URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 20 NOIEMBRIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Petru Filip, pe vremea când era primar, avea o tactică ce a dat mereu rezultate. De câte ori trebuia să lanseze în spaţiul public un proiect controversat îl scotea la înaintare pe consilierul său, regretatul Radu Crican. Dacă treaba nu ieşea bine, cel care încasa sudalmele era Crican, iar don Pedro rămânea curat şi uscat. Ceva de genul acesta se petrece acum la Consiliul Judeţean. 
Zic şi eu
Adrian Cris
În timp ce îşi concentrează eforturile pentru a depista orice virgulă pusă greşit de primarul Bolojan, Prefectura ignoră bombele din actele tandemului Pásztor-Mang, iar discriminarea are o singură explicaţie raţională: cea de natură politică. În loc să asigure, cum spune propria lege de funcţionare, respectarea legalităţii de către toate instituţiile, Instituţia Prefectului devine încă una dintre armele Partidului, iar şeful ei se aliniază ca un soldat ascultător al acestuia.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Sâmbătă, la orele 17, ora României, în sute de oraşe de pe continent, printre care şi Oradea, a fost proclamată Republica Europa, ca viitoare formă de organizare a actualelor state europene. "Prin acest gest simbolic, europenii de pe întreg continentul îşi exprimă voinţa de a trăi într-o Europă unită, cu drepturi şi îndatoriri egale pentru toţi cetăţenii, care să fie principalii actori ai unei democraţii reale".
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre cerinţele organismelor europene adresate României privind consolidarea statului de drept şi stoparea modificării legilor justiţiei?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
După cum se ştie, în 7 noiembrie Curtea Constituţională a admis sesizarea Guvernului şi a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Constatând acest conflict, CCR a obligat ÎCCJ de îndată la desemnarea prin tragere la sorţi a tuturor membrilor completurilor de 5 judecători, cu respectarea art. 32 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 207/2018.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Incidenţa cancerului de col uterin este semnificativ crescută la femeile din clasele socio-economice inferioare, cu debut al vieţii sexuale la vârstă tânără, parteneri sexuali multipli, istoric de promiscuitate sexuală, număr mare de sarcini şi, nu în ultimul rând, fumătoare.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Vorbim de o "explozie" de depresie în rândul fetelor începând cu anul 2012 şi până în prezent şi toate aceste adolescente au un singur lucru în comun: petrec mult timp pe telefoanele mobile ori în faţa canalelor social media.
06 Iulie 2010, 13:02

Primăria a stabilit locurile de vânzare a pepenilor

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Municipalitatea pune la dispoziţia vânzătorilor de pepeni 17 amplasamente pentru vânzarea produselor. Locurile de vânzare au fost stabilite prin împărţirea oraşului pe trei zone. Astfel în zona Dimitrie Cantemir, Nufărului şi Clujului amplasamentele pentru vânzarea pepenilor au fost stabilite la intersecţia străzilor Constantin Noica cu Bumbacului, Dimitrie Cantemir cu Aleea Salca, Piaţa 22 Decembrie cu Feldioarei, Calea Clujului cu Stâncii şi zona complexului comercial din strada Seleuşului.

Pentru zona Centru - Rogerius, vânzătorii de pepeni se vor putea aşeza la intersecţia străzilor Transilvaniei cu Moldovei, Moldovei cu Lacul Roşu, Sovata cu Fagului, Bulevardul Ştefan cel Mare cu Transilvaniei, George Călinescu cu Dacia, în zona pasajului pietonal din Bulevardul Dacia nr. 108 şi în strada Louis Pasteur, vizavi de strada Ecaterina Teodoroiu.

Amplasamentele din cartierul Ioşia au fost stabilite la intersecţia străzilor Cazaban cu Erofte Grigore şi intersecţiile străzii Calea Aradului cu străzile Padişului, Aviatorilor, Decebal şi Henrik Ibsen.

Amplasametele pentru comercializarea pepenilor sunt valabile pentru perioada 1 iulie - 30 septembrie, iar vânzătorii vor trebui să plătească o taxă de ocupare a domeniului public de 5 lei pe metru pătrat pe zi, la care se adaugă o taxă de salubrizare de 8 lei pe amplasament pe zi. Comercianţii care nu respectă amplasamentele stabilite de Primărie riscă amenzi între 500 şi 1.000 lei şi vor fi obligaţi să ia măsuri de eliberare a domeniului public.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Sunteţi frumoase! Expoziţie dedicată de fotograful Remus Toderici femeilor bolnave de cancer (FOTO)
  • Mai mult decât i s-a cerut: RER Vest a pregătit de iarnă 40 de utilaje, peste necesarul impus de Primăria Oradea (FOTO/VIDEO)
  • 'Mondialele'. Profesorul Constantin Butişcă şi-a lansat cartea despre istoria campionatelor mondiale de fotbal (FOTO)
  • Investiţie de 800.000 euro: Parcul Palatului Baroc îşi va recăpăta splendoarea şi va găzdui o grădină biblică! (FOTO/VIDEO)
  • Accident pe Clujului: O fetiţă de 6 ani a fost rănită şi dusă la spital (FOTO)
  • Artă cu renume la Muzeul Ţării Crişurilor: a fost deschisă expoziţia de lucrări van Gogh şi Renoir (FOTO)
  • Noul Ford EcoSport, produs în România, te așteaptă în showroom-ul Ford Carbenta Com! (FOTO)
  • Termen: 1 Decembrie. Constructorii au montat grinzile podului din strada Universităţii din Oradea (FOTO)
  • Parcarea de la intersecţia străzilor Transilvaniei cu Moldovei a fost reabilitată (FOTO)
  • Cel mai 'hot' show: Modele celebre au defilat în lenjerie Victoria's Secret. Adriana Lima s-a retras (FOTO/VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON