URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 01 IUNIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria vrea să înlocuiască actualul sistem al parcărilor de domiciliu, imperfect, cu unul catastrofal, care va crea în mod cert haos. Adică să nu mai aibă fiecare orădean locul lui, ci să existe un abonament în baza căruia omul să vâneze locurile rămase libere când vine de la serviciu.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Ajunsă deocamdată la prima săptămână, greva din învățământ se așterne ca o piatră tombală peste domnia președintelui Klaus Iohannis. Încă de mult, mulți dintre cei care l-au votat au ajuns să-l disprețuiască, să-l considere groparul marilor speranțe din 2014, dar abia prestația sa în actuala criză din învățământ le pune definitiv lespedea.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că greva generală a profesorilor este justificată și că salariile lor ar trebui mărite?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Codul de procedură penală din 2014 prevede o procedură larg aplicabilă în practică prin care se soluționeză dosarele penale ce au ca obiect infracțiuni minore comise, de regulă, de către persoane fără antecedente penale, situații în care cheltuiala statului cu judecarea „găinăriei” ar fi disproporționată față de efectul produs în societate.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Steatoza hepatică reprezintă o acumulare excesivă de grăsimi la nivelul ficatului (în special trigliceride) cu mărirea sa uşoară până la moderat şi cu caracter benign şi reversibil de obicei, dar uneori putând deveni gravă, cu evoluţie spre ciroză (în condiţiiile acumulării excesive şi îndelungate şi a asocierii unor factori nocivi). În mod normal, ficatul conţine 2-4% grăsimi.
19 August 2021, 19:21

Bihorel: Fragmente din discursul lui Ilie Bolojan la congresul PNL din 25 septembrie 2021

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Bihorel a obţinut (a se citi intuit) câteva fragmente din viitorul discurs al lui Ilie Bolojan la congresul PNL diin 25 septembrie, când liberalii vor trebui să-şi aleagă un nou preşedinte:

… Domnule Cîţu, nici nu vi s-a uscat cerneala pe carnetul de partid, şi deja vă vreţi preşedinte! Dacă pedeapsa pentru conducere sub influenţa alcoolului în SUA ar fi fost de 25 de ani de închisoare, Partidul Naţional Liberal ar fi avut azi o soartă mai bună.

 … felicit prezenţa la Finanţe a fostului PSD-ist Dan Vîlceanu, care provine dintr-o zonă eminamente liberală, cum e judeţul Gorj, şi îi doresc noi succese în afaceri mamei domniei sale în contractele pe care le va derula cu Statul Român.

… apreciez că în cărţi pentru postul de vicepreşedinte este şi actualul ministru de Interne, domnul Lucian Bode, pentru că de multă vreme n-am avut pe nimeni din judeţul Sălaj care să se facă de râs la nivel naţional.

… Noua stea a liberalismului este din nou madam Alina Gorghiu, care a prăbuşit partidul în 2016. E clar că sasul, care e sponsorul ei afectiv, nu are idei multe, dar măcar sunt fixe.

Citeşte-le şi pe celelalte, pe blogul lui Bihorel!

 

Acest articol este un pamflet și va fi tratat ca atare

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Plans / ras
Articolul / pamfletul este excelent, chiar am ras cu pofta ... pana nu mi-am dat seama ca radem a paguba, pentru ca asa pamflet cum e intentia sa fie, este defapt tristul adevar.
Postat 20 August 2021, 17:15 de JAM11
A ajuns și Bolojan să pară un adevărat liberal, prin comparație.
Dacă Bolojan ar include în "cuvântarea" lui o asemenea abordare, precis că ar fi văzut ca un salvator al PNL. Doar că, nici vorbă să spună adtfel de lucruri, el fiind din principiu un laș lipsit de caracter, care "lucrează pe la spate". Nici vorbă la el să vezi o atitudine deschisă și demnă. O să vedeți că, la Congresul "țeparilor naționali", Bolojan ori o să aibă un discurs neutru, ori nu o să vorbească deloc. Nu de alta dar, ca "animal politic" ce este, simte deja că "liberalii" vor pierde în mod dezastruos alegerile generale și își lasă "loc de întors".
Postat 20 August 2021, 09:03 de KP
Râsz plânsu
Este de plâns cum, si cât de repede a ajuns PNL de râsu lumii. Decãderea partidului este mai jalnicã fiindcã trage si tara dupã el!! Dar cum a spus un mare mut, ,, ghinion”!
Postat 20 August 2021, 08:52 de iahim
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6562 RON
  • 1 EUR = 4.9696 RON
  • 1 HUF = 0.0134 RON