URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 19 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
02 Mai 2014, 15:41

O reclamă a fost interzisă, după ce mai mulţi copii au murit încercând să-i imite pe Smiley şi pe Bartoş (VIDEO)

Controverse, în jurul unei reclame a Romtelecom  / Cosmote care a fost interzisă de CNA, după ce mai mulţi copii din toată ţara au murit, încercat să imite vedetele TV Simley şi Bartoş, care apar în spotul publicitar cu o placă de skateboard în mână, pe vagoane de tren aflate în mişcare.

Conform agenţiei de ştiri Mediafax, spotul publicitar "Skateboarders" a fost interzis de la difuzare printr-o decizie luată de CNA, după ce Consiliul a fost informat de Ministerul Afacerilor Interne, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, că ar fi crescut numărul copiilor care s-au electrocutat încercând să imite imaginile din acest clip.

Decizia a fost luată în baza articolului 29, alineatul 1, litera f din Legea audiovizualului, potrivit căruia "Comunicările comerciale audiovizuale difuzate de furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele condiţii: să nu stimuleze comportamente dăunătoare sănătăţii sau siguranţei populaţiei".

"Potrivit reclamaţiei înregistrate sub nr. 5925/28.04.2014, de la Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, în ultimele două-trei săptămâni a crescut numărul de cazuri de copii sau adolescenţi electrocutaţi ca urmare a faptului că s-au urcat pe garnituri de tren aflate sub liniile de alimentare cu înaltă tensiune, conform sesizării, una dintre ipotezele care ar putea să explice acest fenomen îngrijorător fiind posibila influenţă a clipului publicitar Romtelecom-Cosmote în care Smiley şi Pavel Bartoş realizează acrobaţii pe un tren în mişcare. Consiliul a apreciat că imaginile ce dau conţinut spotului, respectiv situaţiile de ficţiune în care cele două persoane, de altfel foarte cunoscute publicului, inclusiv celui minor, sunt plasate virtual pe un tren în mişcare şi merg sau fac salturi pe skateboard, pot să nu fie percepute ca atare de minori, dat fiind discernământului redus pe care îl au aceştia", se arată în decizia CNA de suspendare a clipului publicitar, citată de monitoruldecluj.ro.

Potrivit publicaţiei clujene, la sfârşitul lunii martie, un băiat de 15 ani, din localitatea Baciu a ajuns la spital cu arsuri pe 50% din corp, după ce s-a electrocutat la reţeaua de 27.000 de volţi, imediat după ce s-a urcat pe un vagon în gara Baciu-Triaj. Medicii l-au găsit inconştient. Un al băiat de 16 ani din Turda, tot la sfârşitul lunii martie, s-a urcat pe un vagon cisternă în staţia Turda, sub linia de contact de 27.000 volţi, el suferind arsuri pe 80% din suprafaţa corpului, medicii i-au amputat un braţ, iar după 10 zile de spitalizare, băiatul a murit.

"În aceeaşi perioadă, alţi 4 copii din alte oraşe din ţară s-au urcat pe vagoanele de tren ca să se fotografieze şi să facă acrobaţii. Unul dintre ei a murit după ce a atins liniile de înaltă tensiune. Cel mai probabil, toţi aceşti adolescenţi i-au imitat pe Pavel Bartoş şi Smiley care apar într-o reclamă la Romtelecom cu o placă de skateboard în mână, pe vagoanele de tren aflate în mişcare", menţionează sursa citată.

Reprezentanţii Romtelecom au declarat că regretă cele întâmplate copiilor şi subliniază că nu văd nicio legătură între reclamă şi cazurile copiilor care s-au nenorocit după ce s-au electrocutat.

Totodată, ActiveWatch solicită CNA să reanalizeze decizia de interzicere a spotului publicitar al Romtelecom cu Smiley şi Pavel Bartoş, precizând că nu există un studiu care să arate că există o legătură între acest clip şi cazurile de copii electrocutaţi.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6625 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON