URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 24 SEPTEMBRIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Ştiu, investiţia a costat o grămadă de bani şi nu se poate merge la infinit pe bunăvoinţa constructorului, care schimbă pe banii lui dalele deteriorate. Dar Piaţa Unirii a fost făcută pentru ca orădenii şi turiştii să se poată bucura de ea! Dacă mergem pe ideea că Piaţa devine un loc sacru, intangibil, s-ar putea să fim nevoiţi ca la intrare să ne descălţăm şi să umblăm cu tălpici, ca pe vremuri în Palatul Baroc.
Zic şi eu
Adrian Cris
Abia aştept să-l văd pe domnu’ Nelu Mang, întâiul familist al Bihorului, având de-a dreapta sa vreun popă în sutană şi în stânga un frate cu şorţuleţ, echer şi compas (sau invers), propovăduind printre bihoreni modificarea Constituţiei aşa încât să definească expres căsătoria ca "uniunea dintre un bărbat şi o femeie", la referendumul din 7 octombrie! În treacăt fie zis, nu-i ironic că Dragnea a pus "consultarea populară" într-o duminică fără soţ?
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
După ce, zeci de ani, românii au plătit taxa de drum în prețul combustibilului, rovignete pentru drumuri și taxe de trecere pentru poduri, după ce au trecut ani mulți de la semnarea celui mai păgubos contract din istorie pentru România (contractul cu Bechtel, mulțumim Adrian Năstase!) fără ca cineva să facă pușcărie, după ce s-a furat din banii de drumuri ca-n filme, ei bine, după toate acestea, românilor li se cer din nou bani pentru a nu fi tratați drept animale și pentru a avea dreptul de a circula pe o șosea cu pretenții de autostradă. O adevărată taxă pe prostie!
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre felul în care gestionează autorităţile combaterea pestei porcine africane?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Legea nr. 203/2018 privind măsurile de eficientizare a achitării amenzilor contravenţionale, lege care a intrat în vigoare pe 24 august 2018, prevede că în materia contravenţiilor rutiere se va aplica, de la 1 ianuarie 2019, o nouă metodă referitoare la achitarea acestora.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Muşcătura multor specii de păianjeni produc iritaţie locală, iar unele specii pot produce intoxicaţii mortale. În SUA există 2 specii de păianjeni importante din punct de vedere medical: văduva neagră şi păianjenul singuratic.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Se pare că minciuna îl poate face pe un politician să pară mai... autentic. Oamenii tind să vadă minciunile emise de un lider politic drept o tentativă a acestuia de a se lupta cu mâinile murdare împotriva unui sistem corupt; asta în pofida faptului că minciunile sunt sfruntate şi demistificate ulterior.
14 Ianuarie 2010, 11:42

Autobuze cu "sârmă"!

Autobuze cu 'sârmă'! "LA PRIZĂ". Conducerea OTL vrea ca, pe lângă clasicele autobuze, în viitorul apropiat pe străzile Oradiei să circule "autobuze" trase pe sub sârmă. Troleele ar fi o apariţie inedită pentru orădeni, dar şi o soluţie mult mai ieftină pentru buzunarele tuturor...
0 clipuri
0 audio
0 fisiere
Tramvaiele sunt prea scumpe şi zgomotoase, autobuzele prea poluante. Conducerea regiei de transport local vrea troleibuze!

Pentru prima dată în istoria oraşului, municipalitatea ia în calcul dezvoltarea transportului electric pe "gume" şi nu doar pe şine. "Avem oportunitatea să atragem fonduri europene pentru achiziţionarea de troleibuze şi să ne modernizăm astfel parcul regiei, fără să îndatorăm oraşul", pledează directorul OTL.

Vreţi trolee?

07 Csuzi.jpgManagerul OTL, Csuzi Istvan (foto), susţine că axa de finanţare a Uniunii Europene, care ar putea face din proiectul privind introducerea troleibuzelor în Oradea o realitate, se va deschide în cea de-a doua jumătate a acestui an, astfel că studiile necesare vor fi demarate în următoarele două săptămâni. "Vom lansa un sondaj de opinie profesionist, pentru a afla date concrete despre aşteptările orădenilor de la transportul în comun, precum şi argumente pro şi contra achiziţionării de troleibuze", spune Csuzi. Printre altele, sondajul care va fi realizat în colaborare cu Primăria şi cu Universitatea va mai cuprinde întrebări cu privire la oportunitatea actualelor trasee de tramvai şi autobuz, va cere orădenilor să propună noi trasee şi va măsura mobilitatea populaţiei din toate cartierele oraşului.

În funcţie de rezultatele sondajului, conducerea regiei va comanda studiul de fezabilitate în baza căruia va fi scrisă cererea de finanţare. OTL vrea să atragă fonduri europene prin intermediul Agenţiei Române de Conservare a Energiei. "Va trebui să ne mişcăm repede, pentru că Uniunea Europeană va lansa în vară axa de finanţare privind ecologizarea transportului în comun prin încurajarea transportului electric", spune directorul.

"Tramvaiul" fără şină

OTL vrea să investească 7 milioane de euro pentru achiziţionarea a 10 troleibuze noi şi pentru amenajarea liniei electrice aferente. Csuzi spune că preferă "autobuzele" electrice datorită cheltuielilor mult mai mici. "Un troleibuz costă de patru-cinci ori mai puţin decât un tramvai, iar faptul că nu necesită o infrastructură special amenajată, cum sunt şinele, îl face şi mai avantajos", susţine directorul.

Spre exemplu, amenajarea unui kilometru de linie de tramvai, cu macaze cu tot, costă nu mai puţin de 2 milioane de euro. Asta înseamnă o investiţie de 2.000 de euro pe metru liniar de şine. Cablarea liniei electrice pentru troleibuz ar costa, în schimb, doar câteva zeci de euro pe metru liniar.

Şi avantajele nu se termină aici. "Vrem să cumpărăm troleibuze de tip hibrid, care funcţionează atât electric cât şi pe motorină, pentru a avea o mobilitate mărită. La nevoie, dimineaţa şi seara, s-ar putea prelungi traseul maşinilor şi cu doi kilometri în cartierele mai îndepărtate, pentru a transporta orădenii la şi de la serviciu", explică directorul OTL.

Trei linii noi

Un alt avantaj îl constituie faptul că, în comparaţie cu autobuzele, troleele sunt mult mai puţin poluante, atât chimic, cât şi fonic. "Pentru că merg pe curent şi nu eliberează gaze de eşapament, sunt perfecte pentru zonele aglomerate. La fel, din motive ecologice, ar putea fi folosite foarte bine pentru a lega oraşul de staţiunile Băile Felix şi 1 Mai", spune Csuzi.

O a doua linie de troleu ar putea lega Aeroportul de Calea Clujului, pe şoseaua de centură, deservind zona care se va dezvolta de-o parte şi de alta a inelului ocolitor, iar cea de-a treia rută prognozată ar face legătura între Gara Centrală şi magazinul Real II, deservind cartierul Episcopia. Cum e şi normal, însă, traseele finale vor fi stabilite în urma unor studii aprofundate şi doar după consultarea orădenilor.

Pro şi contra

Primarul Ilie Bolojan consideră o idee bună introducerea transportului cu troleibuze. "Ar putea fi folosite de-a lungul şoselei de centură, preluând orădenii din zone care acum nu au variante de transport în comun convenabile", spune Bolojan.

07 Corches.jpgConsilierul PDL, Dorin Corcheş (foto), este însă mai sceptic. "Cu siguranţă transportul în comun trebuie îmbunătăţit, dar nu ştiu dacă achiziţia de troleibuze este neapărat benefică, în condiţiile în care oraşul ar trebui să facă un nou împrumut. Nu ştiu dacă este momentul", zice consilierul PDL-ist.

Oricum ar fi, pe lângă avantajul unui transport economic, ecologic şi relativ flexibil, transportul cu troleibuzul are, totuşi, şi dezavantaje. Cel mai mare este că pentru a realiza o investiţie de 7 miloane de euro, chiar şi cu ajutor european, ca să poată asigura cofinanţarea, oraşul va trebui să se împrumute cu circa 3,5 milioane de euro. Un al doilea handicap e că troleele au un traseu relativ predefinit, de la care se pot abate prea puţin, şi numai folosind combustibil lichid. Ambele inconveniente au fost deja luate în calcul de conducerea regiei.

A mai rămas însă unul: cerul oraşului, care va fi acoperit de cabluri electrice. De parcă cele deja existente nu ar fi destule...


TOATĂ ORADEA

180.000 de pasageri sunt transportaţi zilnic cu tramvaiele şi autobuzele în Oradea, conform evidenţelor OTL


GO WEST!
OTL vrea încă un depou

Potrivit OTL, peste 70% din călătorii deserviţi de regie folosesc tramvaiul ca principal mijloc de transport în comun. În condiţiile în care în cursul acestui an vor începe lucrările la Parcul Industrial Eurobusiness din Şoseaua Borşului, actuala linie de tramvai va trebui prelungită cu circa un kilometru pentru a putea deservi noua platformă. "Vrem să amenajăm în locul haldei de deşeuri a fostei întreprinderi Alumina un al doilea depou, pentru zona de vest a oraşului, care să adăpostească circa 20 de tramvaie de pe traseul liniei 1", spune directorul OTL, Csuzi Istvan.

Investiţia presupune construcţia unei platforme betonate, amenajarea a circa 600 metri liniari de şine, şi se ridică la circa 1 milion de euro. În schimb, regia va economisi banii daţi acum pe energia consumată inutil la retragerea tramvaielor de pe această linie până în depoul din strada Atelierelor, care este şi aşa neîncăpător. De asemenea, dimineaţa, tramvaiele ar putea ieşi mult mai repede pe traseu fără a ocoli tot oraşul, astfel că în centru maşinile ar putea circula mai uşor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Sărbătoarea Recoltei: Ce bunătăţi sunt în Cetatea Oradea şi de ce a plecat un floricultor bihorean supărat acasă (FOTO)
  • Victorie la debut de nou sezon pentru echipa de handbal a CSM Oradea: 33-32 cu HC Szejke Odorhei (FOTO)
  • 'Puncte de vedere': În Cetatea Oradea a fost vernisată o expoziţie de imagini 3D din timpul Primului Război Mondial (FOTO)
  • 'Portretele Unirii' își așteaptă vizitatorii în Piaţa Unirii din Oradea (FOTO)
  • Deţinuţii din mai multe judeţe s-au întrecut la fotbal: Orădenii, pe locul II (FOTO / VIDEO)
  • Se toarnă fundaţia! Au început construcţia podului din strada Universităţii (FOTO)
  • Lucrările s-au terminat, ambuteiajele continuă! Trecerea de nivel cu calea ferată din strada Uzinelor a fost modernizată degeaba (FOTO)
  • Figaro și Lucifer, doi motani singuratici au ajuns de la Paris la Zoo Oradea (FOTO)
  • Cruce luminoasă de 14 metri, înălţată la Vintere cu ocazia Centenarului (FOTO)
  • Let’s do it, Bihor: Peste 23.000 de voluntari au adunat 30.000 de saci de gunoaie (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON