URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 23 OCTOMBRIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De trei ani Guvernul face giumbuşlucuri cu bugetul pentru a duce la Bucureşti banii municipiilor care se chivernisesc şi sunt pe plus. Oradea are ghinionul să fie mereu cu bani în cont, iar guvernanţii nu ezită să radă tot ce găsesc prin vistieria oraşului. Acum, că demisa Dăncilă s-a apucat să dea pomeni clientelei, s-a văzut clar cât valorează Oradea în ochii guvernanţilor. Zero lei şi zero bani. Veţi zice, normal, că Bolojan e de vină, pentru că-i liberal.
Zic şi eu
Adrian Cris
Cota primarului Oradiei a cunoscut o nouă creştere săptămâna trecută, după ce două personaje de la vârful politicii şi respectiv presei autohtone au afirmat că dacă preşedintele Klaus Iohannis l-ar fi desemnat pe el premier, nu pe Ludovic Orban, Ilie Bolojan ar fi putut asigura voturile pentru învestirea noului Guvern, ceea ce nu-i exclus la a doua încercare, după ce prima, cea cu Orban, eşuează.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Societatea asta bazată pe consum, care ne face nefericiţi cu propriul automobil imediat ce apare un model mai nou, riscă să ne afecteze şi percepţia politică. De cum se instalează un guvern proaspăt, acesta devine demodat, prost şi neperformant, şi începem să ne dorim altul. Amuzant este că noi chiar credem că asta ne va schimba viaţa în bine. Însă...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre dorinţa Primăriei Oradea de a demola circa 20 de case pentru a muta parcările de pe bulevardul Nufărul în spatele blocurilor?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum am arătat în urmă cu aproximativ două luni, în data de 13 august 2019 a fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanţa nr. 11/2019. Potrivit acestui act normativ, "în timpul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul aflat în mişcare, conducătorului acestuia îi este interzisă ţinerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video".
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Hipertensiunea arterială (HTA) este una dintre cele mai răspândite boli cardiovasculare şi reprezintă o problemă majoră de sănătate publică pentru că afectează arterele şi organe vitale ca inima, rinichii, creierul şi ochii, fiind responsabilă de aproximativ 75% din toate atacurile de cord şi accidentele vasculare.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
26 Iunie 2014, 17:13

Regizorul Giurgiu: M-aş bucura ca filmul "Cristian" să redeschidă cazul procurorului Panait

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Într-un interviu acordat agenţiei de ştiri Mediafax, regizorul Tudor Giurgiu a spus că îşi doreşte ca filmul "Cristian", inspirat de sinuciderea tânărului procuror Cristian Panait, 29 de ani, pusă pe seama presiunilor politice survenite în urma anchetelor pe care le coordona, să redeschidă "un pic" cazul procurorului Cristian Panait, care s-a sinucis în timp ce îl ancheta pe fostul procuror orădean Alexandru Lele.

Regizorul a spus că filmul "Cristian" este un proiect de care este "foarte ataşat", afirmând că încearcă să îl lucreze "cât mai neatins de toate conotaţiile politice".

"M-aş bucura să schimbe nişte conştiinţe, m-aş bucura să se redeschidă un pic cazul şi discuţiile în jurul cazului, care cred în continuare că a fost foarte rapid clasat şi de fapt cei care au determinat sinuciderea procurorului Panait sunt în continuare liberi şi nechestionaţi. Dar de aici până la toate elucubraţiile pe care le-am citit în ziare este cale lungă", a afirmat acesta, arată Mediafax.

În interviu, regizorul spune că a studiat dosarul privind cazul morţii tânărului procuror şi s-a întâlnit cu mulţi dintre apropiaţii acestuia. "A durat foarte mult şi lumea cred că trebuie să înţeleagă bine că e un film de ficţiune, el nu este un film documentar. (...) este un film despre un procuror aflat în faţa unei decizii importante, cum să joace o carte importantă, să dea o soluţie aşa cum i se impune, aşa cum se doreşte, undeva în sferele de sus ale puterii, sau să dea o soluţie pe un dosar aşa cum îi dictează profesia şi normele morale ale meseriei. Asta e dilema morală a filmului", a completat Giurgiu.

Pe de altă parte, regizorul a ţinut să se delimiteze şi de "isteria din mass-media", legată de actualul premier Victor Ponta, despre care se spune că era prieten apropiat al lui Panait şi în legătură cu care s-a speculat că ar sta la baza sinuciderii tânărului magistrat.

"Aici a fost din nou o intoxicare a mass-media, pentru că Victor Ponta, la data decesului procurorului Panait, nu mai era procuror în Parchet. El cu un an înainte plecase la Corpul de Control al primului-ministru. Nimeni nu poate dovedi aşa cu fapte că premierul Ponta a fost implicat într-un fel sau altul în acest caz. Ca urmare, unii m-au întrebat dacă apare Ponta, cine e actorul. Una este isteria din mass-media şi alta este ce se întâmplă în film. Nu îmi place să vorbesc şi nu o să o fac despre personaje, despre felul în care am gândit eu scenariul, cine se va regăsi în film. Dar aşteptaţi să vedeţi filmul şi discutăm", a spus regizorul.

Aşa cum BIHOREANUL a mai scris, o parte din filmul "Cristian" s-a turnat la Oradea, unde Tudor Giurgiu a refăcut percheziţia cu scandal petrecută în casa controversatului procuror Alexandru Lele şi soldată cu plecarea fulminantă a lui Panait. Scenele au fost filmate chiar în zona străzii Postăvarului, unde locuieşte Lele.

Citiţi detalii despre subiect, în articolul "Moartea procurorului: Alexandru Lele şi tânărul magistrat care l-a cercetat au ajuns personaje de film (FOTO)"

Citiţi în întregime interviul cu Tudor Giurgiu, pe www.mediafax.ro!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2607 RON
  • 1 EUR = 4.7592 RON
  • 1 HUF = 0.0144 RON