URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 16 IULIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Ideea primarului Ilie Blojan de a supraimpozita clădirile care nu se ridică la înălţimea celor din preajmă a fost o mană cerească pentru dușmanii acestuia. Imaginea cu bătrânul coș al CET-ului fumegând a expirat, dealul Ciuperca este un subiect vechi, iar Drumul expres s-a rezolvat între timp. Sigur, mai dăinuie sloganul cu „primarul beton”, dar încă nimeni n-a reușit să înlocuiască acest material din poduri și șosele cu naturalul chirpici.
Zic şi eu
Adrian Cris
Merită, totuşi, măcar pomenite numele senatorilor şi deputaţilor bihoreni care au modificat Codul de procedură penală şi Codul penal aşa încât victima să rămână fără apărare, dar infractorii să capete, practic, imunitate. Şi nu numai. Căci într-un elan bezmetic, aceiaşi inşi au votat şi alte proiecte mortale, cum e, de pildă, cel care pune „clopoţei” Poliţiei, obligând-o să presemnalizeze maşinile cu radar, astfel încât vitezomanii să poată încetini în dreptul lor, dar în rest să fie liberi să gonească nesancţionaţi, cu riscul uciderii altor oameni, pe şosea sau pe trotuar.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Dacă România se califica la Mondiale, poate că legile justiţiei n-ar fi păţit-o atât de rău. O eventuală prestaţie bună a echipei noastre ar fi devenit periculoasă pentru actuala coaliţie de guvernământ, căci tradiţionalele ieşiri de bucurie în stradă în urma victoriilor s-ar fi putut lesne transforma în mitinguri masive de protest. Cu România în Rusia (cât de ciudat sună asta!), PSD-ALDE nu ar fi avut curajul să mutileze Codul Penal, ar fi lăsat-o pentru mai târziu...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Unde vă veți petrece vacanța de vară?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Arătam recent că în data de 18 iunie a.c. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat cea mai neconstituţională, nelegală, ruşinoasă şi imorală decizie de interpretare a legii din întreaga sa existenţă (Decizia nr. 52/2018), stabilind că recursurile formulate în procesele pornite până în data de 20 iulie 2017 sunt inadmisibile, contrar celor statuate prin Decizia 369/2017 a Curţii Constituţionale, explicând totodată şi mecanismul prin care s-a ajuns la o asemenea decizie.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Ridicarea temperaturii mediului ambiant la peste 32 gr. C şi o umiditate relativă ridicată (peste 60%) determină modificări ale organismului, care se pot grupa în 4 sindroame importante: mialgia termică, insolaţia, accidentele datorate efortului fizic pe caniculă şi şocul hipertermic.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Cercetătorii regnului animal se confruntă de ani de zile cu o problemă spinoasă. Animalele care duc o luptă şi o câştigă au o şansă foarte mare să câştige şi următoarea bătălie. Întrebarea este: "de ce anume?". Sunt la mijloc factori psihologici? Este vorba de încrederea dobândită de către învingător? Mai mult - deoarece acelaşi lucru pare să fie valabil şi în cazul fiinţelor umane - un studiu a încercat să găsească un răspuns la această întrebare: de ce învingătorii continuă să învingă?
07 Februarie 2011, 12:14

Daniel Vulcu: "De ce să ne prefacem că ne iubim?"

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

La 53 de ani, fostul june-prim al teatrului orădean din anii '80 e cunoscut ca actor şi regizor, participant la Revoluţie şi consilier local PNL, partid în care s-a înscris în 1990.

Numit prin votul consilierilor judeţeni la şefia nou-înfiinţatei Instituţii de Spectacole Iosif Vulcan, care va încorpora secţiile române ale Teatrului de Stat şi Teatrului pentru Copii şi Tineret Arcadia, precum şi ansamblul folcloric Crişana al Filarmonicii, Daniel Vulcu respinge eticheta de "trădător" care, de dragul unei funcţii, e complice la segregarea culturii pe criterii etnice.

- De ce se face reorganizarea teatrelor?

- Răspunsul vizează mai multe paliere. În primul rând, e vorba de bani. Nimeni, Doamne fereşte, nu-şi închipuie că instituţiile de cultură sunt SRL-uri care trebuie să facă profit, dar nici să cheltuie prea mult în raport cu rezultatele nu e corect. Anul trecut, Teatrul de Stat a primit subvenţii de 52 miliarde şi a încasat din bilete şi chirii 4 miliarde, Arcadia a primit 11 miliarde şi a încasat un miliard, iar Filarmonica a primit 61 şi a încasat 2,6 miliarde. Deci era necesară eficientizarea, iar una din modalităţi e distribuirea bugetelor aşa încât răspunderea cheltuirii lor să fie mai concretă şi mai coordonată.

Pe de altă parte, au contat criteriile specifice. Arcadia începuse să joace ceea ce jucam noi la Teatrul de Stat, nu mai juca de mult cu păpuşi, iar teatrul "mare" juca ce trebuia să joace ei, în ideea că spectacolele pentru copii sunt mai uşor de organizat şi aduc mai uşor bani. În ce priveşte spectacolele ansamblului Crişana, n-au avut audienţa şi nici frecvenţa pe care trebuiau s-o aibă, iar personalul supranormat a dus, paradoxal, la diluarea calităţii prestaţiilor. Eu vreau, ca având trupa de la Arcadia şi pe cea de la Crişana, să facem spectacole unde artiştii să fie folosiţi cât mai mult. Mă gândesc, de exemplu, la spectacole în care să cooptăm şi actori de la Arcadia, dar şi la punerea în scenă a unor balade cu cei de la ansamblul folcloric.

În fine, mai e un detaliu care n-a fost pomenit deloc. Când teatrul "mare" va reveni pe propria scenă, după renovare, se va constata că ne vom călca pe picioare, întrucât nu aveam destule spaţii pentru repetiţii şi spectacole. Asta în timp ce Arcadia, având doar matineuri, îşi închiria sala după-amiezile. Ei bine, sala Arcadia va deveni una tip studio pentru repetiţiile şi spectacolele trupelor Iosif Vulcan şi Szigligeti Ede, la fel cum - dacă va fi nevoie - sala teatrului "mare" va putea fi folosită de cei de la Arcadia pentru spectacolele lor sau de ansamblul Crişana.

- Dar preluarea unui ansamblu folcloric nu va diminua nivelul teatrului?

- Nu, dimpotrivă, se va ridica şi calitatea ansamblului, căci îşi va putea valoriza şi partea de teatralitate a spectacolelor. Un spectacol de folclor nu e doar muzică şi dans, ci şi interpretare scenică, pentru care e nevoie de actorie, de regie, de scenografie...

Stat în stat

- Problema e că totul a căpătat conotaţii etnice. Ceea ce se vede e doar că vor exista două instituţii de spectacole diferenţiate după limba în care se exprimă artiştii.

- E adevărat, dar ce nu se ştie e că secţia maghiară a teatrului a fost totdeauna un fel de stat în stat. A existat distinct de la început, dinainte de 1989, nu s-a adresat niciodată publicului românesc şi nici nu s-a subordonat în mod real directorului teatrului, ci şefului de secţie. Mircea Bradu, fost director înainte de '89, acum vicepreşedinte al PDL, când vorbeşte de segregarea teatrelor, de fapt face declaraţii politice. El trebuie să-şi aducă aminte că pe vremea sa secţia română nici nu avea un şef precum cea maghiară, şi că aceasta avea autonomie totală. Secţia maghiară avea şi actori, şi regizori, şi personal de scenă separat. Până şi magazioneri separat. Când aud povestindu-se de acele aşa-zise spectacole extraordinare pe care artiştii de la secţia maghiară şi cei de la secţia română le făceau împreună, mie îmi vine să râd, pentru că ele nu au existat niciodată! Au fost doar câteva colaborări între actori. Dacă un actor de la secţia maghiară a contribuit la un spectacol al secţiei române, a fost plătit separat, în plus! Până şi organigramele erau diferite. Orchestra teatrului era în secţia maghiară, iar când aveam nevoie de ea, trebuia să mă rog să mi-o dea. Până şi secretarele au fost separate! Şi atunci de ce să ne prefacem că ne iubim, că trăim împreună, dacă făceam totul separat?

Pe de altă parte, de ce la Oradea iese scandal etnic şi în alte oraşe nu? La Cluj există teatru maghiar şi nimeni n-a făcut tărăboi, la Timişoara este teatru german şi teatru maghiar, acum se face şi teatru sârbesc, la Sfântu Gheorghe exista doar teatru maghiar, iar acum se face şi teatru românesc. La Bucureşti de ce teatrul evreiesc nu aparţine de Naţional, de Bulandra ori de Nottara? Pentru că ăsta e adevărul: suntem diferiţi!

- Deci, la noi e acum doar un şoc cultural?

- Nu, e un şoc politic. Şocul, dacă vreţi, e că de acum înainte vom avea conduceri separate şi bugete separate, la fel cum până acum am avut spectacole separate.  

Teatrul Regina Maria

- Recunoaşteţi, însă, că şi denumirea "Instituţie de Spectacole" e neinspirată, creând controverse?

- Am avut deja discuţii în acest sens cu alţi oameni de cultură. Un coleg de la revista Familia mi-a spus că el crede în această reorganizare şi mi-a amintit că prima societate de teatru din Oradea se numea Regina Maria. A mai fost Teatrul de Vest, în perioada interbelică, pe vremea administraţiei româneşti, şi mai e şi varianta Iosif Vulcan, pe care nu o excludem. În orice caz, vom face o dezbatere, iar problema va fi rezolvată, vă garantez. Se va numi cum vrea publicul. Mie, recunosc, mi-ar plăcea "Teatrul Regina Maria".

- La ce nivel şi în ce proporţii se vor face concedieri?

- Reducerile au început anul trecut. Acum nu vom reduce personal de scenă, artistic ori tehnic, ci personalul administrativ şi economic. Acolo unde, din aceeaşi categorie, vor rămâne mai puţini angajaţi, vor fi concursuri. Doar ansamblul Crişana îşi va subţia corpul artistic. Dacă va fi nevoie de orchestre mai mari pentru spectacole extraordinare, vom apela la colaboratori.

- Dar concursurile vor fi pe bune?

- De ce să nu fie? La concursul pentru postul de manager se va putea prezenta inclusiv fostul manager Lucian Silaghi. Nu-l împiedică nimeni, cum nici pe mine nu m-a împiedicat nimeni să particip la concursul prin care el a ajuns manager, cu 9 ani în urmă.

Nu mă bălăcăresc cu nimeni

- Apropo: cu ce e mai bun la conducerea teatrului un actor liberal decât un inginer silvic PDL-ist?

- Dacă am ajuns la asemenea întrebări aberante, înseamnă că sistemul era bolnav. De ce n-aş putea fi eu director la Inspectoratul Silvic? Oare teatrul a devenit un fel de fotbal, la care se pricepe toată lumea? Credeţi-mă, teatrul e un domeniu aşa specific încât cei din afară ar trebui să admită că nu se pot pricepe ca la fotbal, politică ori agricultură.

- Aţi avut o discuţie cu Lucian Silaghi de când aţi fost numit manager al noii instituţii? În ce relaţii sunteţi?

- Am discutat doar despre problemele curente ale teatrului.

- Dar cu Marius Aron, managerul de la Arcadia?

- Eu aş vorbi cu oricine, nu am niciun fel de supărări cu nimeni. Aţi văzut că alţii au dat declaraţii, nu eu. Eu n-am stat să mă bălăcăresc cu nimeni şi nu cred că aţi auzit vreodată de la mine declaraţii ofensatoare despre ei. Eu pot face doar observaţii profesionale. Dar dacă am ajuns să întrebăm dacă la teatru e mai bun un actor decât un inginer, e foarte grav.

- Bine, dar noul teatru maghiar va fi condus nu de un actor sau un regizor, ci de un jurist...

- E problema lor, nu a mea. Chiar nu mă interesează.

- Cine o să vă împace când o să aveţi discuţii cu colegii maghiari privind utilizarea spaţiilor? Poate de 1 Decembrie o să vrea actorii maghiari să ţină un spectacol grandios despre Szent Istvan sau despre Attila, regele hunilor...

- Vreau să fie clar. Până acum, ne împărţeam scena prin înţelegeri verbale. De acum înainte o să avem reguli scrise. Între ele, vă garantez, va fi şi aceasta, care în fond e de bun-simţ, că pe 1 Decembrie nu va fi zi de joc pentru trupa maghiară. Nici nu vor pretinde colegii noştri aşa ceva.

Nu-s nici şovin, nici antimaghiar

- Ce efecte economice va avea reorganizarea teatrelor?

- Nu cunosc la virgulă cifrele, le cunosc cei de la Consiliul Judeţean, ce ştiu e însă că vom merita toate alocările bugetare şi că vom face proiecte şi pentru fonduri extra-bugetare.

- Cum suportaţi acuza că aţi fi o coadă de topor împotriva intereselor artei şi culturii române?

- Nu sunt nici şovin, nici antimaghiar. Eu, spre deosebire de alţii, mă pricep la ceea ce fac, iar în profesie nu operez cu naţionalisme. Ca atare, am datoria să le deschid ochii şi să-i conving că este bine ce fac. Vă garantez că dacă noua instituţie va deveni funcţională, anul viitor vom discuta cu plăcere despre ce am realizat între timp. Efectele nu se pot vedea de pe o zi pe alta.

- Pe când se va întoarce teatrul la el acasă? Sunteţi mulţumit cum decurge renovarea clădirii teatrului?

- Da, sunt mulţumit. Prin aprilie vom reveni la scenă, dar nu intenţionăm să redeschidem teatrul decât în stagiunea următoare. Ar fi culmea ca în aprilie-mai, când lucrările vor fi finalizate, să-l redeschidem, iar după două luni să-l închidem din cauza vacanţei. Vom face, deci, inaugurarea odată cu noua stagiune, pe care vrem s-o deschidem fastuos, cu un spectacol al tuturor celor trei structuri, teatrul "mare", Arcadia şi ansamblul Crişana.

- Care vor fi atracţiile stagiunii, atât cât a mai rămas din ea?

- Prima, cronologic, e spectacolul "La Grande Magia", regizat de Alexandru Colpacci, apoi vom avea un musical cu cele mai frumoase şlagăre italiene ale anilor '80, "Îndrăgostiţii din Ancona", plus "Romeo şi Julieta" în cadrul unui program gen Shakespeare pentru toţi. Pentru stagiunea viitoare negociem cu doi regizori de marcă, Alexandru Dabija şi Radu Afrim, având un singur semn de întrebare: bugetul.


CINE ŞI CUM
Caracterizări ale foştilor directori ai Teatrului de Stat

Mircea Bradu - Excepţional, pentru acea perioadă comunistă.

Petre Panait - Mă abţin.

Lucian Silaghi - Cred că e mai bine ca fiecare să activeze în domeniul pentru care e calificat.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
16 Comentarii
f bine
Teatrul "Regina Maria". Frumos! Doamne-ajuta!
Postat 08 Februarie 2011, 22:06 de fox
despre legea educatiei, nimic?
celor de mai jos care acuza pnl-ul ca a facut una-alta cu udmr-ul pe plan local, le amintesc ca la nivel national, pdl a dat ungurilor istoria si geografia in limba maghiara, prin noua lege a educatiei. Mai baieti si fete, stiti voi, ca de exemplu, prin noua lege, copiii minoritari de la sate, care vor veni sa studieze in orase, vor avea cazarea si masa platite de stat, in vreme ce copiii romani, nu? Nu tine vrajeala asta bagata de pedelistii locali. Nu tine. Odata ce ai lor fac aceleasi lucruri cu udmr la nivel national.
Postat 08 Februarie 2011, 11:37 de unu
@BIRO @MELOMAN
Intrebarile pe care le pune un jurnalist sunt adesea cele pe care ar vrea sa le puna cititorii sai personajului intervievat, daca ar putea. Deci nu exista intreabari proaste sau neavenite, ci doar raspunsuri proaste.
Postat 08 Februarie 2011, 09:17 de kill bill
Teatrul
Mie mi-ar placea "Teatrul Daniil Vulcu" .............. tie nu ti-ar placea bai Vulcule ?? Ar ramane ceva si-n urma ta in orasul asta, nu ???
Postat 07 Februarie 2011, 23:22 de BILL
Stai cam prost cu ...
Daca ar fi un teatru privat atunci nu ar trebui sa ne intereseze decat aspectele semnalate. Dar este finjantat din bani publici i deci toti trebuie sa avem un cuvant de spus si trebuie sa fim ascultati. Dar probabil fiins si tu o sluga a lingaului sau el insusi nu iti dai seama de aceste lucruri.
Postat 07 Februarie 2011, 20:37 de @...
Nota 10, pt articol!
Jos monstruoasa coalitie (locala) pnl-udmr, o catastrofa pt orasul acesta!
Postat 07 Februarie 2011, 20:16 de voyager
vulvule, lasa-neee !
Nu intelegi ca nu te vrea lumea ?! (exceptandu-i aici pe udemeristii)
Postat 07 Februarie 2011, 20:08 de hharpad
bolojan/coada de ciocan !
jos anacronicii liberali, care sub carma lui, bolojan si a lui cornel popa, au facut din orasul asta un circ pagubos si de prost gust, in care udemeristii au rolul principal!!!!!!!
Postat 07 Februarie 2011, 20:00 de time
ungurime, ungurime.
ca ungurii sunt cum sunt(vai de capul lor, cu tembelismul lor separatist cu tot), o stie toata lume. problema cu acest vulcu, este ca se vrea dirctor de teatru cu orice pret!
Postat 07 Februarie 2011, 19:52 de ...
...
nu stiu de ce isi bat spectatorii capul cu organizarea teatrului. pe noi, spectatorii trebuie sa ne intereseze doar calitatea pieselor. nu cine il conduce, cum e organizat, sau cum se numeste. conteaza sa fie piese bune si actori priceputi. oricum, se pare ca majoritatea oradenilor sunt mari specialisti in management. vedeti-va de ale voastre. cumparati bilete si mergeti/veniti la piese.
Postat 07 Februarie 2011, 19:36 de ...
D-le Adrian Cris
Inteleg ca aveti misiunea de a perpetua scandalul creat, dar exista totusi o limita... Ma refer la intrebarile tendentioase cu privire la modul de impartire a spatiilor. Oricum, va asigur ca nu veti reusi caci lumea civilizata a acestui oras nu da doi bani pe spusele dvs. Ne-am lamurit de mult...
Postat 07 Februarie 2011, 18:31 de meloman
A lins destul ?
A ajuns si lingau de serviciu la functie in cele din urma. Cred ca i s-a facut limba de 1 metru de la atata indosuit. Chiar n-ati gasit unul care macar sa fie simpatic daca tot e prost ?
Postat 07 Februarie 2011, 18:11 de Vladimir
Arpad
Domnul Adrian Cris probabil nu este priceput in domeniul teatrului. In caz contrar dumealui ar fi stiut ca cei de la sectia maghiara n-au avut niciodata intentia de a soca publicul cu spectacole extremiste, pe care le-a pomenit in reportajul alaturat - mai mult decat atat nici n-a avut spectacole in data de 1 decembrie. Nu stiu de unde a venit, si de unde a primit diploma sa, dar cert e ca un BUN PROFESIONIST SE INTERESEAZA IN LEGATURA CU INTREBARILE SALE INAINTE DE A LE PUNE !!! Iar chestia cu simtul european: noi suntem europeni, numai daca e vorba despre finantari, si despre schengen. In rest nu stim ce inseamna a fi european de-a dreptul. Domnul Vulcu se ocupa din ce-n ce mai mult cu politica, domeniu incompatibil cu actoria, insa cred eu ca va face tot ceea ce ii sta in putinta pentru a realiza ceva memorabil pe scena (saraca) a Oradiei.
Postat 07 Februarie 2011, 17:53 de Biro
segregare economica
Trocul este evident.U.D.M.R voteaza Vulcu(sef peste 126),P.N.L plus noii aliati P.S.D,voteaza sinhaz -nu stiu cum-(125 de posturi) plusTodor Filarmonica(111,5 posturi).Unde e segregarea etnica?In fond, marsul lui Radetki suna la fel si in romaneste si in ungureste,indiferent cine interpreteaza si de buzunarele in care intra banii cj ,ptr.prestatie.Unde e TIplea sa il consilieze pe frate sa ii dea un sut in fund lui Pantalonas(P.D.L),caci de la el pleaca toata aceasta nebunie, prin nestiinta de a conduce oameni si tratarea acestora ca pe niste gume din stocul propriei firme?
Postat 07 Februarie 2011, 14:15 de filomaghiar
Frumos
Frumos material. Felicitari.
Postat 07 Februarie 2011, 14:03 de IchimV
yukk
mi-e greata!si de vulvu si de "ziaristii" cu studii la ff care il spala si il cosmetizeaza! pfff
Postat 07 Februarie 2011, 13:50 de anton shpan
count display

FOTO BIHOREANUL

  • În vizită la transmisioniştii militari: Bihorenii au putut vedea dotările Centrului 54 Comunicaţii Oradea (FOTO/VIDEO)
  • Şedinţa Consiliului Judeţean nu s-a putut ţine pentru că PNL-iştii şi un PSD-ist au lipsit. Pásztor avertizează că judeţul ar putea rata fonduri europene (FOTO)
  • HUMANAMED Oradea a devenit unicul laborator din ţară dotat cu un analizor pentru depistarea precoce a cancerului de ficat (FOTO)
  • Răsplată pentru lene: În vreme ce firmele caută angajaţi, asistaţii din Brusturi primesc ajutoare sociale chiar şi plecaţi în străinătate (FOTO)
  • Lansare showroom PREMIUM USED CARS Oradea (FOTO)
  • Flashmob la sediul PSD Bihor: Două pensionare de etnie maghiară au înjurat UDMR pentru că au votat cu PSD (FOTO)
  • Accidentul din Beiuş: Şoferul ar fi adormit la volan, o întreagă familie şi-a pierdut viaţa! (FOTO / VIDEO)
  • A fost 'nebunie' în Cetatea Oradea: Publicul i-a lăsat cu greu să plece pe artiştii de la Subcarpaţi (FOTO / VIDEO)
  • Festivalul Medieval a scos orădenii din casă: Mii de oameni au petrecut vineri în Cetate (FOTO / VIDEO)
  • Scandal la Borod: Trei bărbaţi au ajuns la spital, zeci de localnici s-au adunat în faţa Primăriei protestând faţă de agresivitatea ţiganilor din zonă (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON