URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
05 Martie 2010, 10:31

(Ţe)apă de ploaie

(Ţe)apă de ploaie ŢEAPA CU APA! De 20 de ani, locuitorii străzii Caraşului plătesc taxa pentru evacuarea apei de ploaie deşi pe uliţa lor nici măcar nu există canalizare pluvială. Mai mult, la mijlocul anilor '90, oamenii şi-au introdus pe propria cheltuială canalizarea menajeră în care reprezentanţii Companiei de Apă spun acum că s-ar scurge precipitaţiile. "Şi dacă ar fi aşa, regia ar trebui să ne despăgubească, nu să ne taxeze", protestează un orădean din zonă
(Ţe)apă de ploaie ŢEAPA CU APA! De 20 de ani, locuitorii străzii Caraşului plătesc taxa pentru evacuarea apei de ploaie deşi pe uliţa lor nici măcar nu există canalizare pluvială. Mai mult, la mijlocul anilor '90, oamenii şi-au introdus pe propria cheltuială canalizarea menajeră în care reprezentanţii Companiei de Apă spun acum că s-ar scurge precipitaţiile. "Şi dacă ar fi aşa, regia ar trebui să ne despăgubească, nu să ne taxeze", protestează un orădean din zonă
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În Oradea plouă cu impozite şi taxe. La propriu. Compania de Apă taxează încă din anii '90 inclusiv scurgerea apei de ploaie.

BIHOREANUL a descoperit însă că acest lucru se întâmplă, cu totul abuziv, până şi pe străzile fără canalizare pluvială. Şi, ca şi cum n-ar fi de ajuns, locuitorii zonei de case din Ioşia sunt obligaţi, sub ameninţarea cu amenda, să-şi sape singuri şanţuri pentru scurgerea apelor!

Bani din apă chioară

Birul pe apă de ploaie a fost instituit de Compania de Apă Oradea (CAO) imediat după 1990 şi mulţi orădeni îl achită fără măcar să ştie că acesta există. Taxa pentru canalizarea apelor pluviale a fost strecurată pe facturi pe motiv că, graţie serviciilor prestate de CAO, apa nu bălteşte pe străzi. Contravaloarea ei se calculează în funcţie de mărimea amplasamentelor de pe care se scurg precipitaţiile în reţeaua de canalizare pluvială. Suprafaţa totală din proprietatea cetăţeanului plătitor se înmulţeşte cu un coeficient de 0,9 pentru acoperişuri şi 0,12 pentru curţi, după care se înmulţeşte cu cantitatea medie de precipitaţii din luna precedentă stabilită la nivelul întregii ţări.

Pentru fiecare metru cub de apă care i s-a scurs de pe acoperiş, orădeanul datorează CAO 0,42 lei. Suma facturată lunar pentru o gospodărie este de aproximativ 5 lei, iar la nivelul întregului oraş ajunge de ordinul zecilor de mii de lei (sute de milioane de lei vechi). Cum cantitatea medie de apă căzută în luna precedentă se stabileşte de către Institutul Naţional de Metrologie şi Hidrologie în baza unor rapoarte făcute la nivelul întregii ţări, orădenii ajung să plătească, practic, pentru apa de ploaie inclusiv în lunile de secetă. Pe considerentul că a plouat la Padiş, în Iaşi sau pe litoral! Iar aberaţia nu se opreşte aici...

Taxa pe băltoacă

Dincolo de absurdul situaţiei de a plăti inclusiv pentru apa care cade din cer, localnicii din "Oradea rurală", adică cei care locuiesc pe cele aproximativ 200 de străzi nemodernizate din Ioşia, Podgoria, Nufărul, sunt obligaţi să achite taxa către CAO chiar dacă uliţele lor nici măcar nu au canalizare pluvială!

11 Sav.jpgSpre exemplu, în cartierul Ioşia, în zona de case cuprinsă între străzile Aviatorilor şi Meşteşugarilor, apa bălteşte în stradă pentru că nu are pe unde să se scurgă! Străzi ca Argeşului, Furnicii, Zărandului, Greierului, Arţarilor, Taberi Geza, Lipovei, Alexandru Sahia se transformă în orezării la orice ploaie mai zdravănă. "Plătim taxa, dar strada noastră, Caraşului, nu are canalizare pluvială", spune Dorin Sav (foto).

La un calcul sumar, la o taxă de 5 lei pe lună, doar de la cele circa 200 de imobile de pe străzile învecinate CAO încasează anual 12.000 lei. La nivelul întregului oraş se adună, în acest caz, sume mult mai mari şi, mai ales, nejustificate prin servicii!

Şi cu taxa, şi cu munca!

Dorin Sav povesteşte că în toamna anului trecut inspectorii de teren ai Primăriei au tăbărât peste locuitorii zonei şi i-au ameninţat cu amenzi usturătoare pe cei care nu-şi sapă pe lângă case şanţuri de scurgere a apei pluviale. Regulamentul privind serviciile publice, adoptat în anul 2006 de către Consiliul Local, prevede amenzi între 250 şi 500 de lei pentru cei care nu-şi întreţin rigolele pentru evacuarea apelor pluviale.

"Dar nu e normal! Adică pe de-o parte sunt pus la plată ca şi cum ar fi canalizare pe stradă, iar pe de alta sunt amendat dacă nu sap şanţ de scurgere a apei pe motiv că nu va mai avea pe unde să se scurgă apa!", reclamă bărbatul.

Ameninţaţi cu chitanţierul, locatarii şi-au săpat cu toţii şanţuri în faţa caselor chiar dacă acestea duc spre... nicăieri. De exemplu, la ploile de sâmbăta trecută apa din cetârne a curs pe trotuar, iar de acolo în şanţ, unde a format mici bălţi. Pentru că nu există guri de canal sau scurgeri...

11 Gavra_1.jpg"Să plătească!"

Dacă orădenii care nu au canalizare pe stradă consideră absurd să plătească de 20 de ani un serviciu de care nu beneficiază, pentru conducerea CAO taxa e ceva normal. "Dacă este vorba de acele străzi care nu au nici măcar canalizare menajeră, atunci oamenii au dreptate să ceară anularea taxei. Nu trebuie decât să depună o cerere şi vor fi scoşi de la plată. Cei care au canalizare menajeră trebuie să plătească, însă...", spune directorul CAO, Ovidiu Gavra (foto).

Directorul CAO afirmă că acolo unde există canalizare menajeră apa pluvială este preluată în această reţea. "Apa nu rămâne nici la om în curte, nici în faţa casei, nici pe stradă, ci curge undeva", explică Gavra.

La fel spune şi primarul Ilie Bolojan, care susţine că existenţa taxei este mai puţin nedreaptă decât faptul că oamenii nu au canalizare pluvială pe strada lor. "Apa tot în canalizarea oraşului ajunge, chiar dacă nu direct din faţa casei cutare sau cutare, şi atunci proprietarul e normal să plătească", argumentează primarul.

Nici acest argument nu stă, însă, în picioare. Nu de alta, dar orădenii precum cei care locuiesc pe strada Caraşului şi-au introdus pe banii lor canalizarea. Iar acum sunt taxaţi pentru investiţia pe care tot ei au făcut-o din propriile buzunare. Pentru apa de ploaie...


BANI DIN CER

Cât face birul pe ploaie?

Conform evidenţelor CAO, în Oradea există circa 412 kilometri de canalizare menajeră care deservesc 181.802 clienţi. La acelaşi număr de clienţi, oraşul are doar 331 kilometri de canalizare pluvială. De aici rezultă, aplicând regula de trei simplă, că peste 36.000 de orădeni plătesc pentru apa de ploaie doar pentru că aceasta le cade pe acoperişuri. Apreciind că aceştia locuiesc în circa 9.000 de gospodării, asta ar însemna că regia încasează degeaba peste 45.000 de lei lunar, adică peste 500.000 lei pe an. Echivalentul a peste 130.000 euro!

Orădenii plătesc totuşi taxa de aproximativ 5 lei pe lună pe gospodărie şi nu au contestat-o tocmai deoarece nivelul ei este mic şi, pentru asemenea miză, nu ar merita să deschidă un proces Companiei de Apă sau Consiliului Local, cel care a stabilit birul.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Menajer nu este pluvial
Acest director de conjunctura de la CAO face confuzii elementare. El spune ca cei care beneficiaza de canalizare menajera trebuie sa plateasca pentru apa de ploaie de pe strada, acoperisuri, tersae, etc. Dar orice novice care sta in ploaia ignorantilor de la CAO stie ca apa menajera nu se colecteaza impreuna cu apa pluviala, cele doua retele trebuind sa fie diferite. Asadar, numai cei care beneficiaza de retea pluviala ar trebui sa plateasca. In concluzie, inselaciunea prin conventie si incasarea frauduloasa a unor taxe trebuie sa se alinieze la PENAL.
Postat 05 Martie 2010, 14:22 de TAMTAC
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON