Din ciclul: cu ce se mai ocupă politicienii noştri. Preşedinta Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a povestit, într-o emisiune televizată, cum a "bătut-o" pe Andreea Marin, la frumuseţe.
Nici Iulia Frăţilă, un cunoscut model autohton, n-a avut nicio şansă în faţa Robertei Anastase defilând pe scenă, la un concurs de Miss.
Povestea se întâmpla în 1994, când Anastase a ieşit Miss România.
"Este prima dată când mergeam pe tocuri. Era un concurs la care a participat şi Andreea Marin, dar n-a intrat nici în primele 10. Ea venise ca şi câştigătoare de pe Miss Moldova, dar, ulterior, a pierdut ritmul. Şi Iulia Frăţilă a fost de asemenea în concurs. Chiar în ziua aia împlineam 18 ani", a povestit Roberta Anastase, la B1 TV, emoţionată, momentul participării la Miss România 1994.
Aceasta a pus la dispoziţia televiziunii şi filmuleţele cu ea. Mai puţin scenele în care apare în costum de baie. Au fost tăiate la montaj, a recunoscut Anastase.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.