Primar de Oradea

Timp de 18 ani a fost primar al Oradiei şi a condus cu o mână de fier oraşul aflat pe atunci în Imperiul Austro-Ungar, chiar şi în perioada dificilă a Primului Război Mondial.

Însă pe 20 aprilie 1919, chiar în ziua de Paşti, Rimler Karoly a întâmpinat trupele române conduse de generalul Traian Moşoiu, predându-le de bunăvoie "cheile" oraşului. Era cu puţin înainte de a se retrage din funcţie, lăsând în urmă realizări pe care încă nu le-a egalat nici un urmaş.

Secretul? Disciplina!

Despre puţini oameni se poate spune că au contribuit decisiv la construcţia unui oraş, la îmbunătăţirea spectaculoasă a vieţii locuitorilor acestuia şi mai ales la păstrarea ordinii unei comunităţi în haosul unui război. Un fost primar al Oradiei a izbutit toate acestea, fiind reales până a stabilit recordul celei mai lungi administraţii din istoria oraşului: 18 ani.

Născut pe 23 august 1857 la Bekescsaba, în Ungaria, Rimler Karoly s-a mutat cu familia la Oradea în 1860, tatăl său devenind preot al Bisericii Evanghelice de aici. Viitorul primar a fost primul din cei şapte copii ai familiei. "Rimler Karoly jr. a urmat studii juridice şi de administraţie publică, cel mai probabil la Budapesta, iar tatăl lui a fost şi consilier al Primăriei", povesteşte Matyas Attila (foto), actualul paroh al Bisericii Evanghelice din Oradea.

După ce a avut diverse funcţii în cadrul Poliţiei oraşului, Rimler a devenit în 1891, la doar 34 de ani, şeful acesteia, postură pe care o va schimba peste câţiva ani cu cea de notar al oraşului, echivalentul de azi al secretarului Consiliului Local. "Rimler a crescut pe lângă Bulyovszky Jozsef, primarul de la acea vreme, de la care a învăţat să conducă. În 1901, când s-a îmbolnăvit Bulyovszky, cel care construise clădirea Teatrului, Rimler i-a luat locul ca interimar", spune istoricul Janos Fleisz, consilier local şi autor al cărţii "Metamorfoza unui oraş - Oradea 1850-1940".

Din martie 1902, Rimler a fost ales primar, prin vot cenzitar, adică de către pătura înstărită şi mijlocie a oraşului, pe atunci nebeneficiind de dreptul de a vota muncitorimea sau femeile. Aşa a început lunga sa "domnie", în care a introdus ordinea şi disciplina în toate...

Investitor curajos

Odată ales, Rimler şi-a folosit rigurozitatea câştigată ca şef al Poliţiei, începând să implementeze proiecte care au dezvoltat spectaculos oraşul la începutul secolului XX, între cele mai importante realizări fiind construcţia clădirii Primăriei, între februarie 1902-octombrie 1903.

Problema unui nou sediu al Primăriei, care până atunci îşi desfăşurase activitatea în clădiri modeste, inclusiv pe amplasamentul actualei şcoli Oltea Doamna, se pusese cu zeci de ani înainte. Abia în 1901 însă, sub administraţia lui Rimler, arhitectul Rimanoczy Kalman jr. (foto) a fost ales de Comitetul de construcţii al oraşului să combine trei proiecte şi să realizeze unul demn de o clădire reprezentativă a oraşului.

Arhitectul s-a conformat, oferindu-şi serviciile gratuit. Potrivit volumului "Oradea, pagini de istorie", scris de mai mulţi istorici orădeni, construcţia clădirii Primăriei, dar şi a altora, la fel de impunătoare, s-a datorat în primul rând curajului primarului de a contracta credite. "În acea perioadă, oraşul s-a comportat ca un mare întreprinzător", spune şi istoricul Fleisz. Construcţia şi mobilarea clădirii Primăriei a costat 700.000 de coroane.

Vizionar

Inaugurarea oficială a clădirii a avut loc pe 10 ianuarie 1904, într-o festivitate cu public, la care primarul a ţinut un discurs despre istoria Oradiei. "Holul şi scara impozantei clădiri a Primăriei, împodobite cu flori meridionale, i-au încântat pe toţi invitaţii. Dar această încântare s-a intensificat atunci când au observat tablourile, ce le aduceau în faţa ochilor vremurile glorioase ale trecutului", scria arhivarul Primăriei, Lakos Lajos. Proiectată în stil eclectic cu o faţadă în stil neoclasic, clădirea a fost ridicată în aşa fel încât să aibă cel mai înalt post de observaţie din oraş, folosit de pompieri.

În perioada lui Rimler, în Oradea s-au construit şi alte clădiri emblematice, printre care Palatul Vulturul Negru şi Palatul Apollo. "Populaţia bogată solicita dezvoltarea intensivă, pentru că exista o concurenţă între oraşele Imperiului Austro-Ungar. Rimler a colaborat foarte bine cu burghezii şi în acea perioadă s-a realizat practic Oradea modernă", spune Janos Fleisz (foto).

Luminile oraşului

Tot sub conducerea lui Rimler, în oraş a fost introdus, în decembrie 1903, iluminatul electric, Oradea "luând faţa" unor oraşe precum Clujul şi Debreţinul. Construirea Uzinei Electrice a început în 1902 şi a costat 810.000 de coroane. La început, uzina a deservit 660 de clienţi, dar consumul s-a răspândit rapid, astfel încât a trebuit imediat extinsă. În 1907, furniza gratuit energie pentru iluminatul public şi cel al instituţiilor.

Tot sub Rimler, după 1906, s-a introdus canalizarea, printr-un sistem considerat cel mai modern la acea vreme. Apa de ploaie era transportată printr-un sistem de reţele direct în râuri, iar cea menajeră la staţia de epurare. Până în 1913, Oradea avea deja 41,4 kilometri de canale de ape uzate şi 39,3 kilometri de apă pluvială. Investiţia în conducte şi canale a fost de 1.800.000 de coroane.

Odată cu canalizările, s-a continuat şi pavarea şi asfaltarea străzilor. "La începutul secolului XX, modernizarea străzilor a cunoscut un nou avânt. Lucrările efectuate atunci au fost multiple", scrie istoricul Fleisz, care consemnează că în 1908 Oradea avea 120 de străzi pavate, iar transport public cu tramvaie încă din 1906.

Cu toate că era la cârma unui oraş bogat, se pare că primarul Rimler nu avea o avere mare. "Tatăl său nu a avut nicio proprietate cumpărată, ci locuia în casa parohială. Iar fostul primar cred că avea o locuinţă de serviciu. Era un om foarte cinstit", spune preotul Matyas.

În vreme de război 

În 1910, Oradea ocupa locul al patrulea ca ritm de dezvoltare între celelalte oraşe ale întregului Imperiu, după Budapesta, Bratislava şi Zagreb. "Era o perioadă "belle epoque" a oraşului, care a avut o dezvoltare surprinzător de dinamică, uneori chiar de tip american, neegalată până acum", spune Fleisz.

Ascensiunea a fost stopată doar de începerea Primului Război Mondial. Iniţial, orădenii manifestau pe străzi în favoarea războiului. "La 5 august (1914 - n.r.), primarul Rimler Karoly a dat însă primul semn de luciditate, adresând tuturor locuitorilor un apel la unire, pentru sprijinirea familiilor celor plecaţi pe front", atestă autorii "Istoriei oraşului Oradea".

Cei rămaşi acasă au început să adune bani, iar treptat s-a organizat o cantină pentru săraci. Când lucrurile s-au înrăutăţit, primarul a interzis contactul localnicilor cu prizonierii de război şi răniţii sosiţi de pe front, motivându-se că "informaţiile acestora pot provoca spaimă în rândul populaţiei". Efectele războiului au cuprins totuşi oraşul, astfel că la 1 mai 1915 pâinea a fost raţionalizată (250 de grame zilnic pe persoană), iar apoi şi alte alimente, în timp ce consumul de electricitate a fost redus.

În ciuda situaţiei, istoricii laudă capacităţile organizatorice ale lui Rimler. "Buna aprovizionare şi mai ales felul în care Primăria a ştiut să asigure necesarul de alimente a dus vestea oraşului în întregul Imperiu, şi tot mai multă lume venea să se stabilească aici", scriu autorii. În acea perioadă, Rimler a preluat personal frâiele economiei din oraş, cerând Ministerului Agriculturii ca administraţia să se ocupe direct de creşterea animalelor şi de furaje. "Cu toate greutăţile, administraţia a reuşit să asigure necesarul în domeniul alimentaţiei", afirmă istoricii.

Pâine şi sare pentru Moşoiu

După terminarea războiului, între 22 martie şi 18 aprilie 1919, Oradea a căzut în mâna bolşevicilor lui Kun Bela, timp în care primarul Rimler a fost îndepărtat din funcţie. Însă transformarea Oradiei într-un oraş al comuniştilor "roşii" s-a oprit în noaptea dintre 18 şi 19 aprilie, când a început ofensiva antibolşevică, bazată pe sprijinul armatei române conduse de generalul Traian Moşoiu (foto) şi ajunse lângă Tileagd.

În dimineaţa de Paşti, pe 20 aprilie, reinstalat în fruntea Primăriei, Rimler a făcut parte din delegaţia care i-a întâmpinat cu pâine şi sare pe generalul român şi trupele sale, la intrarea în oraş, în dreptul Uzinei de Apă din Calea Clujului. "Rimler era între două părţi, comuniştii şi armata română. A ales să primească benevol armata pentru a face ordine în oraş. L-a condus pe Traian Moşoiu şi i-a predat Primăria", spune Fleisz.

Cartea "Zile trăite", scrisă de episcopul Roman Ciorogariu, atestă că Rimler a cerut trupelor române chiar la intrare "ocrotirea oraşului". După eliberarea Oradiei, primarul maghiar a colaborat o perioadă cu autorităţile române. "Marţi, a treia zi de Paşti, a avut loc deputaţia senatului orăşenesc, condusă de dl. primar Rimler, care, bineinvitând pe dl. general Holban (cel care rămăsese comandant al trupelor din Oradea) şi prezentându-i omagiile oraşului întreg, îl roagă să asigure ordinea şi siguranţa publică şi să ia măsuri pentru provederea oraşului cu alimente şi cărbuni", notează episcopul Ciorogariu.

După ce i-a asigurat pe români de cooperare, edilul a fost păstrat în funcţie, iar pe 13 mai i-a primit în Oradea şi pe Regele Ferdinand şi Regina Maria. Peste numai o lună, însă, la 62 de ani, primarul şi-a cerut pensionarea, invocând o stare precară de sănătate. A murit în 1922, la 65 de ani, şi a fost înmormântat în actualul Cimitir Municipal, alături de restul familiei.

Memoria lui este cinstită acum prea puţin, doar prin denumirea unei străduţe laterale de pe dealul Ciuperca şi a sălii mici a Primăriei, cea mare purtând numele generalului Moşoiu. "Prin realizările sale, Rimler poate fi considerat cel mai important primar al oraşului", spune Fleisz. Şi pe bună dreptate, căci a avut puterea de a face din Oradea un oraş de elită al Europei, în doar câţiva ani. Rezultatele muncii sale se văd şi astăzi, când Oradea doar se zbate, cu mari forţări, să redevină un oraş european...

FĂRĂ URMAŞI
S-au înmormântat peste el

Rimler Karoly a fost căsătorit cu Mandel Vilma, însă nu a avut copii. "În acea vreme nu era un lucru obişnuit. Probabil la mijloc au fost probleme de sănătate", spune parohul Bisericii Evanghelice, Matyas Attila.

Din cei şapte copii ai familiei sale, primarul Rimler a fost cel mai mare. Doi dintre fraţii săi au murit de copii. Rimler Pal a fost pădurar în Sânmartin, iar Gyula a fost viticultor în Budapesta. Surorile fostului primar, Iren şi Maria, au trăit în Oradea, mezina familiei fiind Maria, care a decedat în 1955.

Înainte de a muri, ea a semnat un contract cu un angajat al Cimitirului pentru îngrijirea locului de veci al părinţilor şi fraţilor săi. "Contractul a fost apoi falsificat într-unul de vânzare-cumpărare. Obeliscul cu numele lor a fost întors cu spatele, iar în faţă sunt trecute acum alte nume ale celor îngropaţi ulterior", spune preotul Matyas.

GALERIA PRIMARILOR
Oraşul cu 51 de edili

Din 1849 şi până în prezent, Oradea a avut 51 de primari. Cel dintâi român a fost ales în 1920, Coriolan Bucico, de profesie tot avocat, la fel ca Rimler. "Nu putem să comparăm realizările primarilor de atunci cu cei de acum. La începutul secolului XX, mulţi dintre orădeni erau bogaţi, burghezi, şi aveau o mulţime de iniţiative, nu aşteptau totul de la Primărie. Era o perioadă favorabilă în acest sens în toată Europa", explică istoricul Janos Fleisz.

Actualul primar, Ilie Bolojan, spune despre Rimler că a fost un primar merituos. "Având în vedere durata mare de timp în care a administrat oraşul, dar şi realizările sale, cred că a fost unul dintre cei mai importanţi primari ai Oradiei. Toţi oamenii care au făcut ceva pentru oraş trebuie onoraţi şi, probabil, Rimler Karoly nu este onorat aşa cum ar trebui", recunoaşte Bolojan.