URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
05 Februarie 2010, 18:20

Primarii, consilierii locali şi judeţeni - autori de ilegalităţi

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Anul trecut, juriştii Prefecturii Bihor au examinat peste 56.000 de acte normative, din care peste 46.000 de dispoziţii ale primarilor şi preşedintelui Consiliului Judeţean, iar restul de 10.209 hotărâri ale consiliilor locale, respectiv ale Consiliului Judeţean, a anunţat joi, într-o conferinţă de presă, prefectul Gavrilă Ghilea.

Din acest total, în 88 de cazuri au fost întocmite referate cu observaţii de nelegalitate, Prefectura solicitând emitenţilor reanalizarea actelor în vederea modificării, completării sau revocării.

Date la refăcut

În ce priveşte hotărârile de consilii locale, în 20 de situaţii s-a ajuns la revocarea actelor, în 11 cazuri la completarea lor, în alte 11 cazuri hotărârile au fost modificate, iar în analiză se mai află încă 13 acte.

Cu privire la dispoziţiile primarilor şi preşedintelui CJ, prefectul Gavrilă Ghilea a declarat că juriştii instituţiei pe care o conduce au găsit 26 de asemenea acte nelegale: în 5 cazuri dispoziţiile primarilor au fost revocate chiar de către aceştia, în 2 situaţii primarii şi-au modificat dispoziţiile iniţiale, în 16 cazuri şi le-au completat, 3 alte dispoziţii ale primarilor fiind încă în analiza juriştilor.

O decizie extremă a fost nevoit să ia prefectul în cazul a 6 hotărâri de consilii locale şi al unei hotărâri de Consiliu Judeţean. În acest din urmă caz, prefectul a atacat în instanţa de contencios administrativ de la Tribunalul Bihor o hotărâre prin care consilierii judeţeni au vrut să-şi aroge dreptul de a numi componenţa comisiilor de licitare şi de recepţie a lucrărilor publice, deşi prin lege numirea acestora este de competenţa exclusivă a preşedintelui CJ.

Bolojan sub lupă

Prefectul Gavrilă Ghilea a dat detalii jurnaliştilor în ce priveşte cele 3 acte normative atacate de el după emiterea lor de către primarul Oradiei, Ilie Bolojan, respectiv de către Consiliul Local Oradea.

"În privinţa Hotărârii Consiliului Local Oradea privind cuantumul alocaţiei pentru copiii din grădiniţele cu program prelungit, am considerat că nu e corect ca pentru un copil care lipseşte de la grădiniţă din motive medicale părinţii să plătească costul pe zilele în care copiii sunt absenţi", a motivat Ghilea.

De asemenea, prefectul a afirmat că va ataca în instanţă şi Hotărârea Consiliului Local Oradea privind instituirea aşa-numitei taxe de ordine publică, prin care vor fi obligaţi să achite bani în plus la bugetul local comercianţii care vor vinde alcool după ora 23 seara, motivând: "Este incorect să punem încă o taxă specială, mai ales în vremuri de criză, pe patronii de ABC-uri, benzinării şi baruri de hotel ai căror clienţi nu fac niciun fel de stricăciune. Eu n-am văzut ca la aceste magazine să se facă pagube".

Ghilea a mai anunţat că va ataca şi modificarea de către primarul Ilie Bolojan a Regulamentului de parcare în municipiul Oradea, care fusese adoptat prin Hotărâre de Consiliu Local. "Nu s-a respectat legea, pentru că s-a modificat printr-o dispoziţie a primarului o anexă a Regulamentului care a fost adoptat prin Hotărâre de Consiliu", a spus prefectul, explicând că este vorba despre înfiinţarea locurilor de parcare cu durata limitată la 2 ore, ceea ce încalcă drepturile cetăţenilor care deţineau abonamente de parcare în baza cărora îşi puteau parca maşinile în orice parcare, pe timp nelimitat.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON