URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 23 NOIEMBRIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Cred că primarul Ilie Bolojan se ghidează în viaţă după principiul "repetiţia este mama învăţăturii". Altfel nu se explică de ce, după episodul dureros cu Gavril Grebenişan la cârma Spitalului Judeţean, a recidivat cu Dacian Foncea ca manager la Municipal.
Zic şi eu
Adrian Cris
Până săptămâna trecută, credeam că între finaliştii prezidenţialelor trebuie să existe o dezbatere, ba chiar să fie legiferată, dar aşa încât să nu degenereze în ţigănie. În câteva zile, societatea s-a împărţit între unii care, fiindcă Iohannis refuză "confruntarea" cu Dăncilă, îl acuză de laşitate, şi alţii care, ştiind ce a făcut fiecare, consideră dialogul imposibil. Tema "Marele Mut vs Proasta Statului" a devenit ea însăşi temă de campanie pentru turul decisiv.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Klaus Iohannis știe că nu e un tip șarmant cu electoratul. I-ar plăcea la maxim dacă n-ar trebui să interacționeze cu nicio ființă umană, să nu fie nevoit să zâmbească fals în fața camerelor, să nu dea mâna cu nimeni niciodată. Trecerea de la dezinvoltura balcanică a lui Băsescu la seriozitatea atât de neromânească a lui Iohannis a fost prea brutală pentru publicul larg, în ochii căruia președintele ar trebui să fie un tip de viață, chefliu, cu vicii, slobod la gură, cu râs zgomotos și cu inima bătând în ritm de manea...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine veți vota în turul doi al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum arătam anterior, poprirea este operaţiunea prin care, prin intermediul unui executor judecătoresc şi în temeiul unui titlu executoriu, un creditor încearcă să obţină banii datoraţi de o altă persoană (a treia persoană) debitorului său. Procedura popririi presupune o adresă se înfiinţare a popririi emisă de executorul judecătoresc şi comunicată terţului poprit (care, de regulă este fie angajatorul debitorului, fie o bancă).
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diagnosticul de infarct miocardic acut (IMA) se bazează pe durerea toracică severă şi celelalte simptome (nelinişte, anxietate, paloare, transpiraţii), fiind completat de datele de laborator, electrocardiogramă şi tehnicile imagistice. Bolnavul cu IMA prezintă unele modificări sanguine nespecifice (creşterea numărului de leucocite şi a VSH) şi unele modificări specifice (creşterea cantităţii de enzime specifice muşchiului miocardic ca urmare a necrozei).
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
24 Ianuarie 2010, 15:25

Nu împarte copăceii

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În comuna Copăcel e mare bătaie pe... copaci. Primarul din comună, PDL-istul Constantin Buda, nu prea vrea să dea nicicum pădurea din comună adevăraţilor ei proprietari.

Zece familii din sat se plâng că, deşi pot dovedi cu acte că familiile lor au avut, înainte să vină comuniştii, 30 de hectare de pădure, iar documentele au fost confirmate inclusiv de Direcţia Silvică şi de Prefectură, edilul refuză să-i pună în posesie.

Ba că măsurătorile nu-s bune, ba că din hartă lipseşte taman partea cuvenită oamenilor...

Situaţia durează deja cam de mult, astfel că păgubiţii sunt hotărâţi să ceară sprijinul vecinilor unguri, care au o hartă cadastrală a locului mai bună decât cea a oficialului român. Şi aşa, speră ei, îşi vor lămuri primarul, iar acesta nu va mai fi în plop şi plopu-n aer...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3144 RON
  • 1 EUR = 4.7808 RON
  • 1 HUF = 0.0143 RON