Viceprimăriţa Biro: "Filip era diplomat, Bolojan e muncitor"

Stabilită aici de numai 20 de ani, Rozalia Biro a reuşit ca în mai puţin de un deceniu, în noiembrie 2001, să devină viceprimarul Oradiei. Se simte atât de bine în această funcţie încât de două ori a revenit la post aproape direct din Maternitate, şi declară deschis că ar vrea s-o păstreze cât mai mult. Poate şi pentru că în doar jumătate din "regimul Bolojan" a concretizat mai multe proiecte decât în peste 6 ani de parteneriat cu predecesorul acestuia, Petru Filip.

- În 2007 spuneaţi: „Aştept cu răbdare momentul când copiii mei vor fi suficient de mari pentru a înţelege de ce mama lor a lucrat atât de mult". La ce vă refereaţi?

- Ambii mei copii aveau 6 săptămâni când m-am întors la muncă după naştere, pe de o parte pentru că mi-a permis sănătatea, pe de alta fiindcă pe alegătorii mei îi interesa mai puţin dacă eu trebuia să stau cu copiii acasă. Voiau să fiu acolo unde m-au trimis prin vot. Copiii plângeau acasă, eu pe drumul la serviciu... Sper ca reproşurile lor să se împuţineze cu timpul şi să accepte că m-am împărţit între ei şi comunitate.

- De ce, atât în „regimul Filip" cât şi acum, vă ocupaţi de problemele sociale?

- O femeie se consideră a fi mai potrivită domeniilor social, cultural, educativ. Dar eu mă bucur că mă pot ocupa şi de sectorul social, pe lângă relaţia cu societatea civilă, mediul privat şi educaţie, deoarece femeile au mai multă empatie decât bărbaţii. Şi chiar e nevoie de asta, fiindcă de multe ori nu poţi să-i ajuţi pe toţi cei care îţi cer ajutorul şi atunci e important să le arăţi măcar empatie. Deci, cred că o femeie face faţă mai bine provocărilor în acest domeniu.

- Apropiaţii spun că sunteţi o fire sensibilă, nu o dură. Când sunteţi atacată nu simţiţi nevoia să lăsaţi totul baltă şi să ieşiţi din viaţa publică?

- Eu cred că totdeauna cei care sunt în funcţii publice trebuie să accepte criticile, chiar şi pe cele care nu sunt formulate elegant, civilizat. Trebuie doar să faci diferenţa între criticile care au suport real şi cele neîntemeiate. Dincolo de faptul că uneori criticile nejustificate mă rănesc sau mă demobilizează temporar, vreau totuşi să merg mai departe. Un moment de cotitură am avut după ultimele alegeri locale. În 2004, când am candidat prima oară la funcţia de primar şi am primit cam 14.000 voturi, am considerat că doi ani petrecuţi până atunci ca viceprimar nu au fost destui ca să pot spune că ştiam ce este administraţia publică şi că am dat comunităţii suficient încât să aştept mai multe voturi. Au urmat alţi 4 ani de muncă, iar în 2008 am primit cu numai 500 de voturi în plus faţă de 2004. Atunci am simţit o dezamăgire, căci ştiam cât am lucrat în cei 4 ani. M-am gândit cât am oferit din viaţa mea în serviciul comunităţii şi mi-am zis că acele 500 de voturi în plus erau prea puţine faţă de munca făcută. Supărarea m-a ţinut vreo lună. A fost o perioadă în care am zis că nu merită, dar am găsit putere să continui.

Am contradicţii cu domnul primar

- Ce aţi simţit constatând, de asemenea, că mulţi etnici maghiari, în dorinţa de a produce o schimbare radicală, şi-au dat votul actualului primar şi nu dvs.?

- Merg un pic mai în trecut. Consider că în decembrie 2007, când după plecarea domnului Filip a fost ales primar interimar domnul Mihai Groza, dacă aş fi câştigat eu, aş fi avut 6 luni în care puteam dovedi că un primar de la UDMR nu ar fi fost un bau-bau, şi mai ales aş fi demonstrat că puteam avea rezultate mai bune decât cele, inevitabil limitate, pe care le poate avea un viceprimar. Dacă în cele 6 luni mi-aş fi pus în practică iniţiativele aş fi avut voturi mai multe. La alegerile din vara lui 2008, desigur, n-a fost un sentiment plăcut, dar realitatea m-a făcut să mă întreb de ce un cetăţean de etnie maghiară a votat un candidat de etnie română. Răspunsul trebuie găsit. Dacă pot, atunci încerc să fac în aşa fel încât să-i conving pe acei cetăţeni care au votat atunci aşa să mă voteze pe mine data viitoare, şi sper că o să reuşesc.

- Ce proiecte ale actualului primar le susţineţi şi cu care sunteţi în dezacord?

- Avem proiecte comune, dar şi proiecte a căror prioritate o considerăm diferită. De exemplu, amândoi apreciem la fel de importantă problema spitalelor. Eu aş dori, însă, şi o să încerc să-l conving şi pe primar, să acordăm unităţilor de învăţământ mai multă importanţă. În general, domnul primar pune mult accent pe infrastructură şi pe curăţenie, eu pe şcoli şi sectorul privat şi pe cel civil. De asemenea, aş vrea să facem mai multe schimburi de experienţă prin relaţii internaţionale şi să dăm mai multă atenţie studenţilor. Le subvenţionăm abonamentele OTL, dar ar trebui, chiar dacă nu neapărat e treaba Primăriei, să le facilităm posibilitatea de a face practică profesională şi de a-şi găsi apoi locuri de muncă aici, în Oradea.

- Pe ce teme l-aţi convins totuşi pe primar că variantele dvs. erau mai bune?

- Este vorba de proiecte cu finanţare europeană cum e cel transfrontalier prin care peste doi ani vom avea o pistă de biciclete între Oradea şi Berettyoujfalu, ori cel de înfiinţare a Fundaţiei pentru protecţia monumentelor. N-am reuşit însă să-l conving să cooptăm în comisiile de specialitate ale Consiliului Local specialişti din afara Consiliului, cu rol consultativ. Înţeleg că în comisii ar fi discuţii interminabile, dar poate că ar merita, întrucât consilierii ar primi pe gratis sfaturi avizate şi deciziile lor ar fi mai bine justificate.

- Când v-aţi contrazis ultima oară cu primarul şi pe ce problemă?

- Nu chiar zilnic, dar de mai multe ori pe săptămână. Îmi pare totuşi nespus de bine că avem un dialog din care să scoatem cele mai bune soluţii la problemele oraşului, indiferent dacă ideile îi aparţin lui sau mie sau altora. Pe ce ne-am contrazis recent? De exemplu, eu consider că investiţii majore de genul parcărilor subterane şi supraetajate trebuie făcute prin atragerea capitalului privat, fiindcă bugetul local este foarte limitat. Legat de parcarea din spatele Tribunalului, eu aş fi dorit un investitor privat. Varianta care se licitează vizează însă găsirea unui investitor care să lucreze pe banii lui, urmând ca Primăria să-i plătească ulterior.

Filip şi Bolojan sunt foarte diferiţi

- La care proiecte ţineţi cel mai mult?

- Sunt câteva pe care le am în inimă şi, indiferent ce s-ar întâmpla, îmi rămân acolo. Unul e reabilitarea Cetăţii, pentru care deja am câştigat 8 milioane de euro din fonduri europene şi vom mai primi probabil încă 7 milioane de euro când vom face teatrul de vară. Un alt proiect de care sunt foarte mândră şi al cărui iniţiator sunt se referă la cursurile de înot pentru copiii de clasa a doua din Oradea, cursuri pe care Primăria le finanţează în proporţie de peste 50%.

- Aţi colaborat şi cu Petru Filip, aşa că puteţi face comparaţii. Cu care primar aţi cooperat mai uşor, cu care mai eficient şi cu care mai plăcut?

- Sunt doi lideri foarte diferiţi. Colaborarea cu domnul Filip, pe timpul căruia am învăţat mult, era una diplomatică. Cu domnul Bolojan este un parteneriat, pentru că avem în comun dorinţa şi voinţa de a face. Mă bucur că am găsit în el un om pragmatic, cu picioarele pe pământ, şi îl consider un partener cu care poate nu totdeauna e uşor să ajungi la un punct comun, dar dacă ai ajuns, atunci ştii că ai o bază fixă pe care poţi construi ceva solid.

Nu ştiu cât îmi valorează averea

- Ştiţi ce avere aveţi? Se spune că soţul dvs. este mare proprietar de terenuri şi datorită informaţiilor din Primărie şi de la Oficiul Imobiliar...

- Soţul meu are de suferit pentru că sunt viceprimar. Este medic de meserie, dar are firma sa. Într-adevăr, avem mai multe proprietăţi imobiliare, pe care le-am declarat în întregime, arătând şi cum am dobândit acele terenuri, şi unde sunt amplasate ele. Având în vedere că eu sunt viceprimar, lui practic îi este interzis să aibă terenuri în Oradea, aşa că a cumpărat în afara oraşului. Dacă mă întrebaţi cât este, valoric, această avere, nu pot să vă spun. Pot să spun doar că în 2007 valora mai mult, iar acum mult mai puţin. Ceea ce simt însă că este al nostru e casa familiei, pe care eu o simt plină de viaţă.

- Sunteţi considerată „pupila" domnului Alexandru Kiss, fiindcă el v-a lansat în politică după ce aţi făcut şi afaceri împreună. Vă deranjează?

- Domnul Kiss îmi este rudă. Soţia sa îmi este verişoară de gradul I, prin ei am ajuns la Oradea în 1990, după ce am discutat posibilitatea să mă mut aici şi să facem afaceri împreună. Aceasta este relaţia, ce pot să spun mai mult?...

- Nu v-aţi dorit niciodată în UDMR funcţia de preşedinte a lui Kiss sau cea de preşedinte executiv a lui Szabo Odon?

- Nu, pentru că preocupările şi cunoştinţele mele se leagă de Oradea, şi nu aşa mult de judeţ. Am avut şi variante să merg europarlamentar, sau în Parlamentul de la Bucureşti ori în Guvern, dar m-am legat foarte mult de Oradea.

UDMR nu pier(d)e

- De ce sunt rupţi alegătorii maghiari între UDMR şi aripa Tokes?

- UDMR este o organizaţie care respectă principiile democraţiei. Vă dau doar un exemplu: candidaţii UDMR la orice funcţie publică sunt desemnaţi prin alegeri interne. Cei din afara UDMR consideră că mijloacele prin care reprezentăm comunitatea maghiară nu sunt suficiente sau nu sunt suficient de radicale. Aceia cred că, probabil, cu alte metode ar putea reprezenta mai eficient interesele comunităţii.

- Credeţi că, dată fiind uzura alături de PDL, există posibilitatea ca UDMR să nu mai intre la guvernare?

- Nu. Eu am convingerea că suntem apţi să ne dăm seama că a reprezenta comunitatea eficient, nu zgomotos, înseamnă să fii la guvernare. Să joci şi să influenţezi jocul, pentru că de pe marginea terenului poţi să ţipi cât vrei, dar nu poţi să dai goluri.

Anunţ de candidatură

- Mai are Primăria locuinţe sociale pe care să le dea pe criterii netransparente?

- Mai are, dar aproape toate sunt date. Ceea ce încă nu e repartizat pot să număr pe degetele de la o mână, iar asta fie pentru că sunt în reabilitare, fie întrucât chiriaşul a decedat şi locuinţa e în curs de a fi repartizată. Dar criteriile sunt foarte clare: nu le putem da decât celor evacuaţi din locuinţe naţionalizate şi retrocedate sau celor care depun dosare ierarhizate prin hotărâri de Consiliu Local. Din păcate, încă avem solicitări şi din 2006.

- Veţi mai candida la Primărie în 2012?

- Doresc să mai intru în administraţia oraşului, deci să mai candidez. Simt că am, pe de o parte, energia să mai lucrez pentru comunitate şi nevoia de a avea satisfacţia că ceea ce am început se şi concretizează, iar pe de altă parte consider că sunt corespunzătoare pentru această funcţie de reprezentare, în cazul în care comunitatea pe care o reprezint mă doreşte.

- Unde vă vedeţi, totuşi, după ce nu veţi mai fi viceprimar?

- Nu m-am gândit, dar sper că am destulă experienţă să fac faţă provocărilor viitoare.

- O ultimă chestiune. După ce aţi căzut victimă unei farse radiofonice, arătând că nu ştiţi ce înseamnă biped şi spunând că în Oradea nu există copii bipezi, ne-aţi putea spune care e diferenţa între moped şi biped?

- Acum ştiu (n.r. - râzând), între timp am învăţat. Dar, apropo, câteodată în lumea de astăzi şi faptul că suntem bipezi poate reprezenta un handicap...

Petru Filip - Diplomat, om cu cunoştinţe vaste

Ilie Bolojan - Un om cu o voinţă şi o forţă incredibilă de a face pentru comunitate

Alexandru Kiss - Un strateg şi un politician foarte bun

Szabo Odon - Un lider realist şi dedicat celor pe care îi reprezintă

Laszlo Tokes - O personalitate care merge pe propriul drum