A PHP Error was encountered

Severity: Warning

Message: getimagesize(https://cdn.ebihoreanul.ro/static/gallery_big/avion deturnat main1.jpg): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request

Filename: controllers/ebh.php

Line Number: 1077

Avionul condamnatilor
URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 22 IULIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Degeaba ne-am străduit să facem noi un Untold mai mare, e imposibil. Nici de o Gărână mai deșteaptă nu cred că suntem în stare. În schimb, la ce mândrețe de Cetate avem, nu cred că există localitate în România să poată rivaliza cu noi când este vorba de un Festival Medieval.
Zic şi eu
Adrian Cris
Cel mai important eveniment al săptămânii trecute a fost anunţarea de către primarul Ilie Bolojan a două noi proiecte cu fonduri UE în valoare de 24 milioane euro, pentru decongestionarea traficului pe axa rutieră cea mai problematică a oraşului, între podul Dacia şi zona Cantemir, cu pasaje subterane, favorizarea mijloacelor de transport în comun şi multe, multe detalii inginereşti, precum exacavarea la 4 metri şi relocarea reţelelor de utilităţi…
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
A venit multă lume, Andrei, să îşi ia rămas bun de la tine. Atâtea inimi grele la un loc nu am văzut de mult timp. Uneori trebuie să murim ca să ne dăm seama cine suntem. Ai fi fost mândru, cu toată modestia ta emblematică, să vezi câţi oameni frumoşi au venit să te salute. A fost multă tristeţe în locul acela, pentru că moartea ta a fost mai mult decât breaking news. A fost heart-breaking news.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Unde vă veți petrece vacanța de vară?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Mai pe româneşte, instanţa supremă spune că nu importă dacă agentul constatator a trecut sau nu suspendarea permisului în procesul-verbal, fiind suficient ca sancţiunea suspendării să fie prevăzută în lege, mai ales că termenele de suspendare de 30, 60 sau 90 de zile nu pot fi majorate sau reduse de poliţist tocmai pentru că termenele legale sunt clar determinate.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Ridicarea temperaturii mediului ambiant la peste 32 gr. C şi o umiditate relativă ridicată (peste 60%) determină modificări ale organismului, care se pot grupa în 4 sindroame importante: mialgia termică, insolaţia, accidentele datorate efortului fizic pe caniculă şi şocul hipertermic.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Cercetătorii regnului animal se confruntă de ani de zile cu o problemă spinoasă. Animalele care duc o luptă şi o câştigă au o şansă foarte mare să câştige şi următoarea bătălie. Întrebarea este: "de ce anume?". Sunt la mijloc factori psihologici? Este vorba de încrederea dobândită de către învingător? Mai mult - deoarece acelaşi lucru pare să fie valabil şi în cazul fiinţelor umane - un studiu a încercat să găsească un răspuns la această întrebare: de ce învingătorii continuă să învingă?
18 Martie 2010, 12:51

Avionul condamnaţilor

Avionul condamnaţilor SPOVEDANIE TÂRZIE. Moka Adalbert, cel care în 1971 a deturnat un IL-14 din Aeroportul Oradea, trăieşte împreună cu soţia Irina într-o căsuţă din Marghita. "N-aş mai face aşa ceva nici în ruptul capului. Părinţii şi soţia au aşteptat zi de zi să vin acasă. Prea multă lume a suferit din cauza noastră...", spune Bela bacsi
Avionul condamnaţilor AVIONUL. IL-14 este un avion de fabricaţie sovietică (Iliuşin), pentru 24-28 de pasageri, cu o autonomie de zbor de 1.305 kilometri. "Avionul din poză, cu indicativul YR-ILA, a fost primul cumpărat de Tarom, iar al nostru, cu indicativul YR-ILN, era al nouălea", spune fostul radiotelegrafist Mihai Ionescu
Avionul condamnaţilor IERTĂTORUL. Ajuns la vârsta pensiei, Mihai Ionescu s-a stabilit în SUA, unde trăieşte şi fiica sa. Bărbatul spune că nu le poartă pică foştilor răpitori. "Au încercat şi ei să fugă în străinătate ca alţii", zice el, împăciuitor
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Moskvici-ul traversează pista aeroportului cu roţile fluierând. Pasagerii întorc capetele miraţi. Brusc, timpul curge sacadat. Patru bărbaţi înarmaţi ţâşnesc din maşină. Alţi doi fug spre avion. Paznicul încearcă zadarnic să-şi încarce pistolul, atacatorii îl pun la pământ cu lovituri de pumn şi pat de armă.

"Mâinile sus! Nu mişcaţi!", urlă o matahală, iar puşca de vânătoare cu ţeava retezată luceşte ameninţător. Când gura armei scuipă foc, bubuitura trezeşte brusc mulţimea. "Terorişti!", urlă un pasager.

Nu e film de acţiune, ci s-a întâmplat pe Aeroportul din Oradea la 27 mai 1971, când şase bihoreni au deturnat cursa de Bucureşti. Era prima şi avea să rămână şi singura deturnare de avion reuşită în România...

Bela bacsi

Moka Bela 16.JPGSe numeşte Moka Adalbert (foto), dar toată lumea din Marghita îi spune Bela bacsi. Înalt şi uscăţiv, cu faţa prelungă şi ochii vii ca jarul, bărbatul de 71 de ani povesteşte încins, punctând episoadele de tensiune. Când masa pare să-i încurce verva, se ridică în picioare. Piciorul stâng l-a pierdut într-un accident la 18 ani, dar asta nu se vede după mers.

"Am plănuit lovitura luni de zile. O armă am luat-o în aceeaşi dimineaţă, fără ca el să ştie, de la tatăl meu, care era vânător. Pentru o alta, am intrat pe ascuns în casa unui cunoscut. Ca să le putem transporta mai uşor le-am tăiat patul şi le-am retezat ţeava. Mai aveam cu noi un pistol Makarov şi cuţite".

Mecanic de profesie, Bela a încercat de mai multe ori să fugă din ţară, sătul de comunism. La 32 de ani, şansa i-a surâs. Împreună cu cinci prieteni, Robert Vamos, Alexandru Miheller, Ianos Weizer şi fraţii Papp Ioan şi Iosif, toţi între 19 şi 29 de ani, a atacat cursa de Bucureşti, deturnând-o spre Viena, unde a cerut azil politic...

"Direcţia Viena!"

Când atacatorii au ajuns la avion, îmbarcarea nu se terminase încă. La auzul focurilor de armă, unii pasageri au scăpat cu fuga, iar căpitanul s-a ascuns printre ei. Călătorii prinşi pe scară au fost siliţi să intre în aeronavă. "Un maior de Securitate care purta o geantă cu documente a vrut să coboare. L-am prins de umăr şi i-am băgat arma în burtă. "'Tu-ţi Dumnezeii mă-tii!", i-am zis, pardon de expresie. Stai, că te omor!", povesteşte bătrânul. Securistul a fost împins pe un scaun, iar spaima de pe chipul lui i-a îngrozit pe toţi ceilalţi.

Atacatorii şi-au ocupat rapid locurile în avion. Doi păzeau capetele culoarului, iar ceilalţi au ocupat cabina, de unde secundul şi telegrafistul urmăreau încă miraţi ce se întâmplă. Imediat l-au adus şi pe mecanicul care verifica burta avionului. Cei 16 pasageri şi echipajul erau acum în mâinile lor. "Am ajuns primul în cabină şi am strigat: "Direcţia, Viena!". Copilotul mi-a zis că nu poate merge, că are doar 50 de ore de zbor la activ. Şi el, şi telegrafistul erau nişte copii, puţin peste 20 de ani. Mecanicul, mai în vârstă, i-a luat apărarea: "Nu ştim drumu"... Atunci l-am pocnit cu arma în cap şi i-am făcut un "ou" de toată frumuseţea. Nu voiam să trag, dar trebuia să-l fac să mă asculte. Mai bine să se teamă decât să fi curs sânge". Bela susţine că oricum nu ar fi tras. "Cine pilota atunci avionu'? Că noi eram toţi tractorişti..."

"Decolează! Decolează!"

Mihail Ionescu si fiica sa in Los Angeles.jpgLa patru decenii după eveniment, BIHOREANUL l-a descoperit şi pe radiotelegrafistul avionului deturnat. Tocmai în SUA. În vârstă de 61 de ani, Mihai Ionescu (foto) a părăsit România în 1985 şi s-a stabilit la Seattle unde, începând din 1991 până la pensionare, a lucrat pentru compania Boeing. Îşi aminteşte perfect. "Am luat legătura cu turnul de control, care văzuse totul, şi le-am cerut după regulament: "Aprobaţi pornirea motoarelor!". Răspunsul a fost scurt: "Nu aprobăm!". Eu atunci am zis: "Înţeleg, dar nu avem ce face"", povesteşte transmisionistul.

Atacatorii au decuplat avionul de la sol, au închis uşa, iar după ce a pornit motoarele, mecanicul Vasile Cojocaru a cerut secundului Vasile Cornel să decoleze. "Avionul a început să ruleze şi teroriştii strigau nervoşi: "Decolează! Decolează!". Le curgeau lacrimi de încordare. Miroseau puternic a alcool şi am bănuit atunci că băuseră, să-şi facă curaj", îşi aminteşte Mihai.

Zbor deasupra morţii

Decolarea a fost o adevărată provocare. De la sol, militarii de pază au deschis focul încercând să oprească avionul. "Viteza creştea şi ne-am trezit că pe pistă intră autocisterna cu benzină şi un IMS. Şoferii le-au lăsat acolo şi au luat-o la fugă. Pilotul a comandat "Trenul!" şi mecanicul a tras maneta de ridicare a roţilor. Secundul a smucit manşa, iar avionul a fost aruncat în sus, deşi încă nu avea viteza-standard pentru decolare. Am avut noroc. Roţile s-au ridicat exact când treceam peste cisternă, altfel avea loc o explozie din care nu scăpa nimeni viu. Apoi avionul a început să se lase, pentru că nu aveam destulă viteză. Vedeam aripa trecând deasupra solului la jumătate de metru...", povesteşte Mihai.

Când avionul a prins iuţeală, atacatorii au început să urle: "Viena! Viena!". "Am încercat să le spun că nu avem destul combustibil, dar unul mi-a strigat: "E fix aceeaşi distanţă. Dacă poţi ajunge la Bucureşti, poţi şi la Viena!".

Vânătoarea

Bela îşi aminteşte şi acum cum a încercat Mihai să-l ducă de nas. "Zburam deja de vreo 10 minute şi eram tot în România. Cunoşteam fermele şi turnurile de apă în formă de trunchi de con răsturnat. Ale ungurilor erau sferice şi din aluminiu", povesteşte bătrânul. Enervat, a pus arma în ceafa pilotului. "Plimbaţi-ne cât vreţi, dar până la Viena nu aterizăm! Dacă nu reuşim, nici voi nu scăpaţi!", a ameninţat el. Transmisionistul i-a protestat palid: "Lasă arma jos. N-am ce face. Am primit ordin să vă ducem la Arad". Sub ameninţare, pilotul a virat totuşi spre Ungaria.

Dar surprizele nu s-au oprit. În câteva minute, două avioane de vânătoare au flancat Iliuşinul. "Treceau cu viteză pe lângă noi şi veneau apoi din faţă. Voiau să ne sperie. Atunci, radiotelegrafistul mi-a spus: "Am primit ordin să aterizăm imediat, pe cel mai apropiat aeroport. Altfel ne doboară". M-am enervat şi l-am plesnit. "N-are decât să vină toată armata, până la Viena nu oprim!" . Am cerut să vorbesc cu piloţii militari, dar telegrafistul mi-a zis că n-o să înţeleg nimic, pentru că sunt ruşi. "Zi-le atunci că n-au decât să ne doboare"", povesteşte Bela. Dar avioanele militare, ca prin minune, s-au retras...

Ruletă rusească

Punând cap la cap declaraţiile protagoniştilor, BIHOREANUL a aflat că echipajul Iliuşin-ului a reuşit să ducă de nas atentatorii minute bune. "Ruşii" de care vorbea Bela erau de fapt piloţi militari români care decolaseră de la Timişoara. "Când le-am zis atacatorilor, aşa cum mi-a spus turnul de control de la Arad, că dacă nu aterizăm avioanele militare ne vor doborî, unul mi-a tras un pumn în gură. Nu voi uita niciodată. Buzele parcă îmi paralizaseră. Au început să strige "Să tragă!" şi se pregăteau să tragă în avioanele militare prin geamul din faţa pilotului. S-au potolit doar când am minţit că "ţintele" erau blindate", îşi aminteşte Mihai.

Abia după minute de negocieri cu turnul de control din Arad, în care transmisionistul a încercat să convingă autorităţile că teroriştii vor arunca în aer aeronava cu cei 16 pasageri, a primit permisiunea să treacă în Ungaria, iar avioanele de vânătoare s-au retras. Ca fapt divers, pentru acest episod, statul român avea să ceară despăgubiri de 65.000 de dolari fiecăruia dintre cei şase piraţi ai aerului. Ca să achite combustibilul consumat de urmăritori...

Austria, punct final...

Odată intrat în spaţiul aerian maghiar, Iliuşin-ul şi-a continuat drumul nestingherit până la Viena. Uşuraţi, atentatorii au împărţit pasagerilor sucuri şi dulciuri din dulapul însoţitoarei de bord, iar atmosfera s-a destins. Asta până la aterizarea forţată din capitala Austriei. "La aterizare ne-a zguduit bine de tot. Focurile trase de la sol distruseseră roţile, şi a fost o minune că n-am dat chix", îşi aminteşte Bela.

După două ore de negocieri cu autorităţile austriece, grupul a predat armele. Atacatorii s-au lăsat convinşi doar când autorităţile aeroportuare au adus o oglindă uriaşă, ca să vadă din avion că trenul de aterizare e distrus iar aparatul nu mai putea fi clintit de pe sol. "Bănuind ce va urma, am luat o coală de hârtie şi am dat-o pasagerilor, să semneze că n-au fost maltrataţi pe timpul zborului. A semnat toată lumea. Am ascuns-o apoi în proteză, dar nu mi-a folosit la nimic. La proces, am primit 30 de luni de închisoare în Austria, iar apoi, în România, 23 de ani", spune Bela. Toţi bihorenii şi-au început exilul austriac cu pedepse între 1 şi 3 ani de închisoare pentru deturnarea avionului. Culmea, la întoarcerea în ţară, nici echipajul n-a scăpat mai ieftin...

Recunoştinţă "comunistă"

Caz unic în lume, pentru meritul de-a fi salvat viaţa pasagerilor, la întoarcerea în ţară echipajul a fost cercetat de Securitate săptămâni în şir, târât prin tribunale, iar în final condamnat la închisoare. Mecanicul Vasile Cojocaru a fost internat la Psihiatrie, căpitanul Mihai Diaconescu a primit 4 ani, iar copilotul Vasile Cornel şi transmisionistul Mihai Ionescu câte 3 ani. Motivul? Nu s-au baricadat în cabină şi nu au opus ulterior rezistenţă. "În timpul anchetei, la Securitate au încercat să mă ia în zeflemea, spunând că ne-am lăsat atacaţi de un invalid cu un picior de lemn. Le-am spus că nu mi-a arătat nimeni picioarele şi n-aveam de unde şti asta", a protestat Mihai. Dar fără folos.

Bela a aflat de la BIHOREANUL că şi echipajul a făcut puşcărie. "De maiorul de Securitate cu valiza de documente ştiam că a fost condamnat la 2 ani. Am aflat la Jilava. Dar de aviatori nu ştiam. Îmi pare rău pentru ei...", zice acum bătrânul, care crede că echipajul a fost condamnat pe nedrept. "Ce să fi făcut, săracii?... I-am lovit, le-am pus arma la cap... Eu aveam o puşcă, în spatele meu era un prieten cu un pistol, iar ei erau cu mâinile goale... N-aveau ce face!".

E bucuros totuşi să afle că măcar telegrafistul a ajuns până la urmă în lumea liberă. Are chiar puterea să glumească: "Îmi amintesc că era un copil. Acum trebuie să fie şi el bătrân. Transmiteţi-i salutările mele. Şi dacă mă cheamă în vizită, să-mi trimită şi bani de avion, că n-am..." Nu că asta l-ar fi împiedicat în urmă cu 39 de ani să ia de la Oradea avionul direct spre Viena...


"Nu ştiu cât de credincioşi sunt alţii, dar să intri în casa cuiva ca să-i furi arma de vânătoare şi cheia de acasă să se potrivească la uşa celui jefuit, să comanzi avionul tu, tractorist, să aterizezi cu toate cauciucurile puşcate şi să trăieşti... Asta e, Cineva de Sus m-a ajutat..."

Moka Adalbert


O VIAŢĂ DE OM


57
de ani de închisoare a primit Bella pentru deturnare, furt şi uz de armă, răpire şi trecere frauduloasă a frontierei, pedeapsă comasată la 23 de ani cu executare


O VIAŢĂ, O IUBIRE...
"M-aş fi dus cu el"

Moka Bela cu nevasta dupa eliberare 01.JPGLui Moka Adalbert nu i-a fost scris să rămână în Occident. După 3 ani de puşcărie în Austria, a primit azil politic. S-a bucurat de libertate doar un an şi jumătate, perioadă în care a lucrat într-o fabrică. Dorul de soţia sa l-a făcut să intre fraudulos în Iugoslavia. Voia să-şi dea întâlnire cu Irina. Deşi a reuşit să intre în ţară, a fost prins de grăniceri şi predat autorităţilor române. Din 23 de ani de închisoare a executat 12, în cele mai grele puşcării. Povestea aventurilor sale a apărut în presă şi a făcut subiectul cărţii "Aripi frânte", scrisă de Erika Faber.

Prin evadarea sa, Bela le-a făcut probleme prietenilor şi familiei. Soţia sa a fost chemată la Securitate luni în şir pentru declaraţii. "El încă nici nu ajunsese la Viena că am şi fost căutată de Securitate. Mi-au spus că a vrut să fugă cu avionul şi a fost prins, doar ca să vadă dacă ştiu ceva. Nu m-au bătut, dar m-au anchetat luni în şir", povesteşte Irina. Hărţuită de Securitate, femeia a cedat nervos: "Într-un târziu, un căpitan mi-a spus. "Bine, te cred, nu ştiai nimic. Dar dacă ai fi ştiut, ce ai fi făcut?". Eu, nu ştiu de unde am găsit atunci curaj, şi am răspuns: "M-aş fi dus cu el". Securistul a fost surprins. "De ce?". "Pentru că-l iubesc", i-am zis. Şi de atunci m-au lăsat în pace...".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
12 Comentarii
Punct de vedere
Un istoric are obligatia morala de a reda un eveniment desfasurat la un moment dat, asa cum a fost fara sa intervine, o poate face la sfarsit unde poate adauga un capitol intitulat \"Concluzii\". In cazul in care apar elemente noi are obligatia morala de a le pune in context si a republica materialul intreg. Comentarii se pot face, de oricine, insa in limita unui limbaj civilizat, de bun simt, fara a exagera prin cuvinte ce nu-si au locul aici. Asta denota o limita in a intelege acele norme de adresare. Parerea mea este ca multi dintre noi nu stim ce sa facem cu libertatea castigata in decembrie 89. Regret ca s-a ajuns aici, rog redactia Bihoreanul in numele cititorilor de bun simt sa cenzureze aceste comentarii licentioase.
Postat 14 Septembrie 2013, 07:40 de Dan Antoniu
Stefan
Mihai, nenorocit esti tu si ma-ta. N-a murit nimenea dupa deturnarea avionului. Doi la mana: In pericol au pus viata pasagerilor cei care au tras cisterna de carburant la mijlocul pistei. Trei: Condamnarle suferite ii priveste pe regimul de atuncea , daca au condamnat nevinovati , este pacatul lor.Judecatorii,procurori ect. Mihai! Esti unidiot spurcat cu tot neamul tau.
Postat 13 Septembrie 2013, 23:57 de Torok
niste nenorociti
niste teroristi nenorociti si voi mai prosti ca scrieti despre ei mai ales ca le publicati si fotografiile descreieratior aia
Postat 09 Septembrie 2011, 16:58 de mihai
Adevaruri?
Povestea etalata este o poveste romantata! Citind articolul, ai impresia, ca ai de a face cu niste 'eroi'. Total eronat! Ei au fost si sunt niste teroristi, care au pus in pericol viata pasagerilor si a echipajului. Si aceasta clasificare este valabila in orice tara si in orice regim. In urma lor au lasat suferinta, cariere frante. Pentru adevarul istoric niste precizari: 1. pe vremea respectiva nu exista paza militara pe aeroporturile din Romania., deci nu trebuia "sa lupte" cu securisti, militari etc. bla bla. 2.pasagerii au fost imbarcati deja in avion, cand au aparut grupul de teroristi.Actiunea s-a bazat pe efectul de surpriza. (in 2-3 minute au decolat) 3 paza aeroportului si a aeronavei pe platforma era asigurata de un singur paznic , care avea un pistol Carpati in dotare, care n-a opus nici o rezistenta. 4.Dupa acest atac terorist s-a introdus paza militarizata si controlul pasagerilor pe aeroporturile din Romania.
Postat 20 Mai 2011, 07:45 de martor ocular
Istoria sa cum a fost
Deosebit de interesant, felicitari Dan Simai din partea unui cercetator istoric in domeniul aeronautic. Istoria trebuie redata sa cum a fost traita la momentul respectiv de fiecare participant. Cu toate ca autorul a uitat si nu a clasificat actiunea acelor tineri ca "Act Terorist", meritoriu este faptul ca dupa atatia ani autorii acelui act isi recunosc faptele. Avem tendinta ca datorita comportamentul reprobabil in toate privintele a unor indivizi ce apartin unor "nationalitati conlocuitoare", sa condamnam intreaga comunitate respectiva.
Postat 28 Aprilie 2011, 08:30 de Dan Antoniu
cate unghiuri atatea articole...
si v-au mai ramas niste unghiuri de abordare, il mai puteti relua, rescrie, recopia de inca vreo 5 ori. si tot o ”ciorba reincalzita” ramane si tot un subiect ”rasuflat”.
Postat 21 Martie 2010, 11:21 de oradean
precizare
Articolul nu e un "autoplagiat", ci doar prezentarea povestii, dupa ani, dintr-un alt punct de vedere, care lipsea atunci, si anume problemele pricinuite de teroristi echipajului care nu avea nici o vina, dar a fost gasit culpabil de regimul comunist. Pentru asta, am vorbit din nou cu principalul personaj si cu unul din membrii echipajului, deci e o productie noua, pe o tema veche, dar pusa pe tapet tot de noi. Alte nedumeriri?
Postat 20 Martie 2010, 12:18 de Redactia Bihoreanul
Bihoreanul se copiaza?!
bravo, cum zice Jurnalist, dar problema e ca Bihoreanul se autoplagiaza! articolul asta a mai aparut in Bihoreanul iar acum e...”copiat”.
Postat 19 Martie 2010, 18:49 de oradean
felicitari ptr articol
Bravo! un artico care ar lasa cu ochii in lacrimi orice om sensibil, totusi niste oamnei simplii au reusit sa faca ceva ce a speriat putin autoritatile comuniste bravo si ma bucur ca acum in plina democratie astfel de fapte curajoase nu sunt uitate.E-BIHOREANUL, cel mai bun
Postat 19 Martie 2010, 18:18 de JURNALIST
unguri teroristi
inca o dovada ca ungurii sunt niste teroristi nenorociti. cei din bihor sunt din acelasi neam cu teroristii unguri impuscati ca niste caini in bolivia. piratii aerului au avut mai mult noroc. bosorogul terorist poate fi fericit ca a nenorocit o gramada de oameni. rautate de ungur nimuric....
Postat 18 Martie 2010, 21:23 de oradean
ciorba reincalzita
asa e, cum zice ”misto”, bine scris. nu ma indoiesc de talentul lui dan simai. din pacate, materialul e o lamentabila ”ciorba reincalzita”, cum ar zice mircea chirila. a mai aparut si tocmai in Bihoreanul! chiar in primul an de existenta al saptamanalului. banuiesc ca echipa mizeaza pe memoria slaba, subrezita a cititorilor atunci cand ”resusciteaza” vechituri:):):):) of, of, greu cu penuria asta de subiecte!
Postat 18 Martie 2010, 16:10 de nimeni
misto
nu imi vine sa cred ca am putut dupa mult timp sa citesc un articol misto pe bihoreanu, felicitari Dan materialul si modul in care l-ai prezentat a fost misto
Postat 18 Martie 2010, 15:36 de avion
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Investiţie de peste 700.000 euro. Prima seră hidroponică de roşii cherry din Bihor a fost inaugurată la Toboliu (FOTO)
  • Mai repede! Drumul de Sântandrei peste câmpuri ar putea fi dat în folosinţă în luna noiembrie (FOTO)
  • Rămas bun! Jurnalistul Andrei Şandor a fost condus pe ultimul drum cu muzica formaţiei Toto (FOTO / VIDEO)
  • Regulamentul locurilor de joacă. Orădenii din Ioşia sunt revoltaţi de gălăgia provocată de părculeţul din strada Lăpuşului (FOTO)
  • Proiect internaţional: Studenţi din Asia, la Universitatea din Oradea (FOTO)
  • Şefii PSD, UDMR şi ALDE din Consiliul Judeţean şi-au 'premiat' primarii: 'Banii se împart prin vot politic' (FOTO)
  • Vara şantierelor: De săptămâna aceasta mai multe străzi din toată Oradea vor fi blocate pentru lucrări (FOTO)
  • Sărbătoare nemţească: Tineri germani din ţară şi din străinătate au cântat şi au dansat în centrul Oradiei (FOTO/VIDEO)
  • În vizită la transmisioniştii militari: Bihorenii au putut vedea dotările Centrului 54 Comunicaţii Oradea (FOTO/VIDEO)
  • Şedinţa Consiliului Judeţean nu s-a putut ţine pentru că PNL-iştii şi un PSD-ist au lipsit. Pásztor avertizează că judeţul ar putea rata fonduri europene (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON