Cine crede că în şedinţele de Consiliu Judeţean se face mişto numai de preşedintele Radu Ţîrle se înşală la greu. Săptămâna trecută, s-a umplut de ridicol însuşi liderul grupului de consilieri judeţeni ai PDL, Ionel Avrigeanu, cel care visează că în 2012 va ocupa fotoliul pe care a stat Bar, Seremi şi Kiss.
Numai ca să nu tacă şi să bage strâmbe sperând că aşa îşi câştigă notorietatea, Avrigeanu s-a trezit vorbind şi lansând acuze că unul din serviciile subordonate CJ are în organigramă postul de director şi nu şef de serviciu.
Ca întotdeauna pe fază, udemeristul Szabo Odon i-a amintit lui Avrigeanu că treaba cu directorul a fost impusă chiar de PDL-işti, atunci când l-au cocoţat în funcţia respectivă pe unul de-al lor, Nicolae Hoduţ, în prezent şef la Direcţia de Statistică, după ce ani de zile a cărat geanta mentorului său, Ştefan Seremi. Tare, nu?...
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.