URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 23 FEBRUARIE 2019

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Umblă pe la casele oamenilor o doamnă cu o sacoșă plină cu bani. Bate la ușă și întreabă: „Câți locuiți aici? Cinci persoane? Poftim 15.000 de euro”. Merge din casă în casă și dă fiecărui orădean câte 3.000 de euro. Doamna de care vorbim este Coana Europa. Ea ne dă bani, dar are și pretenții...
Zic şi eu
Adrian Cris
Miercurea trecută, eurodeputatul Emilian Pavel, de la PSD Bihor, a strălucit în efortul de a merita un nou mandat, la concurenţă cu mulţi alţi colegi, de la multilateral dezvoltata Rovana Plumb (atoate-ministră, la Mediu, Fonduri Europene, Educaţie, Transporturi) până la Gabriela Zoană (o antieuropeană aproape declarată). Miluţ a încercat, în sincron cu tot Partidul, cu Guvernul, cu ministrul (in)Justiţiei şi cu trompeţii din presa arondată, să blocheze candidatura fostei şefe DNA Laura Codruţa Kovesi la conducerea viitorului Parchet European.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
E frustrant, enervant și, în final, chiar amuzant să vezi cum omul obișnuit se implică trup și suflet în orice de pe lumea asta (fotbal, tenis, religie, medicină, finanțe și bănci, cinematografie, rețete de zacuscă, vaccinuri naturiste și adevărul despre daci etc.), dar întoarce capul cu dezgust de la singurul domeniu care îi influențează viața de zi cu zi și viitorul pe termen lung, cel mai blamat, dar și cel mai important dintre toate - politica.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre cerinţele organismelor europene adresate României privind consolidarea statului de drept şi stoparea modificării legilor justiţiei?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Printr-o decizie din 29 ianuarie 2019, Curtea Constituţională a stabilit că procesele verbale încheiate de ANAF la solicitarea procurorilor, care erau utilizate pe scară largă în dosarele de evaziune fiscală, nu mai pot constitui probe în procesele penale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Pleureziile sunt acumulări de lichid în spaţiul pleural (pleurele reprezintă 2 membrane care învelesc fiecare plămân şi care se află una în prelungirea celeilalte formând un "sac" închis). După natura lichidului pleureziile pot fi exudative (lichidul conţine o cantitate mai mare de proteine) sau transudative (lichid cu conţinut proteic mai mic). 
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Statistic vorbind, milenialii stau mai puţin într-un loc decât generaţiile precedente. Nu petrec mai mult de doi ani într-o companie şi nu ezită să sară la oportunităţi mai bune de muncă atunci când acestea se ivesc. Pun mare preţ pe libertate şi mobilitate aşa că mulţi dintre ei sunt fie freelanceri, fie nomazi digitali.
24 Noiembrie 2009, 09:29

Foame de bani

Foame de bani PROFIT "MINUS". Ca să câştige lucrările de reparaţii la drumuri, printre care şi traversarea pe sub Podul Decebal, firma Selina a coborât rata de profit la doar 5%. Şi acesta va fi încasat doar pe hârtie. "N-o să câştigăm niciun leu de aici, pentru că dacă ar trebui să merg cu salariile trecute în ofertă, a doua zi m-ar părăsi toţi angajaţii. O să lucrez în pierdere, dar măcar nu închid firma", recunoaşte patronul Beniamin Rus
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Mergi ori crapă! De la declanşarea crizei, constructorii bihoreni lucrează după deviza Legiunii Străine.

Reducerea drastică a investiţiilor în 2009 a făcut ca licitaţiile pentru o lucrare oricât de mică să se transforme în bătălii pe viaţă şi pe moarte, în care învingătorul pierde bani, dar perdanţii dau faliment de-a dreptul.

Adio, profit!

Dacă în aceeaşi perioadă a anului trecut constructorii lucrau cu profit de 8-10 procente, anul acesta patronul care bagă în buzunar ceva bani după finalizarea lucrărilor se poate considera fericit. Pe fondul prăbuşirii pieţei lucrărilor civile, firmele se bat să obţină lucrările cu orice preţ, conform principiului că şi dacă nu fac profit, măcar nu-şi trimit muncitorii în şomaj.

Un exemplu este cel al firmei Asfamixt, care şi-a adjudecat reabilitarea străzii Gheorghe Doja la doar 6 milioane de lei. Ca să scoată cel mai mic tarif, firma şi-a calculat un profit de doar 1%. "Va trebui să stăm cu ochii pe lucrare ca pe butelie. La banii ăştia practic îl obligăm să fure! Dacă numai două zile plouă, ar însemna că firma îşi plăteşte oamenii degeaba, şi ar fi deja în pierdere", explică un inginer din Primărie.

La fel s-a întâmplat la toate cele 50 de licitaţii organizate anul acesta de Primărie, pentru reabilitări de drumuri, şi de Administraţia Imobiliară Oradea, pentru reparaţii de imobile, şcoli şi grădiniţe. Astfel, societatea Drumuri Orăşeneşti s-a angajat să modernizeze cele 19 străzi cuprinse în Programul Operaţional Regional într-un timp record de doi ani de zile, pentru doar 9 milioane lei.

La fel, Selina şi-a adjudecat contractul de reparaţii străzi, semaforizare şi amenajare parcări în Oradea pe perioada 2009-2013 pentru circa 80 milioane de lei. Preţuri aproape la jumătate faţă de cele estimate de proiectanţi! Lucrările ieftine şi profitul nesemnificativ au făcut ca firmele perdante nici să nu se mai deranjeze pentru a contesta rezultatul licitaţiilor.

Trăiesc din pierdere

Contactaţi de BIHOREANUL, constructorii spun că au ajuns să lucreze gratis doar ca să nu-şi închidă firmele. "Am mers cu 1% profit ca să nu se spună că nu mi-am pus chiar deloc, dar dacă o să închid pe zero şi nu intru pe pierdere tot e ceva. Pentru perioada când nu se poate lucra o să trimit oamenii acasă fără salariu, nu am de ales", afirmă Dumitru Neag, patronul Asfamixt.

06 Rus.jpgLa fel, Beniamin Rus (foto), patronul Selina, spune că a licitat reparaţiile de străzi fără să se uite măcar la profit. "Cine se încăpăţânează pe vremea asta să facă profit o să dea faliment foarte repede. Patronii să fie fericiţi dacă nu trebuie să aducă bani de acasă", zice Rus.

El adaugă că toate firmele de construcţii joacă riscant pentru că doar aşa au şanse să rămână pe piaţă. "Am ajuns în situaţia că e mai scump să închidem decât să lucrăm în continuare. Eu nu pot să trag obloanele un an de zile şi să spun angajaţilor: "Ne vedem după ce trece criza". Nu merge aşa. Toate amortismentele, creditele, concediile medicale şi multe altele trebuie plătite în continuare".

Omul de afaceri este convins că firmele vor lucra gratis şi în 2010. "Cei care au datorii la bănci vor falimenta. Vor rămâne două-trei firme egale ca putere, care s-ar putea să capoteze simultan pentru că nu se vor mai putea opri din cursă. Când lucrezi tot timpul la limită e foarte uşor să pierzi controlul", spune Rus.

Unde-s banii?

06 Bolojan.jpgNu doar firmele de construcţii îşi iau gândul de la profit, dar, pe fondul prăbuşirii pieţei, producătorii de materiale au scăzut preţul la asfalt, fier şi ciment cu procentaje între 10% şi 30%, fapt ce a făcut la rândul său posibilă ieftinirea lucrărilor. "Fie că este vorba de modernizarea unor drumuri sau de reabilitarea unor imobile, preţurile au coborât cu 30-50% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Pentru orădeni, asta ar trebui să fie o veste bună", zice Ilie Bolojan (foto).

Dar nu este. Primarul spune că toate economiile făcute, din care municipalitatea ar fi putut porni noi investiţii, au fost înghiţite de faptul că unele lucrări trebuiau să fie finanţate de Guvern, dar au fost plătite de orădeni, deoarece de la bugetul central Oradea n-a mai primit bani. "A trebuit să acoperim găurile făcute de Guvern şi să plătim pentru lucrări care teoretic aveau finanţare de la Bucureşti. Am finanţat din banii orădenilor reparaţii care nu se mai puteau amâna la Liceul Pedagogic, Colegiul Emanuil Gojdu şi la mai multe şcoli şi grădiniţe", explică primarul.

În acest context, deşi ar fi putut construi la aproape jumătate de preţ faţă de anul trecut, profitând de singurul avantaj al crizei, şi anume scăderea tarifelor, Primăria va trebui să se mulţumească doar cu finalizarea lucrărilor începute. Mai mult, şansele ca situaţia să se schimbe anul viitor sunt minime. Nu de alta, dar cu fiecare constructor falimentat bugetul local pierde impozite şi taxe din care putea plăti noi lucrări. Iar anul viitor sunt şanse mari să se construiască doar pe planşete...


CONCURENŢĂ ACERBĂ
29

de firme de construcţii s-au prezentat la licitaţia pentru reabilitarea Cetăţii, care nu s-a mai ţinut deoarece trei dintre ele au contestat caietul de sarcini


ANTI-ŞPAGĂ
Rotiri pe posturi

Primarul Ilie Bolojan spune că odată cu creşterea concurenţei pe lucrările municipalităţii au crescut şi presiunile făcute asupra funcţionarilor. "Eu nu spun că se întâmplă, dar există posibilitatea ca firmele să încerce să-l "convingă" pe funcţionar că oferta lui este cea mai bună, că lucrarea poate fi recepţionată şi cu mici defecte şi aşa mai departe", spune Bolojan.

Primarul a cerut Serviciului Personal lista celor 40 de funcţionari care lucrează la organizarea licitaţiilor, la urmărirea lucrărilor şi la recepţia lor, urmând ca aceştia să beneficieze de un tratament special. "Dacă au făcut o licitaţie care nu a fost contestată sau a fost contestată, dar Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor ne-a dat dreptate, sau dacă au recepţionat lucrări executate bine ori au descoperit neajunsuri şi au pus constructorul să le remedieze, atunci funcţionarii vor fi recompensaţi lunar cu prime de 500-1.000 de lei. Dar şi invers: dacă au greşit, vor fi penalizaţi", anunţă primarul.

Bolojan bănuieşte că "greşelile" au în spate înţelegeri tacite între funcţionari şi constructori, iar o asemenea practică trebuie sancţionată.

Pentru BIHOREANUL, primarul a mai declarat că funcţionarii care au făcut parte din comisia de licitaţie nu vor putea să facă parte şi din comisia de recepţie a lucrării, pentru a nu fi expuşi în mod prelungit la "contactul" cu firmele, iar angajaţii din acest domeniu sensibil nu vor putea rămâne mai mult de doi ani pe post. Ca să nu "fraternizeze" cu constructorii...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Revoltă tăcută în spatele uşilor închise: Judecătorii şi procurorii din Oradea au protestat împotriva ordonanţei care a modificat peste noapte legile Justiţiei (FOTO)
  • Accident pe DN 79, la ieşire din Leş: O maşină s-a răsturnat în şanţ, iar o tânără de 27 de ani a fost încarcerată (FOTO)
  • Aproape 200 de turişti au fost recuperaţi de salvamontiştii bihoreni în anul 2018 (FOTO)
  • „Eu cu cine votez?” – Lansarea celei mai recente cărţi a conferenţiarului Cristina Matiuţa, despre dinamica partidelor, prilej de dialog cu publicul (FOTO)
  • Mii de turişti la Sărbătorile Zăpezii de la Vârtop. IMAGINI SPECTACULOASE
  • Lăzăriștii au avut o zi dulce: Carnavalul prăjiturilor, scenete și spectacole cu ocazia zilei școlii (FOTO)
  • Musicalul Mamma Mia în Oradea: Aproximativ 1000 de persoane au cântat împreună, cucerite de povestea de dragoste dintre Loredana și Cornel Ilie (FOTO / VIDEO)
  • Protest inedit la sediul PSD Bihor: Învăţământul este subfinanţat, dar partidele devin milionare pe banii noştri! (FOTO / VIDEO)
  • Primare, vrem parcare! Un loc la trei mașini: Criza locurilor de parcare din centrul Oradiei, fără soluţii până anul viitor (FOTO)
  • Incendiu la Baroul Bihor! Mai multe documente au luat foc în biroul unor avocați (FOTO / VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON