URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 16 IULIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Încă de acum doi ani am intuit potenţialul uriaş pe care îl are Festivalul Medieval ce se desfăşoară în Cetatea Oradea. Dacă era vorba de Festivalul Ştiucii sau de Caravana Melcilor, aş fi avut unele îndoieli. Dar cu ditamai fortăreaţa splendid renovată şi cu măreţul şanţ de apărare ai toate premisele ca sărbătoarea să-ţi iasă.
Zic şi eu
Adrian Cris
Indiferent dacă ideea tovarăşului Gherman va deveni sau nu lege, două concluzii: acesta e nesigur că le-a dat propriilor copii educaţia potrivită pentru a-l ajuta la bătrâneţe din proprie voinţă, altfel decât sub ameninţarea puşcăriei, iar a doua că nu scoţi cu una-cu două comunismul din pesedistul bătrân.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
În spatele fiecărui om politic pe care îl vedeţi la tv sau prin ziare se află o mulţime de oameni care muncesc pe brânci. Sub funcţii de şef de cancelarie, şefi de cabinet, experţi, consilieri sau asistenţi, oamenii aceia pe care nu îi vedem niciodată fac munca efectivă despre care şeful lor bate din gură. Ei sunt marii anonimi ai lucrurilor ce se întâmplă, totuşi, în aparatul de stat, pe care, din pricina supărării noastre generalizate, le ignorăm.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteţi de acord cu ideea primarului Ilie Bolojan de a înfiinţa o televiziune a Primăriei, finanţată din bani publici?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În data de 3 iulie a.c. a fost publicată în Monitorul Oficial o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în 11 februarie, prin care s-a stabilit că în cazul în care inculpatul uzează de procedura recunoașterii acuzației nu poate fi achitat. Decizia este obligatorie pentru toate instanțele din momentul publicării în Monitorul Oficial.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Ridicarea temperaturii mediului ambiant la peste 32 gr. C şi o umiditate relativă ridicată (peste 60%) determină modificări ale organismului, care se pot grupa în 4 sindroame importante: mialgia termică, insolaţia, accidentele datorate efortului fizic pe caniculă şi şocul hipertermic. Sunt afectate în special persoanele vârstnice cu afecţiuni cardio-respiratorii şi copiii mici.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
05 Octombrie 2009, 10:10

Bunoi gorjean

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Flavius Bunoiu, directorul Casei de Cultură al Municipiului, omul care declara pe site-ul său că e un "mândru posesor al unui buletin pe care scrie Gorj", pe care îl "doare în zona coccisului de alegerea primarului interimar pentru Oradea", se comportă după cum grăieşte.

Deşi trebuia să închirieze sala Filarmonicii pentru un spectacol al Teatrului din Târgu Mureş programat în cadrul Toamnei orădene, şefu' culturii pe oraş a amânat rezolvarea problemei, pe principiul că poate se rezolvă de la sine, sau prea ocupat cu propriile-i afaceri. Într-un târziu, atunci când a sunat la directorul Filarmonicii, a avut surpriza să constate că sala era deja ocupată.

Nu-i nimic, actorii n-au decât să joace în stradă. Că dacă pe directorul Casei de Cultură îl doare-n femur de orădeni, Bihorel îşi imaginează unde-l doare de mureşeni.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.195 RON
  • 1 EUR = 4.732 RON
  • 1 HUF = 0.0145 RON