URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
19 Februarie 2010, 08:31

Cuplaţi sau despărţiţi?

Cuplaţi sau despărţiţi? MIŞCAREA CONTEAZĂ. Cuplurile care se înscriu la concursul de miri vor trebui să demonstreze inclusiv prin felul în care se mişcă la dans că se iubesc şi că merită să câştige un weekend romantic la Viena
0 clipuri
0 audio
0 fisiere
Gata cu pro sau anti Valentine's Day, gata cu pro sau anti căsătorie. Clubul Feeling Dance a găsit soluţia să-i împace şi pe orădenii care vor să celebreze iubirea, şi pe cei care s-au cam săturat de ea şi le e dor de burlăcie.

Drept urmare, în weekend va avea loc, la Lotus Center, prima "Petrecere de nuntă şi de divorţ" din Oradea, de unde cei mai norocoşi miri pleacă două zile la Viena, iar cei care aleg să divorţeze primesc o mare răsplată: o zi de libertate...

Teorie şi practică

13 Cristi Jurcut.jpgIdeea neobişnuitei petreceri îi aparţine lui Cristi Jurcuţ (foto), antrenor şi dansator la clubul Feeling Dance. A vrut, pe de-o parte, să îi mulţumească astfel şi pe cei care adoră inimioarele, rozul şi florile de Valentine's Day, iar pe de cealaltă parte şi pe cei care urăsc toate dulcegăriile, preferând fie Dragobetele românesc fie, pur şi simplu, să fie necuplaţi. "Să se distreze toată lumea la un loc!", îi îndeamnă Cristi pe toţi.

Aşa că a pus la punct un program complex pentru weekendul 20-21 februarie, ales special pentru că nu pică nici de Valentine's Day, nici de Dragobete, ci între ele. Pe timpul zilei, dansatori profesionişti sau amatori pot participa la un workshop de dans, unde instructori orădeni şi din Budapesta vor preda lecţii de salsa cubana, reggaeton, rueda de casino, bachata şi hip-hop salsa. Iar seara, toţi vor putea pune în practică ce au învăţat, la petrecerea de nuntă şi de divorţ.

Să danseze mirii!

Cheful va avea şi două concursuri. Primul este cel de mire şi mireasă, şi se adresează cuplurilor deja căsătorite sau celor care vor să facă acest pas. "Dacă au, aduc certificatul de căsătorie, dacă nu, îşi fac unul pe loc, pentru că se vor oficia căsătorii de-o zi", spune Cristi.

Înscrierea în competiţie e simplă: cuplul îşi pregăteşte o coregrafie, îşi alege o pereche de naşi şi dansează maxim 5 minute. "Juriul va puncta dificultatea dansului, tehnica, ţinuta şi reacţia publicului", spune organizatorul. Apoi, mirii vor trece printr-o probă de fidelitate şi una de cunoaştere a partenerului, iar în final cei care adună cele mai multe puncte primesc o excursie de două zile la Viena.

Iubăreţii care vor să participe trebuie să ducă până cel târziu joi la clubul de dans melodia pe care vor dansa. "Ca să evităm probleme de genul "nu merge CD-ul cu muzica..."", explică Jurcuţ.

După faptă, şi răsplată

Al doilea concurs al nopţii e exclusiv pentru cuplurile cu sau fără certificat de căsătorie, dar care vor măcar o zi de libertate. Acestea îşi vor putea cere divorţul unui "judecător" echipat cu robă şi ciocănel, ca într-o instanţă reală.

"Trebuie să invoce un motiv cât mai haios, iar judecătorul va pronunţa divorţul pe loc", precizează Cristi. Pot divorţa inclusiv cei care au obţinut certificatul de nuntă de-o zi, dacă ajung să creadă că nu rezistă căsătoriţi nici măcar atât. Pentru cuplurile care divorţează organizatorii nu au alte premii, dar le oferă dreptul de a fi fără obligaţii 24 de ore... "Oricum, şi ei vor avea parte de o surpriză foarte incitantă", le promite organizatorul.

Intrarea la petrecere nu e condiţionată de participarea la seminar. Oricine e binevenit sâmbătă, de la ora 20, în sala de dans a clubului Feeling Dance din complexul Lotus Center, biletul de intrare fiind de 15 lei pe persoană. Chiar şi singuraticii sunt aşteptaţi. Pentru că, cine ştie, poate îşi vor găsi perechea chiar printre divorţaţii serii...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON