URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 07 IUNIE 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Suntem țara cu cele mai multe minore devenite mame. Pun pariu că avem cazuri de fete ajunse bunicuțe înainte de a împlini 30 de ani. Era evident că trebuiau luate măsuri pentru introducerea orelor de educație sexuală în școli. Această educație s-a făcut până și pe vremea comuniștilor și nimeni nu a fost scandalizat...
Zic şi eu
Adrian Cris
Deloc moale nu le-a picat alegătorilor liberali din Bihor acuza adusă PNL-iştilor din Consiliul Judeţean de către Ioan Mang, cum că partidul lor favorit se pregăteşte de-o alianţă taman cu UDMR. Supărat că PSD nu mai are, alături de UDMR şi ALDE, majoritatea în "parlamentul" judeţean, Mang le-a reproşat PNL-iştilor, cu Ilie Bolojan în frunte, încălcarea unui protocol semnat anul trecut de şefii celor patru partide reprezentate în CJ, care prevedea o repartizare mai puţin dezechilibrată a banilor pentru primării.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Complicata relaţie cu legea a oamenilor are o mulţime de explicaţii ce ţin de psihologie, de educaţie, de bagajul de tare cărate în spate de fiecare în parte şi de mulţi alţi factori. Indiferent de gradul de civilitate al unei societăţi, oamenii tot se încruntă când vine vorba de reguli, regulamente şi legi, mai ales când apar şi pedepsele la buzunar.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce anume v-a marcat cel mai mult în ultimele două luni ale stării de urgență?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În data de 22 mai 2020, la ceas de seară, a fost publicat în Monitorul Oficial, Ordinul comun nr. 784/2020 al Ministrului Afacerilor Interne şi al Ministrului Sănătăţii, Ordin prin care se aprobă un regulament pentru purtarea măştii de protecţie în locurile publice. Deşi starea de alertă a fost instituită pe data de 15 mai a.c., la momentul încetării stării de urgenţă, iar legea cadru de reglementare a acestei situaţii excepţionale a fost publicată în aceeaşi dată şi a intrat în vigoare luni, 18 mai, obligaţia de a purta mască a fost doar o obligaţie morală până sâmbătă, 23 mai, ordinul fiind publicat vineri seara.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În fumul de ţigară au fost identificate peste 4.000 de substanţe, multe dintre ele toxice. Un fumător care fumează un pachet de ţigări pe zi pufăie de circa 70.000 de ori într-un an, toate mucoasele gurii, nasului, faringelui şi arborelui traheo-bronşic fiind expuse repetat fumului. Unele substanţe acţionează direct pe aceste mucoase, în timp ce altele sunt absorbite în sânge sau sunt dizolvate în salivă şi înghiţite.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Poate v-aţi întrebat zilele acestea ce e cu isteria hârtiei de toaletă şi unii v-aţi mirat privind online clipuri cu oameni cărând baxuri întregi în braţe ori luptându-se pentru o rolă de hârtie de WC. Am fost curios să văd care e explicaţia psihologică a acestui comportament bizar şi de ce fix hârtia de toaletă e cea care preocupă mai mult masele. La urma urmei există lucruri mult mai importante decât ea în situaţii de criză...
25 Mai 2014, 20:03

BIHOREANUL şi Cinema Palace te invită la film!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

O seară super începe cu un film pe măsură! Câştigă şi tu două invitaţii la Cinema Palace Oradea şi poţi să vezi, însoţit de persoana iubită, cele mai noi filme care rulează în cinematografe.

Tot ce trebuie să faci este să dai, până duminică seară, la ora 18, Like şi Share PUBLIC la fotografia de concurs lansată săptămâna aceasta pe pagina de Facebook a BIHOREANULUI şi poţi câştiga două dintre cele patru invitaţii la Cinema Palace din Lotus Center.

Câştigătorii vor fi anunţaţi în aceeaşi zi, atât pe site-ul www.eBihoreanul.ro, cât şi pe Facebook, iar biletele le vor putea ridica, până joi, 5 iunie 2014, inclusiv, cu cartea de identitate de la casieria Cinema Palace din Lotus Center.

De precizat că biletele se pot folosi de lunea până joia, la orice film care rulează în cinematograf, cu excepţia avanpremierelor! Mult succes!

Câştigătoarele concursului de săptămâna aceasta sunt Monica Oleacu şi David Timea. Până la data amintită, acestea sunt invitate să se prezinte cu cartea de identitate la casieria Cinema Palace din Lotus Center, pentru a intra în posesia celor două bilete.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3203 RON
  • 1 EUR = 4.8387 RON
  • 1 HUF = 0.014 RON