporție de cel puțin 30% și să asigure operarea sistemelor de apă și canalizare de către un operator licențiat până la recepția finală a lucrărilor. Valoarea maximă a cofinanțării de care poate beneficia o autoritate publică locală este de 300.000 euro.
„Credem că în anii următori, la fel cum am susținut proiectele de extindere a rețelelor de gaz, alături de programele guvernamentale precum Anghel Saligny și fondurile europene accesate în ultimii ani, implicarea Consiliului Județean va continua să aducă rezultate. Și acest program de sprijin dedicat autorităților locale pentru finalizarea rețelelor de canalizare va conduce în anii următori la reducerea numărului de rețele nefuncționale, iar bihorenii vor avea condiții civilizate de trai”, a mai spus Bolojan.
În consultare publică
Programul propus este lansat în consultare publică, urmând ca în perioada următoare să aibă loc întâlniri cu primarii comunelor care ar putea benefica de acest sprijin. Toți cei interesați sunt invitați să trimită propuneri sau sugestii până pe 9 septembrie 2024, la adresa de e-mail registratura@cjbihor.ro sau la sediul CJ Bihor.
Conform administrației județene, care citează date publicate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în Bihor sunt peste 30 de primării cu proiecte nefinalizate prin programele PNDL 1 și 2. Dintre acestea, 29 unități administrativ-teritoriale mai au de decontat cel puțin 10% din contravaloarea lucrărilor: Aleșd, Aușeu, Avram Iancu, Biharia, Buduslău, Buntești, Câmpani, Cociuba Mare, Derna, Dobrești, Finiș, Lazuri de Beiuș, Lugașu de Jos, Pocola, Popești, Roșiori, Sâmbăta, Suplacu de Barcău, Șuncuiuș, Tileagd, Tulca, Brusturi, Curățele, Lunca, Sârbi, Uileacu de Beiuș, Budureasa, Cărpinet, Sânnicolau Român.
Vezi proiectul Programului pentru sprijinirea finalizării unor lucrări de alimentare cu apă și de canalizare în județul Bihor:
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.