URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 20 MARTIE 2019

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Atunci când se fac investiţii din fonduri guvernamentale, reţeta e simplă. De obicei câştigă o firmă tare din Bucureşti, care are intrare pe la CNAIR, la Ministerul Dezvoltării sau la Compania Naţională de Investiţii. Imediat după adjudecarea licitaţiei, care de regulă are la bază descalificarea concurenţei, fericitul câştigător sună la fraierii care au firme din Oradea şi le propun să le subcontracteze lucrarea.
Zic şi eu
Adrian Cris
Se zice că doar cine nu munceşte nu greşeşte (deşi eu, personal, cred că greşeşte şi cel ce nu munceşte). În orice caz, bărbaţi sunt cei care îşi asumă greşelile, iar eu îmi declar apartenenţa la această categorie. Ca atare, recunosc că după ce am primit reacţia lui Pásztor, i-am verificat argumentele, cum că deplasarea în interes de serviciu în Austria a făcut-o separat de cea în interes privat în Elveţia. 
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Protestul de vineri a avut eficiența unei petale de trandafir în fața șenilei unui tanc de 50 de tone. Conducătorii s-au spart de râs în timpul protestului de un sfert de ceas al celor buni, după care s-au întors în întuneric și fum, la masa de poker pe care joacă soarta acestei nații nefericite. Pe ei nu îi interesează dacă străzile se blochează pentru 15 minute, câtă vreme lucrul acesta oricum se întâmplă zilnic, ore în șir...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Care credeţi că ar fi soluţia cea mai bună pentru reintroducerea zborurilor internaţionale e Aeroportul din Oradea?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Instanţa Supremă s-a pronunţat recent, printr-o decizie de speţă, în sensul în care Ghidul pentru acordarea daunelor morale emis de Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii nu este obligatoriu pentru instanţe.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Scleroza multiplă este o boală caracterizată prin inflamaţia şi distrucţia selectivă a mielinei sistemului nervos central, cu apariţia unor zone de cicatrizare. Mielina este o substanţă care înveleşte fibrele nervoase, având un rol important în conducerera influxului nervos şi care apare în luna a 5-a vieţii intrauterine cu definitivare după naştere. Boala mai este denumită şi scleroza "în plăci" datorită aspectului zonelor cicatrizate ale creierului, leziunile fiind denumite "plăci".
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
27 Mai 2010, 13:01

Reţea de trafic de migranţi, anihilată de poliţiştii de frontieră bihoreni

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Potrivit unui comunicat transmis joi de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, doi dintre membrii reţelei anihilate de poliţiştii de frontieră bihoreni au fost prinşi în flagrant la frontieră, în timp ce ajutau un cetăţean turc şi o siriancă să treacă fraudulos frontiera în Ungaria, pentru a ajunge în Germania.

Politiştii bihoreni au descoperit, marţi, în jurul orei 2.30 la Punctul de Trecere al Frontierei (PTF) din municipiul Salonta, un cetăţean turc care conducea un autoturism înmatriculat în Germania. Deşi bărbatul călătorea singur, după un control amănunţit al autoturismului, poliţiştii au descoperit o geantă mare de voiaj a unei femei, fapt ce a trezit suspiciuni că acesta ar fi însoţit de o altă persoană.

"După aproximativ o jumătate de oră, în apropierea Punctului de Trecere a Frontierei Salonta a fost identificat un cetăţean bulgar, în vârstă de 24 ani, care nu îşi putea justifica prezenţa în zonă. Tot în apropierea frontierei cu ţara vecină, au fost depistate două persoane, un cetăţean turc în vârstă de 38 ani şi o siriancă de 30 ani, care urmau să treacă ilegal frontiera în Ungaria, călăuziţi de cetăţeanul bulgar", se arată în comunicat.

Pe parcursul cercetărilor, poliţiştii de frontieră bihoreni au descoperit că şoferul turc i-a transportat pe cei doi migranţi şi pe cetăţeanul bulgar până în apropierea frontierei române, de unde urmau să treacă ilegal graniţa pe jos în Ungaria. De acolo, migranţii urmau să fie din nou preluaţi de şoferul turc şi duşi în Germania.

În urma cercetărilor, poliţiştii au mai descoperit în Salonta, alţi trei membri ai aceleiaşi reţele. Trei cetăţeni bulgari, cu vârste cuprinse între 20 şi 38 de ani, printre care şi o femeie se ocupau cu racolarea, transportul şi călăuzirea migranţilor.

Potrivit declaraţiilor celor doi migranţi, aceştia au plătit 5.000 de euro pentru a ajunge ilegal în Germania.

În cazul membrilor grupului infracţional, poliţiştii au întocmit actele premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de migranţi, iar celor doi migranţi pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat. "Cercetările continuă în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun", se mai precizează în informarea de presă.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Incendiu de proporţii în Oradea, la o firmă din Parcul Industrial (FOTO / VIDEO)
  • La mulți ani, ERA Park! Carla’s Dreams i-a cucerit, sâmbătă seară, pe orădeni (FOTO / VIDEO)
  • Înaripatele Oradiei: Malurile verzi ale Crişului Repede şi stufărişul au atras în oraş numeroase specii noi de păsări (FOTO)
  • Puzderie de lume în centrul Oradiei, de Ziua Maghiarilor. Îmbrăcat în huszár, Szabó Ödön a acuzat că maghiarii sunt discriminaţi (FOTO/VIDEO)
  • #șîeu... NU: Angajaţii lui Ştefan Mandachi de la Oradea, împiedicaţi să protesteze în faţa propriului restaurant printr-un ordin al... „doamnei de la Lotus” (FOTO/VIDEO)
  • #Șîeu: Bihorenii au protestat pentru autostrăzi. Vezi cine și cum a manifestat! (FOTO / VIDEO)
  • Colţ al imaginaţiei: Viitorii designeri orădeni și-au expus munca în holul Bibliotecii Universității (FOTO)
  • Protestul #şieu în Oradea: O firmă şi-a oprit complet activitatea, pentru întreaga zi! (FOTO / VIDEO)
  • #şîeu: BIHOREANUL a făcut un inventar al proiectelor de infrastructură promise în judeţul Bihor şi neonorate (FOTO)
  • Incendiu la blocul Cicero din Oradea (FOTO / VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.1881 RON
  • 1 EUR = 4.7564 RON
  • 1 HUF = 0.0152 RON