URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 08 APRILIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Imaginaţi-vă un domn pe la 30 de ani care merge la chioşc şi cumpără primul număr al BIHOREANULUI. Are poza unui bebeluş pe prima pagină şi un titlu emoţionant: "Trăieşte, puiul mamii!". Îşi face un obicei din a ne citi, săptămână de săptămână. Timpul trece, se însoară, face rate, îşi cumpără o locuinţă, călătoreşte prin ţări străine. I se nasc copiii, merge la biserică şi la meciuri. Iar în fiecare săptămână cumpără BIHOREANUL...
Zic şi eu
Adrian Cris
Hiena, ne învaţă Wikipedia, este un vânător slab şi ticălos. "Oportunistă, alege cea mai rapidă şi uşoară cale de a atrage prada. Poate ignora hoituri proaspete dacă în zonă există pui ai altor animale sălbatice. Consumă animale de diferite tipuri şi mărimi, inclusiv animale domestice şi chiar alte hiene, mortăciuni, oase, materie vegetală şi excrementele altor animale".
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Să strigi în gura mare că n-ai ce-ţi trebuie pentru munca de zi cu zi e interzis în sistem. În orice sistem. E revoltă, e disidenţă, e sabotaj! Dăunează la funcţie, la avansări, la sporuri sau măriri de salarii, la relaţiile cu colegii şi cu şefii. Frica de realitate şi băgatul capului în nisip prevalează în faţa sincerităţii...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părerea aveți despre măsurile adoptate de autoritățile din România în ce privește răspândirea noului tip de coronavirus?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Așa cum am arătat săptămâna trecută, Codul administrativ a trecut testul de neconstituționalitate și rămâne în vigoare, astfel încât voi prezenta, începând de azi, aspectele cele mai importante aduse de acest act normativ. Întrucât subiectul ultimelor săptămâni în mass-media îl reprezintă Guvernul, mă voi referi la principalele reglementări care vizează această instituţie...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În data de 16 martie, Preşedintele Franţei a decis adoptarea unor măsuri pentru reducerea propagării virusului COVID-19 pe teritoriul Franţei. Astfel, începând cu 17 martie, de la ora 12, timp de 15 zile, cetăţenii se pot deplasa doar cu un atestat justificativ şi doar în anumite condiţii: de la domiciliu la locul de muncă (în caz că nu sunt condiţii pentru telemuncă), pentru cumpărăturile de primă necesitate (doar în zonele comerciale de proximitate) şi vizitarea medicului de familie în cazurile mai urgente.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Poate v-aţi întrebat zilele acestea ce e cu isteria hârtiei de toaletă şi unii v-aţi mirat privind online clipuri cu oameni cărând baxuri întregi în braţe ori luptându-se pentru o rolă de hârtie de WC. Am fost curios să văd care e explicaţia psihologică a acestui comportament bizar şi de ce fix hârtia de toaletă e cea care preocupă mai mult masele. La urma urmei există lucruri mult mai importante decât ea în situaţii de criză...

Drum în pustie: Radu Ţîrle face exact risipa pe care o condamna în campania electorală

Drum în pustie: Radu Ţîrle face exact risipa pe care o condamna în campania electorală PESTE ARĂTURĂ. Modernizarea drumului care leagă satele Abrămuţ şi Sînlazăr a început în decembrie 2010 şi va dura 24 de luni. Până acum, constructorii au turnat o fundaţie din piatră pe porţiunea intravilană, iar pe cea din afara localităţilor se chinuie să taie arbuştii de pe marginea drumului, ca să îl poată lărgi
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În toamna anului 2008, preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Ţîrle, înfiera public contractul pentru construirea drumului Abrămuţ-Sînlazăr. Proaspăt ales, a anulat licitaţia făcută pe vremea predecesorului Alexandru Kiss şi a realocat banii pentru alte lucrări, motivând că drumurile judeţene sunt mult prea proaste pentru ca Bihorul să-şi permită luxul de a construi o şosea peste câmpuri.

După doi ani, s-a răzgândit. Faptul că şoseaua taie arătura nu mai are acum nicio importanţă, câtă vreme licitaţia n-a mai fost adjudecată de Beniamin Rus, patronul Selinei şi duşmanul preşedintelui...

Ţîrle vs. Rus

Războiul dintre preşedintele CJ Radu Ţîrle şi patronul firmelor Selina şi Drumuri Bihor, Beniamin Rus, continuă de doi ani de zile, iar combatanţii nu dau semne de oboseală. Apropiat al fostului preşedinte Alexandru Kiss, Rus a moştenit din precedentul mandat un pachet masiv de lucrări, printre care transformarea clădirii vechii Garnizoane în sediu pentru Muzeul Ţării Crişurilor, întreţinerea şi modernizarea drumurilor judeţene, deszăpezirea acestora şi multe altele.

Noul şef al CJ a transformat, însă, moştenirea într-un avantaj strategic. Ţîrle şi-a luat obiceiul să întârzie şi să refuze la plată, mai mult sau mai puţin argumentat, facturile emise de Selina. În replică, Rus a contestat în instanţă majoritatea licitaţiilor organizate de CJ la care a participat şi a pierdut. Iar conflictul a luat amploare...

Câştigător degeaba

În noiembrie 2010, când firma sa, Drumuri Bihor, participa la licitaţia pentru reabilitarea şi consolidarea a 5 kilometri din drumul Bucea-Bulz-Vadu Crişului, războiul dintre Ţîrle şi Rus era în toi. Având cea mai bună ofertă dintr-un total de şapte, Beniamin Rus a aşteptat luni de zile să semneze contractul în valoare de 6,8 milioane lei. Degeaba!

Rus era cu atât mai nerăbdător cu cât în tot acest timp, la cererea CJ, a fost obligat să îşi indisponibilizeze într-un cont bancar garanţia de participare, în valoare de 50.000 euro. O sumă consistentă, de care nu s-a putut atinge aproape o jumătate de an!

Patronul se consideră şicanat pentru că adjudecarea licitaţiei a fost amânată în mod repetat. Întâi, până în martie, la şedinţa de buget, iar apoi de încă două ori. În martie şi apoi în aprilie comisia de licitaţie a cerut firmei să prelungească tot cu 30 de zile valabilitatea ofertei. Firma s-a conformat, dar tot în zadar.

Într-un final, dacă Rus nu a renunţat la lucrare, a renunţat Consiliul Judeţean. "Procedura a fost finalizată fără a se desemna un câştigător, iar licitaţia a fost anulată", a declarat săptămâna trecută BIHOREANULUI Cristina Micula, şefa biroului Achiziţii din CJ. Motivul? Investiţia, programată de anul trecut, nu se mai regăseşte în bugetul pe 2011, iar legea interzice autorităţilor semnarea unui contract dacă nu au finanţarea asigurată.

Atâta doar că firma lui Rus este singura lăsată pe dinafară anul acesta! "Momentan e singura licitaţie anulată, dar în anii anteriori au mai fost şi altele. Spre exemplu, acum doi ani CJ a renunţat la achiziţionarea unui autocar, iar Teatrul Arcadia la derularea unor lucrări", argumentează funcţionara.

S-a răzgândit!

Interesant e, însă, un mic salt în timp. În septembrie 2008, după o deplasare în teren, proaspăt alesul preşedinte CJ a anulat licitaţia câştigată de firma Via Vita pentru drumul Bicaciu-Ianoşda şi de Selina pentru drumul Abrămuţ-Sînlazăr, cu argumente ferme. "Parcă au fost alese în oglindă. În ambele cazuri e vorba de construcţia a circa 6 kilometri de drum peste câmpuri. Ar fi culmea să băgăm peste 120 milioane de lei într-o şosea, pentru plugurile unor exploataţii agricole private", declara atunci Ţîrle.

Între timp, însă, preşedintele s-a răzgândit. Drumul "inutil" abandonat în urmă cu trei ani a devenit brusc mult mai important decât alte şosele intens circulate din judeţ şi a fost scos la licitaţie. "Primarii şi oamenii din zonă au insistat asupra necesităţii drumului. S-a dovedit că acesta nu ar fi util doar localităţilor Crestur, Abrămuţ, Sînlazăr, ci şi locuitorilor din jurul Marghitei, pe care i-ar scuti de ocoluri", spune Ţîrle. Neoficial, BIHOREANUL a aflat că, de fapt, preşedintele a trecut lucrarea pe lista de investiţii dintr-un troc politic, la presiunile aliaţilor din UDMR, ai căror primari conduc comunele din zonă.

Suprapreţ cu compensare

Culmea, dacă drumul Bucea-Bulz-Vadu Crişului a fost scos din buget din lipsă de fonduri, cel peste câmpuri a primit totuşi finanţare! Investiţia a fost adjudecată în septembrie 2010 de asocierea dintre firmele Idecon SAU Zaragoza şi Via Vita pentru suma de 4,2 milioane lei, fără TVA. Iar la doar trei luni după licitaţie, CJ a majorat valoarea contractului, prin atribuire directă, cu încă 1,2 milioane lei, chit că asta era o altă pricină găsită firmei Selin şi condamnată de Ţîrle: că cere majorarea costului lucrărilor după licitaţii.

"Este vorba de note de comandă suplimentare, datorită unor lucrări noi care nu erau cuprinse în contract. Acestea au fost însă compensate cu note de renunţare la alte lucrări, de aceeaşi valoare", spune inginerul Titus Groza, responsabilul de lucrare. Lucrările suplimentare s-au impus pentru că licitaţia s-a făcut după un proiect vechi din 2006, acum depăşit. Beneficiarul, adică CJ, a renunţat printre altele la borduri şi la podurile din prefabricate, care necesită lucrări suplimentare şi muncă manuală costisitoare, şi a ales în schimb îngroşarea asfaltului spre margini şi folosirea tuburilor corugate, care se pot pune direct pe sol, rapid şi fără să necesite multă manoperă.

Un proiect defazat

În ciuda numeroaselor modificări aduse proiectului, beneficiarul a evitat să scoată din nou lucrarea la licitaţie. "S-a mers în teren cu constructorul şi cu proiectantul şi s-au făcut modificările la faţa locului. Dacă scoteam din nou lucrarea la licitaţie ar fi trebuit refăcut proiectul, astfel că lucrarea s-ar fi putut amâna şi cu un an de zile", spune Groza.

Cu toate acestea, nici măcar inginerul nu poate exclude faptul că prin reorganizarea concursului, chiar şi după un an, în baza unui proiect actualizat, ar fi existat posibilitatea ca lucrarea să fie făcută mai ieftin. Pentru că toate firmele înscrise ar fi cunoscut, de data asta în mod corect, lucrările pentru care licitează. Iar între timp banii existenţi ar fi putut fi cheltuiţi pentru lucrări mai importante decât un drum peste câmp...


LICITAŢII PE BUCĂŢI
Să moară "mamuţii"!

Războiul dus de Radu Ţîrle cu patronul Beniamin Rus este evident judecând inclusiv după modul în care CJ licitează lucrările. Pentru ca firmele-mamut Selina şi Drumuri Bihor să nu se poată folosi de avantajul dotărilor şi puterii financiare, la licitarea lucrărilor de reparaţii şi întreţinere a drumurilor, judeţul a fost împărţit în cinci sectoare.

După cum era de aşteptat, în urma licitaţiei Rus nu a mai prins nicio lucrare. Reparaţiile drumurilor din zonele Marghita şi Aleşd vor fi făcute de firmele Idecon SAU Zaragoza şi Via Vita, de zona Tinca se va ocupa Crişana Proconstruct şi Extract Com, zona Beiuş a revenit firmei Dumexim, iar de drumurile din vecinătatea Oradiei se va ocupa firma Drum Construct Pericei, aprig criticată de municipalitate pentru calitatea lucrărilor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
VECHI
nu domnul Tarle dicteaza in cj bihor acolo este un personaj feminin care il MANIPULEAZA PE d-l TARLE,LUCRARILE LE DA LA CINE VREA DOAMNA.......
Postat 31 Mai 2011, 17:45 de anonim
nou
stii de ce face drumurii prin aratura?branconeaza mai usor din masina,pt ca oricum branconeaza in tot judetu ,ameninta pe toata lumea,cei Tirlea popa sau vanator branconier,lam vazut pe cimp linga Sacuieni intr-un gip MERCEDES GL cu arma pe geam.
Postat 25 Mai 2011, 23:03 de gabriel
darius
acel drum este drum national si depinde de ministerul transporturilor
Postat 25 Mai 2011, 14:51 de darius
dariusmihai@yahoo.com
Drumurile din zona Beiusului si din Beius sunt dezastru. Nu ma intereseaza cine trebuie sa se ocupe de ele. Responsabilitatea este a tuturor, autoritati locale sau judetene. Dar acestea au uitat ca au fost puse acolo de noi si au obligatia sa lucreze pentru noi. Bine ca anul viitor vin alegerile.
Postat 25 Mai 2011, 07:17 de darius
count display
Delgaz Grid
  • Sistare alimentare gaze naturale pe mai multe strazi din localitatea Marghita, judetul Bihor

    Delgaz Grid a fost nevoita sa sisteze alimentarea cu gaze naturale pentru consumatorii din localitatea Marghita pe strazile: Dunarii, Primaverii, Ariesului, Rozelor, Toamnei, Oituz, Magurei si Danko Pista, in data de 8 aprilie incepand cu ora 10:00, ca urmare a unui incident survenit la reteaua de distributie gaze naturale.

    Echipele companiei lucreaza in vederea remedierii situatiei, reluarea treptata a alimentarii cu gaze naturale fiind estimata a se realiza pe parcursul zilei de 8 aprilie, incepand cu ora 13:00, in functie de prezenta la domiciliu a  consumatorilor afectati, masura fiind necesara pentru efectuarea operatiunilor in conditii de siguranta.

     

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4445 RON
  • 1 EUR = 4.8314 RON
  • 1 HUF = 0.0134 RON