URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 24 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
06 Martie 2022, 14:33

Blat continuu: Procesul lui Bodog, boicotat şi de Universitatea de Vest din Timişoara, condusă de un bihorean

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Procesul senatorului PSD Florian Bodog cu Ministerul Educaţiei, care i-a retras titlul de doctor obţinut la Universitatea de Vest din Timişoara, a atins noi culmi ale penibilului.

După ce luni de zile Ministerul a ignorat solicitarea judecătorilor Curţii de Apel Oradea de a le pune la dispoziţie documentele care au stat la baza deciziei de retragere a titlului, ceea ce a adus şi câteva amenzi pentru neconformare, când în sfârşit instituţia condusă de Sorin Cîmpeanu a catadicsit să predea actele, procesul s-a amânat din nou, pentru că aceeaşi tactică o aplică şi Universitatea de Vest.

Judecătorii au cerut şi de la aceasta nişte documente, dar fără succes, solicitarea fiind ignorată.

Aşa că procesul s-a amânat încă o dată, UVT având termen până în aprilie să răspundă, altfel va fi la rându-i amendată.

Bihorel se întreabă dacă rectorul liberal al UVT, bihoreanul Marilen Pirtea, coleg de Parlament cu Bodog, are habar despre non-combatul care se petrece sub nasul său.

Sau, mai ştii, poate chiar îl încurajează, că doar parlamentar la parlamentar nu scoate ochii...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Oscko
Uitați-vă la unii politicieni ce fata au și mergeți la talcioc. Veti fi surprinși - seamănă fizic și intelectual cu bișnițarii de masini măsluite ce se dau peste cap sa te păcălească sa le cumperi harburi le vopsite Același caracter! Te miri ca am ajuns unde suntem azi!
Postat 06 Martie 2022, 21:30 de Feliciana
vai, vai, vai.... sfanta naivitate!
,,Bihorel se întreabă dacă rectorul liberal al UVT, [deputat pnl!!!]bihoreanul Marilen Pirtea, coleg de Parlament cu Bodog, are habar despre non-combatul care se petrece sub nasul său." Mai baieti, voi ati auzit ca h*tii din cele mai mari doua partide din Romania, psd si pnl, si-au dat mana reinviind usl-ul?!
Postat 06 Martie 2022, 18:52 de pinonel
Mostenire
E tara lor și fac orice nu e asa? Tot in funcții rămân și cu mulți bani. Cum sa ii facă rău? Eu te scot pe tine și I vers. Eu nu înțeleg-rector și deputat și altele. La stat. Unde mai e în lume asa ceva. Sau lucrează sincron în 2 locuri. Sau pt noi cei de rand Dumnezeu ne-a dat demnitate care nu e de vanzare
Postat 06 Martie 2022, 16:06 de Feliciana
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6699 RON
  • 1 EUR = 4.9762 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON