Joi, în jurul orei 15, o aeronavă militară de tip AN-26 aparţinând Forţelor Aeriene Române a aterizat la Oradea, pentru o misiune umanitară.
„O pacientă cu probleme cardiace, în vârstă de aproximativ 70 de ani, a fost transportată pentru operaţie la Târgu Mureş", a explicat pentru BIHOREANUL dr. Hadrian Borcea, şeful SMURD Oradea.
Femeia a fost asistată de un echipaj SMURD Bucureşti, condus de căpitanul medic Dragoş Tudose de la Baza 90 Transport Aerian Otopeni, şi a ajuns cu bine la Centrul de Chirurgie Cardiovasculară din Târgu Mureş.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.