URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
12 Noiembrie 2009, 14:19

Radu Ţîrle avertizează că va propune PNL schimbarea vicepreşedintelui Dumitru Voloşeniuc

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

"L-am schimbat pe domnul vicepreşedinte Dumitru Voloşeniuc de la preşedinţia comisiei de licitaţie pentru atribuirea lucrărilor de modernizare a drumului judeţean dintre Tinca şi Beliu", a anunţat preşedintele CJ Bihor, Radu Ţîrle, într-o conferinţă de presă desfăşurată joi, precizând că decizia sa a avut mai multe motivaţii.

"Dispoziţia mea a avut la bază avizul de legalitate dat de secretarul Consiliului Judeţean şi de prefectul judeţului Bihor", a spus Ţîrle. El a adăugat că îi impută vicepreşedintelui Dumitru Voloşeniuc "neîndeplinirea unor obligaţii care îi reveneau", între care faptul că nu a asigurat întrunirea comisiei de evaluare a ofertelor depuse de firmele participante la licitaţia pentru reabilitarea respectivului drum judeţean. "Comisia de evaluare nu s-a întrunit în mod oficial în şedinţă de evaluare a ofertelor depuse de cele 12 firme din data de 31 august şi până în prezent, în condiţiile în care Ordonanţa de Guvern privind achiziţiile publice stipulează că în 20 de zile de la deschiderea ofertelor autoritatea contractantă are obligaţia să stabilească oferta câştigătoare", a spus Radu Ţîrle.

De asemenea, preşedintele Consiliului Judeţean Bihor a afirmat că "din analiza dosarului de achiziţie, precum şi a ofertelor depuse de cele 12 firme participante la licitaţie, s-au constatat deficienţe care nu au fost sesizate de către comisia de evaluare condusă de domnul vicepreşedinte".

Radu Ţîrle a specificat că "nu este prima oară când domnul vicepreşedinte Voloşeniuc nu conduce o comisie de licitaţie cum trebuie" şi a amintit că, în luna februarie a acestui an, Voloşeniuc "a aprobat în alb şase note de recepţie la şase drumuri judeţene", în sensul că "recepţia s-a făcut din birou", şi "nu pe teren".

Pe de altă parte, preşedintele CJ Bihor a afirmat că vicepreşedintele Dumitru Voloşeniuc "a angajat diferite cheltuieli şi a încheiat contracte în numele meu, în condiţiile în care eu nu eram plecat, ci mă aflam în instituţie".

Ţîrle a spus că Voloşeniuc "a încercat să încheie contracte în dezavantajul Consiliului Judeţean", dând ca exemplu un contract prin care CJ Bihor ar fi dat în chirie unei firme din Oradea un teren situat în centrul oraşului, cu suma de 0,76% euro pe metrul pătrat.

Radu Ţîrle a specificat că joi a semnat o notă internă potrivit căreia "nu mai pleacă din instituţie nici un leu fără semnătura mea".

Ţîrle a declarat, totodată, că dacă vicepreşedintele Dumitru Voloşeniuc, cu care este coleg în PNL Bihor, "nu-şi revizuieşte atitudinea şi nu-şi schimbă comportamentul, am să fac în partid propunerea să fie schimbat din funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean".

Preşedintele CJ Bihor i-a mai reproşat colegului său că "Nu vine la serviciu decât atunci când vrea el. Ba e la Cluj să-şi facă facultatea, ba e la firma lui, ba e la Timişoara", repetând că "dacă domnul Voloşeniuc vrea să rămână vicepreşedinte, atunci trebuie să muncească".

În încheierea conferinţei de presă, Radu Ţîrle a precizat că a încercat să-l invite şi pe Voloşeniuc la discuţia cu jurnaliştii, însă nu a reuşit: "L-am sunat ca să-l invit la această conferinţă de presă pe toate telefoanele, inclusiv pe telefonul de serviciu, dar nu a răspuns".

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Dumitru Voloşeniuc nu a putut fi contactat nici de eBihoreanul.ro.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON