URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
07 Decembrie 2009, 10:41

Centură pe datorie

Centură pe datorie PE TERMINATE. Şoseaua de centură va fi redată circulaţiei în cursul acestei săptămâni. "Dacă nu plouă şi putem menţine ritmul de lucru, undeva pe joi-vineri vom putea reda drumul circulaţiei", promite Beniamin Rus, patronul firmei Selina
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

De 1 Decembrie, şoseaua de centură trebuia să fie funcţională. Constructorul s-a obligat ca, în condiţiile în care totul ar fi mers bine, la sfârşitul lunii noiembrie inelul ocolitor al oraşului să fie practicabil măcar pe două benzi.

Orădenii n-ar mai fi trebuit să-şi mănânce nervii prinşi în ambuteiajele interminabile din inima oraşului. Dar n-a mers totul bine...

Pe datorie

După luni de zile în care a lucrat pe datorie, luna trecută firma Selina, constructorul şoselei de centură, a fost la un pas să-şi strângă utilajele şi să trimită oamenii acasă, lăsând lucrarea baltă. Firma are de încasat de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) 14 milioane de lei numai pentru tronsonul cuprins între Bulevardul Ştefan cel Mare şi Calea Sântandreiului, dat de mult în folosinţă. Suma este dublată acum de lucrările executate pe porţiunea dintre Calea Devei şi Calea Clujului, adică între Selgros şi Metro.

Acest tronson trebuia redat circulaţiei pe data de 1 decembrie, dar constructorul spune că lucrările trenează din lipsa finanţării de la CNADNR. "Toate elementele componente ale asfaltului trebuie plătite anticipat. Dacă nu primim banii, sistăm lucrările", avertiza, încă de luna trecută, Călin Roman, directorul general al Selinei. Numai că de suferit, ar suferi tot orădenii...

"Plătim avans"

17 Bolojan.jpgCum CNADNR nu a dat un ban, în contul lucrărilor se pare că va plăti bugetul local. "Am rugat firma Selina să lucreze în continuare şi îi vom plăti în avans o sumă pentru lucrările pe care urma să le execute în 2010 în oraş. Practic, este o formă de împrumut acordat firmei", spune primarul Ilie Bolojan (foto).

Eduard Florea, directorul economic al Primăriei, spune că formula este perfect legală. "Să fie clar, noi nu vom plăti pentru şoseaua de centură, care este a Ministerului Transporturilor şi a CNADNR-ului, dar vom da un avans firmei Selina pentru lucrările pe care le are contractate Primăria", explică directorul.

Astfel, avansul de maxim 30% va fi plătit în contul contractului pentru amenajarea de parcări, plombări şi reparaţii de drumuri, sau aferent contractului pentru reabilitarea carosabilului în Calea Aradului şi Calea Clujului.

Centura, termen final

17 Rus.jpgBeniamin Rus (foto), patronul firmei Selina, promite că, în aceste condiţii, va finaliza lucrările la centură pe cheltuiala proprie. "Vom lucra în foc continuu. Spre sfârşitul săptămânii (n.r. - 7-14 decembrie) vom avea şoseaua asfaltată", spune Rus. Firma va primi avansul în luna ianuarie. "Nu sunt bani pe care Primăria ni-i dă degeaba, ci va trebui să executăm lucrări în contul lor în cursul anului 2010", precizează Rus, ca să nu se creadă că la mijloc ar fi ceva necurat.

Deşi încă nu s-au vehiculat vreo sumă, constructorul speră să încaseze undeva la 2 milioane de euro ca să-şi mai acopere din "găurile" provocate de CNADNR şi de Ministerul Transporturilor. Bani plătiţi din buzunarul orădenilor în contul unor lucrări care trebuiau finanţate din bugetul central. C-aşa-i în România!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON