URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 16 IULIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Încă de acum doi ani am intuit potenţialul uriaş pe care îl are Festivalul Medieval ce se desfăşoară în Cetatea Oradea. Dacă era vorba de Festivalul Ştiucii sau de Caravana Melcilor, aş fi avut unele îndoieli. Dar cu ditamai fortăreaţa splendid renovată şi cu măreţul şanţ de apărare ai toate premisele ca sărbătoarea să-ţi iasă.
Zic şi eu
Adrian Cris
Indiferent dacă ideea tovarăşului Gherman va deveni sau nu lege, două concluzii: acesta e nesigur că le-a dat propriilor copii educaţia potrivită pentru a-l ajuta la bătrâneţe din proprie voinţă, altfel decât sub ameninţarea puşcăriei, iar a doua că nu scoţi cu una-cu două comunismul din pesedistul bătrân.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
În spatele fiecărui om politic pe care îl vedeţi la tv sau prin ziare se află o mulţime de oameni care muncesc pe brânci. Sub funcţii de şef de cancelarie, şefi de cabinet, experţi, consilieri sau asistenţi, oamenii aceia pe care nu îi vedem niciodată fac munca efectivă despre care şeful lor bate din gură. Ei sunt marii anonimi ai lucrurilor ce se întâmplă, totuşi, în aparatul de stat, pe care, din pricina supărării noastre generalizate, le ignorăm.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteţi de acord cu ideea primarului Ilie Bolojan de a înfiinţa o televiziune a Primăriei, finanţată din bani publici?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În data de 3 iulie a.c. a fost publicată în Monitorul Oficial o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în 11 februarie, prin care s-a stabilit că în cazul în care inculpatul uzează de procedura recunoașterii acuzației nu poate fi achitat. Decizia este obligatorie pentru toate instanțele din momentul publicării în Monitorul Oficial.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Ridicarea temperaturii mediului ambiant la peste 32 gr. C şi o umiditate relativă ridicată (peste 60%) determină modificări ale organismului, care se pot grupa în 4 sindroame importante: mialgia termică, insolaţia, accidentele datorate efortului fizic pe caniculă şi şocul hipertermic. Sunt afectate în special persoanele vârstnice cu afecţiuni cardio-respiratorii şi copiii mici.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
17 August 2009, 16:02

Satul băncilor

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Hotărât lucru, localitatea bihoreană Ciutelec se poate lăuda cu o densitate de bănci mai mare chiar şi decât în Elveţia. Ce-i drept, este vorba nu de instituţii bancare, ci despre bănci de şezut.

Primarul comunei Tăuteu, cea de care aparţine satul, ar merita să revendice măcar intrarea în Guiness Book, după ce a amenajat în faţa azilului din Ciutelec un parc unde nu-şi petrece nimeni timpul, dar unde au fost amplasate 30 de bănci şi 60 de coşuri de gunoi.

Şi mai haios este că au fost montate şi câteva aparate de joacă pentru copii, deh, că doar nu degeaba nu există în apropiere nicio şcoală ori grădiniţă, dar în schimb peste drum se află azilul de bătrâni! În fine, vişina de pe tort, părculeţul beneficiază şi de o mare densitate de stâlpi de iluminat.

Probabil ca să vadă toţi localnicii, chiar şi cei proşti ca noaptea, ce primar gospodar au.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.195 RON
  • 1 EUR = 4.732 RON
  • 1 HUF = 0.0145 RON