URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
17 Noiembrie 2010, 15:06

Sofronie către preoţi: Alţii la rând!

Sofronie către preoţi: Alţii la rând! PREA CINICUL. Contrar imaginii publice construite, de păstor bun şi iubitor, episcopul ortodox Sofronie Drincec s-a remarcat ca un conducător dur şi plin de toane. După ce l-a izgonit de la Oradea pe fostul episcop Ioan Mihălţan, Preasfinţitul i-a prigonit pe cei care l-au ajutat să ajungă episcop, iar acum vrea să îl vadă scos din preoţie inclusiv pe parohul Gheorghe Nemeş, colaboratorul său apropiat
Sofronie către preoţi: Alţii la rând! VREDNIC ESTE! La doar două luni după ce a fost medaliat de Preafericitul Daniel cu Ordinul Sfântul Apostol Andrei Ocrotitorul României, cea mai înaltă distincţie a Patriarhiei, preotul Gheorghe Nemeş este pensionat forţat de către episcopul Sofronie. Zvonurile spun că Preasfinţitul a fost deranjat că în timpul vizitei făcute la Biserica Albastră Patriarhul i-a acordat gazdei prea multă atenţie

Un nou scandal zguduie Episcopia Ortodoxă. Preasfinţitul Sofronie Drincec a ordonat pensionarea forţată a circa 12 preoţi bihoreni pentru a putea numi în locul lor tineri piloşi, obedienţi şi recunoscători.

Pentru ca victimele să nu mai apuce nici măcar Crăciunul în funcţie, primul val de pensionări, de o amploare similară epurărilor comuniste, va avea loc începând cu 1 decembrie. Cel de-al doilea va urma când se vor mai linişti apele... BIHOREANUL vă prezintă culisele unui scandal despre care nu vorbeşte nimeni. Sub ameninţarea pedepsei episcopale!

Cinstit, dar pedepsit

Primele zvonuri despre pensionări au apărut în primăvara acestui an, când devenise evidentă necesitatea creării unor posturi noi pentru mulţimea de preoţi scoşi pe bandă de facultăţile de teologie. Desigur, nu pentru toţi, ci doar pentru cei cu recomandări de la apropiaţii episcopului Sofronie.

Primul pe listă, fostul protopop de Oradea Aurel Puşcaş, de la Biserica "Sfânta Treime", a primit vestea chiar în Săptămâna Mare din Postul Paştelui. Preasfinţitul nu l-a mai avut la inimă pe bătrânul preot după ce, în urmă cu doi ani, acesta s-a opus cedării unei porţiuni din terenul bisericii către liceul Lorantffy, la presiunea sa şi a episcopului Laszlo Tokes. Mai mult, fiul său, preotul Florin Puşcaş, l-a înregistrat pe ascuns pe episcop în timp ce îi cerea, în prezenţa primarului Mihai Groza şi directorului Administraţiei Imobiliare Marcel Boloş, să renunţe la teren. La schimb, parohia urma să primească 5 miliarde de lei vechi de la Primărie, iar Episcopia alte 10, pentru continuarea lucrărilor la catedrală. La ordinul lui Sofronie, preoţii au cedat terenul, însă au dat târgul în vileag, îngroziţi că ar putea fi acuzaţi de credincioşi că i-au trădat. Dacă atunci a scăpat nepedepsit, acum părintele Aurel Puşcaş este la mâna episcopului.

"S-a hotărât pensionarea..."

Canoanele bisericeşti prevăd că preoţii se pensionează la 65 de ani, dar cutuma spune că aceştia mai pot sluji încă 5 ani cu binecuvântarea episcopului locului. Acesta este şi motivul pentru care Sofronie a încercat iniţial să scape de indezirabili fără să îşi ridice credincioşii în cap.

Preoţii vizaţi care au împlinit deja vârsta de pensionare au fost sunaţi în urmă cu două săptămâni de către protopopul Dorel Rusu şi îndemnaţi să îşi ceară singuri retragerea. "S-a hotărât pensionarea dumneavoastră. Ar trebui să vă faceţi dosarul şi cererea de pensionare. Dacă nu faceţi cerere, daţi o declaraţie că nu vreţi să semnaţi pentru pensionare", le-a spus Rusu.

Lista "neagră"

Printre preoţii pensionabili se mai numără: Gheorghe Nemeş de la Biserica "Sfântul Nicolae", cel distins în septembrie de către Preafericitul Daniel cu cea mai înaltă medalie patriarhală, fostul consilier administrativ Titus Scurtu, destituit de Sofronie pentru că a lipsit de la slujba ecumenică oficiată de Bobotează în urmă cu doi ani împreună cu episcopul greco-catolic Virgil Bercea, şi Mircea Cîmpianu, ctitorul unei biserici în Nufărul. Pe listă mai apar preoţi din comunele mai răsărite, cum ar fi: Traian Brîndaş din Tărian, Dumitru Sonea din Cheresig, Emanuel Boşcan din Rontău, Ioan Maga din Popeşti, Octavian Pintea din Suplacu de Barcău şi alţii.

După cum era de aşteptat, niciunul nu vrea să se pensioneze. Excepţie face Ioan Gudea de la Biserica "Buna Vestire" care, ajuns la 70 de ani, şi-a făcut dosarul pentru că oricum nu mai poate cere păsuire...

"Nu pot vorbi"

Cum preoţii vizaţi de Sofronie au refuzat să îşi scrie cererea de pensionare, Episcopia a trecut la represalii. La sfârşitul săptămânii trecute, aceştia au fost chemaţi să îşi ridice direct decizia de pensionare. Şi, pentru că au fost "obraznici" şi neascultători, vor rămâne la vatră cu începere din 1 decembrie. Sărbătorile de Crăciun nu-i vor mai prinde slujind la altar, aşa că alţi preoţi vor aduna banii de la credincioşi de Bobotează!

BIHOREANUL a aflat că preoţii pensionabili au vrut să intre săptămâna trecută în audienţă la episcop ca să ceară, dacă nu prelungirea perioadei de slujire, atunci măcar decalarea termenului de pensionare. Dar au renunţat. Ei se tem că Sofronie se va răzbuna pe fiii lor rămaşi la altar. Fiindcă - în "sfânta" tradiţie ortodoxă - aproape fiecare are o odraslă căreia să îi lase "moştenire" parohia.

"Îmi pare rău, nu pot vorbi cu dumneavoastră", a fost tot ce a  putut spune BIHOREANULUI fostul protopop Aurel Puşcaş, cel care în apărarea bisericii sale avusese curaj să se lupte cu toată lumea. Şi este oarecum de înţeles: fiul său, preotul Florin Puşcaş, rămâne în cotinuare preot în Biserica Sfânta Treime...

La rândul său, părintele Gheorghe Nemeş, considerat până de curând unul dintre apropiaţii episcopului, Sofronie obişnuind în mod curent să ia masa sau să se tundă în apartamentul parohial din strada Locomotivei, a refuzat să vorbească. "Nu declar nimic", a spus Nemeş, care apoi şi-a închis telefonul. Bolnav de supărare, de pe patul de spital, preotul se fereşte să-l supere pe episcop pentru că ginerele său, Viorel Samaşca, rămâne în biserică. Adică tot la mâna Preasfinţitului.

Ca de obicei, nici reprezentanţii Episcopiei nu s-au dovedit mai deschişi. Purtătorul de cuvânt Cristian Rus fie nu răspunde la telefon, fie îl ţine închis...

"Ridică-te şi umblă!"

Surse bisericeşti spun că posturile pensionabililor sunt deja împărţite. Locul părintelui Gudea la biserica "Buna Vestire", de pildă, e pregătit pentru preotul Ioan Marian adus din Sălaj de ginerele său, inspectorul eparhial Vasile Ungur. Tot din Sălaj va fi adus Lucian Boloş şi numit, cel mai probabil, în locul preotului Puşcaş.

Toate transferurile se vor face prin ordin al episcopului, în ciuda statutului Bisericii Ortodoxe Române (BOR) care impune organizarea unui concurs. De altfel, acesta este un "obicei al locului", căci în ultimele luni tot fără concurs a ajuns preot la Biserica "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" din Ioşia Vasile Dindelegan, cumnatul stareţului mănăstirii Izbuc, Mihail Tărău, care e amicul Preasfinţitului, şi au fost instalaţi la catedrala episcopală preoţii Violin Mureşan din Borşa şi Nicolae Popa din Şumugiu.

Preoţii nemulţumiţi nici măcar nu au cui se plânge. Conform noului statut al BOR, toate reclamaţiile trimise Patriarhiei sunt redirecţionate Episcopiei, aşa că tot pe biroul lui Sofronie ajung. Mai sus de atât nu se poate ajunge. Fiindcă până la Dumnezeu te mănâncă sfinţii...


DOI PE UN LOC
Stop, parohia mea!

Gestul episcopului de a scoate la pensie preoţii trecuţi de 65 de ani este de înţeles în contextul inflaţiei de slujitori ai bisericii. Ca să facă loc favoriţilor săi, Sofronie Drincec numeşte mai mulţi preoţi într-o localitate sau chiar într-o biserică. La "Biserica cu Lună", de exemplu, au ajuns să slujească şi opt preoţi.

Există însă situaţii în care comunitatea nu poate, sau nu vrea, să susţină un preot în plus. Spre exemplu, credincioşii din Nojorid se plâng că Episcopia a numit un preot care să ridice încă o biserică la intrarea în comună dinspre Oradea, dar în vreme de criză ei nu îşi pot asuma acest efort.

La fel, localnicii din satul Palota, comuna Sântandrei, majoritatea şvabi şi unguri, reclamă că le-a fost trimis pe cap un preot ortodox. "A vrut să ocupe şcoala veche, pe care au construit-o părinţii şi bunicii noştri şi pe care doream să o transformăm în muzeu", povesteşte un localnic. "Debarcarea" a fost stopată la presiunea comunităţii iar preotul va primi cel mai probabil loc de biserică la intrarea în comună.

Nici preoţii parohi din Sântandrei şi Nojorid nu sunt prea încântaţi de construcţia altor biserici. Nu de alta dar, prin divizare, parohiile lor se vor micşora...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
15 Comentarii
NU MĂ LĂSA SĂ MOR
Este o vorbă la români: ,,Nu mă lăsa să mor, că io nu te-oi lăsa să trăieşti. Mai vreţi ceva? Eu ştiu multe, da nu vi le spun, că ,,lungă-i limba boului, numa nu poate răji!
Postat 20 August 2011, 17:11 de IOAI TULAI
rusinea episcopiei
comentariul lui pilat din pont mi-a placut,are dreptate cu mutarea preotului de la borsa si nu numai a lui ci si a celui de la sumugiu,ce examen au dat cei doi,eu cred ca mutarea lor s-a facut prin mihail de la izbuc,acolo se trag sforile,acolo se comanda engolpianele,carjile si celelate cadouri pt marele sofronie,acest episcop la inceput mi-a placut,dar cu timpul m-am ingretosat de el,ca sa fii promovat te costa cadouri de mii de eoro stii voi de care,toti din jurul lui sunt niste marionete care joaca cum li se porunceste de catre sofronie,trebuie sa scoti o avere din buzunar ca sa fii preot,oare nu se teme de Dumnezeu acest IMPOSTOR Sofronie,e mai rau decat episcopul de la tomis,va spun eu cat de curand i se va pregatii un flagrant acestui episcop si nu numai lui si FETITEI LUI DE LA IZBUC,acolo unde isi petrece el cu bautura scumpa,vai de episcopia oradiei pe mana cui s-a dat,vreti sa va faceti preoti MERGETI CU UN SET DE ENGOLPIOANE SAU CARJA ca se rezolva,ma mir ca lumea nu il scuipa si da cu oua dupa acest NIMENI!Rusine sa-ti fie Sofronie ca-ti bati joc de ortodoxie,fratilor deschideti-va ochii inainte de a colabora cu acest om.RUSINE SOFRONIE!!!
Postat 16 Decembrie 2010, 13:20 de anonimul
SOFRONIE NESUFERITUL
Sunt un om oarecare,dar am ajuna sa-l cunosc pe acest sofonie prin cineva,este o rusine pt ortodoxia din bihor si nu numai,un fost securist,parca acum nu ar fi,un om fara caracter,fara scrupule,un nesatul dupa cadouri si bani,nu vi-ati pus intrebarea cum?pe oricine a avansat a taxat,uitati;va la oamenii din jurul lui,pr rus cristian asa zisul purtator de cuvant[care nu poate fi contactat niciodata],pr popovici pe care l-a numit preot la pr nemes fara concurs,cei doi preoti numiti acum la catedrala fara concurs,cate engolpioane si carji a fost dreptul,sa-ti fie rusine sofronie,esti o mizerie si un exemplu urat,dute de aicea,cat mai poti sa-ti bati joc de preotii tai[de unii]ca ceilalti vin cu cadourile,mi-e rusine sa spun ca sunt ortodocs,pleaca dute satano dintre noi,ca sa ajungi sus cat este dreptul ps sofronie?cate engolpioane,cate carji.cate si mai cate,de cati preoti ti-ai batut joc pana acum nesuferitule,nu te temi de dumnezeu,sau tu slujesti pe diavolul,RUSINE PT TINE SOFRONIE,ESTI UM OM LIPSIT DE CARACTER,VEI PATI MAI RAU CA PS IOAN!!!RUSINE!!!
Postat 13 Decembrie 2010, 18:06 de OSANDITUL
rusine
ESTI O RUSINE SOFRINIE
Postat 13 Decembrie 2010, 17:45 de sofronie
nojorid
ma refer la parohia din nojorid, ca un cunascator de caz , nu este adevarat ca localnicii s-ar opune deoarece parohia veche ramane aceeasi , cu acelasi numar de credinciosi, doar ca nu se mareste cum spera preotul de la biserica initiala , deci tot despre castig este vorba , eu cred ca ar fi avut mai multe de castigat ,daca nu se opunea , chiar si in randul credinciosilor lui , deoarece , mai multi au inceput sa mearga la parohia noua , si inca nu este biserica , se slujeste intr-o casa, cand va fi , mai multi vor merge
Postat 29 Noiembrie 2010, 19:15 de aurel
curios
Mihaela e Mihail adik e ....???????? Ma uimesti mishulica, inseamna k stii u cam multe!
Postat 24 Noiembrie 2010, 18:55 de ionut
chiar le-a ajuns
Nu stiu de ce le plangeti de mila acestor preoti care chiar le-a ajuns cat au slujit pentru bani si nu pentru putini[vezi o cununie ,botez la nemes] acum le plangeti de mila voi cei din presa,voi care i-ati judecat de atatea ori......LEGEA E UNA PT TOTI ,sau voiau sa moara in altar.Pot sluji pana cand vor la biserica dar fara a mai fi platiti si asta ii doare
Postat 23 Noiembrie 2010, 12:49 de pana cand
bla bla
Daca a facut rau sau bine... va raspunde in fata lui Dumnezeu. Fiind episcop are responsabilitati dar si prerogative. Eu altceva vreau sa stiu de la incultii astia de la Bihoreanul: ce "canon" prevede pensionarea preotilor la 65 de ani? Raspuns: Nu exista un astfel de canon. Canoanele sunt cu totul altceva iar Simai habar n-are pe ce lume traieste!
Postat 19 Noiembrie 2010, 15:49 de seba
rabdare...
Cat de curand va fi primit in biserici cu huiduieli si cu oua sparte de burta lui cea dolofana!
Postat 19 Noiembrie 2010, 00:48 de calaul
?
e un sarlatan ce se ascunde de oameni..nu primeste preotii in audienta..si-a tras jaluzelele jos..urla..bea...
Postat 19 Noiembrie 2010, 00:40 de nimeni
un nebun
acest sofronie e un nebun care ii innebuneste pe toti cei din preajma lui..priviti-i pe toti colaboratorii lui ce fete terorizate au
Postat 19 Noiembrie 2010, 00:37 de justme
Interesant...
ce interesant!? la Nemes se freza ”frumosul Sofronie” si acuma vrea sa-l rada el pe Nemes :P... ce fain! :D
Postat 19 Noiembrie 2010, 00:30 de gheorghe
nu chiar!
nu cu toti! are el falitii lui: Mihaela de la Izbuc, divortat si mare sef peste calugari...acolo bea, mananca...si se veseleste...
Postat 19 Noiembrie 2010, 00:25 de mishulica
dreptate
Cred ca Dan are perfecta dreptate, nu trebuie nimic sa faci numai sa te uiti in jur si vei intelege tot . Nimic nu se intampla din greseala toti au copii pregatiti pt posturile lor sau le fac biserica si deia au post . Iar sa mergi si sa impui o parohie ortodoxa intrun sat in care nimeni nu te-a cerut si intr-o casa care o transformi in casa DOMNULUI e absurd inseamna ca am ajuns mai rau ca (pocaitii), tot acest lucru sa intamplat intrun sat numit PALOTA , cine cunoaste acest sat isi da seama unde am ajuns, nu se mai tine cont de traditie de nimic dar nici macar de opinia oamenilor . In numele Domnului imi cer scuze dar chiar nu mai pot intelege nimic , cand un preot Katolic sau de alta religie nu poate oficia o slujba sau o inmormantare inpreuna cu cel Ortodox , ce sa mai cred cu cine sa fi prieten si cu cine dusman e o itrebare la care nu stiu cine poate raspunde . Eu nu cred ca trebuie sa ne uram unu pe celalalt .Ar fii foarte multe de discutat dar am ajuns la concluzia ca religia a ajuns ca parlamentul Romaniei nu se mai intelege nimeni cu nimeni. Imi cer scuze daca am atins pe cineva dar cred ca am dreptate.
Postat 18 Noiembrie 2010, 21:03 de gyuri
fericiti cei saraci?
n-as fi crezut ca ps sofronie poate face asa ceva...cred ca nu iese fum fara foc (asta pt cei care ...). prea spectaculoasa mi se pare instalarea preotului de la borsa direct la catedrala episcopala. cred ca s-au tras sfori.RUSINE CELOR CARE AU FACUT-O! or fi din cei cu bani , care-si fac cruci ,dar care cu nerusinare spaguiesc!
Postat 18 Noiembrie 2010, 18:18 de pillat din pont
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON