URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
28 Martie 2010, 11:10

Iosif, vindecătorul

Iosif, vindecătorul SINGUR PE LUME. Unul din primii pacienţi ai lui Iosif Pop (foto dreapta) este Fredric Chout, un băieţel de 9 ani pe care cutremurul l-a lăsat orfan. Dărâmăturile i-au zdrobit piciorul drept, iar medicii au fost nevoiţi să i-l amputeze până la coapsă. Iosif i-a făcut o proteză provizorie pentru ca după vindecarea rănilor micuţul să poată, dacă nu să alerge, măcar să umble din nou pe propriile picioare
Iosif, vindecătorul ÎNTRE PIONIERI. Orădeanul Iosif Pop se numără printre cei care au pus în Haiti bazele unui mic centru de protezare pentru victimele cutremurului. A luat mulaje după forma amputării şi a confecţionat cupe, adică proteze de probă, urmând ca munca să-i fie continuată de alţi colegi şi de localnici
Iosif, vindecătorul ÎNTRE PIONIERI. Orădeanul Iosif Pop se numără printre cei care au pus în Haiti bazele unui mic centru de protezare pentru victimele cutremurului. A luat mulaje după forma amputării şi a confecţionat cupe, adică proteze de probă, urmând ca munca să-i fie continuată de alţi colegi şi de localnici
Iosif, vindecătorul APOCALIPSĂ. Pe 12 ianuarie, statul Haiti a fost devastat de un cutremur de 7,3 grade pe scara Richter, urmat, la numai câteva minute, de o replică violentă, cu o magnitudine de peste 5 grade. Mii de clădiri s-au prăbuşit, prinzând sub ele sute de mii de oameni. Cel mai recent bilanţ al autorităţilor de la Port-au-Prince, capitala statului, arată că seismul a provocat 220.000 morţi şi a rănit peste 300.000 de persoane
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Câţi dintre noi am fi auzit de Haiti dacă pe 12 ianuarie un uriaş cutremur nu ar fi distrus aproape total această ţară, lăsând în urmă sute de mii de cadavre?

Micuţul stat din America Centrală, încercat şi aşa de o sărăcie cruntă, s-a transformat într-un univers al haosului, cu oameni rătăcind printre dărâmături şi mii de mutilaţi pe care nu avea cine să-i oblojească.

Dintre voluntarii care le-au sărit în ajutor din toată lumea face parte şi un orădean. Iosif Pop a "plonjat" în mijlocul dezastrului, fiind primul orădean care s-a alăturat echipelor umanitare din Haiti. Timp de trei săptămâni, specialistul format la Centrul de protezare Theranova a confecţionat pentru copiii şi tinerii haitieni "mâini" şi "picioare" artificiale, cu care să poată trăi cât mai aproape de normal...

Printre ruine

Când Centrul de protezare Theranova, unde lucrează de peste 10 ani, a fost solicitat de Fundaţia germană Johanniter să trimită un specialist în Haiti, Iosif s-a oferit fără nicio ezitare. "Dacă pot să ajut de ce să n-o fac?", se justifică el cu simplitate.

Urma să plece la mii de kilometri depărtare şi să lucreze într-un atelier mobil de protezare, folosit în premieră în Haiti. La începutul lunii februarie, Iosif a pornit spre Republica Dominicană, unde a rămas câteva zile, până când actele de transport ale auto-atelierului au fost gata. Împreună cu medicul german Marcel Baeriswyl, s-a îndreptat apoi spre Leogane, oraş aflat la 33 de kilometri de capitala Port-au-Prince.

haiti ajutor.jpgImaginile erau descurajante. În arşiţă domneau mizeria şi semnele unei sărăcii teribile. "Peste tot erau munţi de gunoaie şi rămăşiţele caselor prăbuşite. Mâncarea se pregătea pe marginea drumului, iar oamenii dormeau pe fostele străzi, în faţa fostelor case. Un haos total, în care chiar şi militarii abia se descurcau. Peste tot ne năpădeau copii cu mâna întinsă, cerând "gimme one dollar" sau "some food". Un coşmar...", îşi aminteşte Iosif.

Ca pe front

Iosif a locuit într-un cort la marginea oraşului, într-o tabără a fundaţiei germane, în condiţii aproape ca de război. "Nicăieri nu exista electricitate sau apă curentă, dar noi aveam totuşi generatoare şi cabine de duş improvizate". În ciuda asprimii situaţiei, cei doi voluntari au început chiar de-a doua zi să îngrijească pacienţii: "Stăteau deja în faţa cortului din zori, i-am văzut de cum ne-am trezit".

Deşi încă nu primiseră materialele pentru confecţionarea protezelor, specialiştii au început să ia măsurile pentru realizarea lor. Unul din primii pacienţi, pe care orădeanul probabil n-o să-l uite niciodată, a fost Fredric, un băieţel de 9 ani cu piciorul drept amputat până la coapsă şi cu o rană la cel stâng. "Îl adusese bunica lui, fiindcă părinţii i-au murit în cutremur. Din cauza rănii, îşi ţinuse piciorul bun îndoit mult timp, iar apoi n-a mai putut călca pe el. Nu avea forţă să se sprijine în el".

A început să-i facă exerciţii de recuperare, iar după câteva zile Fredric putea să şi-l întindă. A fost prima victorie. I-a luat măsurile şi i-a făcut de probă o aşa-numită cupă, adică un fel de proteză-mulaj, provizorie, mai mult pentru fixare decât pentru deplasare, şi l-a încurajat să creadă că va putea din nou să umble, că va fi un om întreg.

O rază de speranţă

11 centru.jpgLui Iosif i-a rămas în minte şi o fată de 12 ani, prinsă de cutremur în clădirea şcolii. Piciorul stâng îi fusese zdrobit şi a trebuit amputat până la jumătatea gambei. "Eu doar i-am început tratamentul. Apoi a preluat-o un coleg de la Theranova, Valentin Tocuţ, care a mers în Haiti într-o a doua serie pentru a continua munca mea şi a medicului german", spune Iosif.

Revenit acasă după o experienţă despre care spune că l-a călit, orădeanul nu s-a dezlipit însă de tot, şi ţine mai departe legătura cu colegii de la fundaţia germană mobilizaţi acolo. Cel mai mult se bucură că aceştia vor pune în Haiti bazele unui centru de protezare, pentru ca atunci când echipele umanitare se vor retrage cu totul, să existe cât mai mulţi localnici formaţi ca tehnicieni. "Am şi avut câţiva ucenici, şi am încercat să-i învăţ noţiunile de bază ale protezării, pe viu, în timp ce lucram cu pacienţii", zice orădeanul.

Deşi a descoperit multe cazuri extreme, Iosif a încercat totuşi să nu se implice emoţional în drame. Asta şi pentru că, spune el, oamenii nu au nevoie de milă, ci de ajutor. Iar cel mai mare ajutor este cel dat la timp. 


11 Jaco.jpgMENTOR
Peste o mie de fapte bune

Iosif Pop a învăţat tehnica ortopedică de la cunoscutul Jaco du Plessis (foto), sud-africanul care în urmă cu mai bine de 10 ani a fondat Centrul de ortezare şi protezare Theranova de lângă fostul cimitir Olosig.

De atunci, specialiştii acestuia au pus pe picioare peste 1.000 de români, dintre care cei mai mulţi nu au plătit niciun ban, cheltuielile, de altfel foarte mari, fiind suportate din sponsorizările obţinute de preşedintele fundaţiei Theranova.

Fiind unul dintre cei mai vechi tehnicieni ai Centrului, Iosif a urmat cursuri de specializare în America şi Germania, unde a învăţat mai mult decât să "facă" mâini şi picioare: să aline şi sufletele pacienţilor care credeau că nu vor mai putea umbla sau munci niciodată.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON