URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
26 Mai 2014, 10:11

Rezultate parţiale în Bihor: UDMR a ieşit pe primul loc!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Primele rezultate parţiale din judeţul Bihor, după centralizarea a 78,18% din secţiile de votare, arată că UDMR a adunat cele mai multe sufragii, la fel ca şi la precedentele alegeri europarlamentare, din 2009.

Potrivit datelor oficiale, furnizate de Biroul Electoral Judeţean Bihor, luni dimineaţă, la ora 9 erau numărate şi centralizate voturile în 509 din cele 651 secţii de votare, reprezentând 78,18% din total.

Conform situaţiei din cele 509 secţii, pe primul loc în judeţul Bihor s-a clasat UDMR, cu 25,32% din numărul total al voturilor numărate. Pe locul II este în acest moment alianţa PSD-UNPR-PC, cu 24,56%, iar pe al treilea loc se situează PNL, cu 15,90%. Pe poziţia a patra se află PDL, cu 12,29%.

Un scor mare a luat, de asemenea, actorul Mircea Diaconu, care a candidat independent, şi anume 5,02% din totalul voturilor centralizate până la ora 9. Partidul Mişcarea Populară a obţinut, deocamdată, 3,22% în Bihor, Forţa Civică 2,11%, PPDD - 1,96%, iar PRM - 1,85%.

Un rezultat surprinzător a obţinut un alt independent, care, în Bihor, până la această oră, a adunat 2,59%. Este vorba de Peter Costea, avocat american, originar din Bihor.

Potrivit BEJ, cifrele definitive în ce priveşte prezenţa la vot arată că în Bihor s-au prezentat la urne 34,82% din populaţa cu drept la vot, peste media naţională, de 32,16%.

Pe de altă parte, numărătoarea paralelă a PSD Bihor în toate secţiile de votare din Oradea arată că în municipiul reşedinţă de judeţ alianţa PSD-UNPR-PC ocupă primul loc, cu 26,24%, urmată de UDMR - 21,34%, PNL - 11,24%, PDL - 7,17% şi PMP - 5,25%. "La nivel de judeţ se aşteaptă rezultate similare", au transmis presei reprezentanţii social-democraţilor.

La precedentele alegeri pentru Parlamentul European, în 2009, în judeţul Bihor UDMR a câştigat cu 27% din voturi, pe locul II situându-se PDL cu 23%, iar pe III PNL cu 18%. Fruntaşul de acum, PSD, care în urmă cu cinci ani era în alianţă cu PC (dar fără UNPR, formaţiune inexistentă pe atunci), a luat 18%, iar PRM 7%.

La nivel naţional, în 2009, PSD-PC câştiga cu 31%, PDL era pe locul al doilea cu 29%, iar PNL tot pe locul III, cu 14%. UDMR ocupa locul al IV-lea, UDMR era pe V cu 8% - la egalitate cu PRM - şi candidatul independent Elena Băsescu ocupa ultimul loc eligibil, cu 3% din voturi.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
9 Comentarii
ungurii, cu creierul spalat de lozincile separatiste, revizioniste
ungurii, se prezinta la vot, vorba unui forumist"de la cel cu tzatza-n gura, pan' a cel cu barba sura", avand creierele spalate de sloganurile binecunoscute ale separatismului, iredentismului si revizionismului unguresc. iata insa ca numarul lor (per total) e in continua scadere. ungurii, dispar pe cale naturala din Transilvania. Au migrat aici tarziu, au fost ultimii care au aparut in zona, acum 1000 de ani, putini la numar iar acum sunt primii care dispar primii. VIATA isi urmeaza cursul ei firesc.
Postat 26 Mai 2014, 15:39 de ROMANIA-ungaria 3-0
ungurii, cu extremismul lor caracteristic, sunt rasul lumii civilizate
Nu o spunem doar noi. Acum ii cunoaste si spune asta toata lumea occidentala. Rusia, ii aplauda insa pt acest lucru, iar occidentalii le bat obrazul.
Postat 26 Mai 2014, 15:29 de lepre separtiste@
moderati comentariile rassiste
Pai domnilor de la redactie mai moderati comentariile de genul SA I ELIMINAM DIN TARA!!!! Adi esti un idiot, rassist nenorocit ...
Postat 26 Mai 2014, 13:54 de Nelson Mandela
Scarba e mare
Politicienii romani sunt o categorie aparte de hoti si smenari. Faptul ca lumea nu s-a prezentat la vot si/sau au votat pe maghiari e semnificativ. Lumea nu mai potate fi prostita cu afise cretine, campanii mincinoase sau mustati harnice. Pana la urma politicienii romani au furat mai mult decat cei maghiari. Nu ca politicienii unguri ar fi fecioare. In cardasie cu romanii , au defrisat paduri, au construit cele mai scumpe tronoase de autostrada din lume si au devalizat banci. Mi-e totuna daca un hot e roman, maghiar sau tatar. Tot hot e. Faptul ca trebuie sa aleg hoti sau hoate de diferite etnii, nu ma incanta.
Postat 26 Mai 2014, 13:47 de Poll
clar
"Meritul" este al politicienilor romani care prin comportamentul lor au scarbit oemenii. Mi-e scarba de toti, asa ca nu m-am dus la vot. Viata e prea scurta sa pierd timpul votand niste fomisti.
Postat 26 Mai 2014, 11:58 de LoL
aDI
aDI, "RESPECTATE" si invata sa scrii si sa te exprimi corect, ca un roman autentic ce esti. Nu sunt hater si nici macar maghiar, dar inainte sa te uiti la altul in ograda...
Postat 26 Mai 2014, 11:39 de Cosmin
rumanii, niste spalati pe creier!
boi pot fi oradenii, totusi! adica primarul care le-a transformat satul cu caini in oras n-a fost votat, in schimb cei cu placutele bilingve, singura lor realizare, da! loviti in cap definitiv romanii astia!
Postat 26 Mai 2014, 11:31 de mihnea
vot,,00
bihoreni prosti
Postat 26 Mai 2014, 11:25 de coco
UNGURI
SA LE FIE RUSINE LA TOTI ROMANII CARE SE CRED UNGURI!!!!!!!!!!!!!!!! NERUSINATILOR NE FURA UNGURI PAMANTUL NOSTRU ROMAN!!! ORI UNDE MERI IN BIHOR ANUNTUR SI IN ROMANA SI IN MAGHIARA CHIAR SI LA PRIMARIE, DACA MERI LA EI IN TARE NU VEZI IN PRIMARIE A SCRIE SI IN LIMBA ROMANA.!! RESPECTATE DACA ESTI ROMAN! DACA MERI IN UNGARIA SI VORBESTI ROMANA TE INJURA CEVA DE GENU-- (( GHETI ROMAN)) --- AM PATITO NU O DATA........ SA I ELIMINAM DIN TARA!!!! SI MAI SUNT UNGURI CARE SE CREDE ROMAN SI HABAR NU ARE DE LIMBA ROMANA NICI BUNA ZIUA MACAR AM DAT DE EI NU O DATA...... P.A.U--> PARTIDUUL ANTI UNGURILOR!!!
Postat 26 Mai 2014, 11:12 de aDI
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON