URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 24 APRILIE 2019

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Când am văzut floarea taximetriei orădene comasată pe Centură m-am gândit că au făcut-o ca să se desolidarizeze de colegii lor giboni din Brăila, care au călcat în picioare un client pe principiul „mulți, dar proști”. Dar nu...
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută am scris despre revolta unui orădean somat pe 1 aprilie să-şi stingă o datorie de 312 lei la CASS despre care nici nu ştia, din 2014, scadentă în iunie, cu precizarea că până la 31 martie putea beneficia de o bonificaţie de 10%. De atunci, am primit mesaje din partea altor păţiţi, cărora ANAF le-a notificat restanţe în pragul prescrierii.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Am o mică plăcere perversă, nemărturisită până acum: îmi place să urmăresc mitingurile electorale. Acele întâlniri dintre "ne prefacem că ne pasă" şi "ne prefacem că vă credem că vă pasă" sunt o combinaţie irezistibilă ce te face să întorci capul, în timp ce, paradoxal, te atrage să priveşti mai departe.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Care credeţi că ar fi soluţia cea mai bună pentru reintroducerea zborurilor internaţionale e Aeroportul din Oradea?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În 19 martie 2019 a fost publicată în Monitorul Oficial Decizia nr. 76/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a stabilit că legea aplicabilă dreptului la repararea pagubei de către stat ca urmare a unei hotărâri de achitare ulterioare unei hotărâri definitive de condamnare este cea în vigoare la momentul rămânerii definitive a hotărârii de achitare.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Gastrita este o inflamaţie a mucoasei gastrice (învelişul interior al stomacului). Nu se poate vorbi despre gastrită ca despre o boală singulară, ci despre un grup de boli care au în comun modificări la nivelul mucoasei gastrice şi care se deosebesc clinic între ele.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
05 Noiembrie 2009, 19:18

Poliţişti de frontieră trimişi în judecată de DNA pentru corupţie, au fost achitaţi definitiv

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

După o săptămână de deliberări, magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au achitat definitiv doi poliţişti de frontieră din Punctul e Trecere a Frontierei Borş, trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea pentru abuz în serviciu contra intereselor publice precum şi sprijinirea unui grup în vederea săvârşirii de infracţiuni.

Răzvan Doseanu, avocatul agentului şef adjunct Viorel Florin Lăzău, consideră decizia magistraţilor îndreptăţită. "După patru ani de cercetări s-a dovedit nevinovăţia clientului meu. Urmează să fie reîncadrat şi să i se achite, atât lui, cât şi colegului său, drepturile salariale de care au fost privat prin punerea la dispoziţie şi trimiterea în judecată", a declarat Răzvan Doseanu.

Inspectorul principal Victor Ciprian Ciortin şi agentul şef adjunct Viorel Florin Lăzău, ambii poliţişti de frontieră în cadrul PCTF Borş, au fost trimişi în judecată în 2006 de procurorii DNA Oradea, pentru că, în perioada 2003-2004, ar fi facilitat ieşirea ilegală din ţară a mai multor persoane. În acelaşi dosar mai erau judecaţi Daniel Vârnav, administratorul mai multor firme de transport internaţional de persoane din Tulcea, Gheorghiţa Ivan, Adrian Cioc, ambii şoferi de autocare, respectiv Marinela Crivăţ, secretară şi coordonator de transport la societăţile lui Vârnav.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii DNA, în perioada 2003-2004, mai mulţi români care nu îndeplineau condiţiile de ieşire din ţară, transportaţi cu autocarele firmelor Vector Com SRL, Travel Cars SRL şi Eurospot SRL, aparţinând lui Daniel Vârnav, au plătit şoferilor Gheorghiţă Ivan şi Adrian Cioc câte 50 de euro pentru a putea ieşi din ţară, prin punctele de frontieră din Bihor.

Banii erau colectaţi de către şoferi, la indicaţia patronului lor, Daniel Vârnav şi a secretarei Marinela Crivăţ, iar cei doi poliţişti de frontieră, încălcându-şi atribuţiile de serviciu, îi ajutau la operaţiunile de trecere ilegală a graniţei. "Pentru sprijinul acordat, inculpatul Vârnav Daniel le promitea celor doi poliţişti de frontieră diferite bunuri pe care urma să le aducă din străinătate, cum ar fi aparatură tehnică, iar aceştia acceptau promisiunea", se arăta în rechizitoriul DNA.
Pe parcursul anchetei DNA şi a procesului, cei doi poliţişti de frontieră au fost puşi la dispoziţie de conducerea Inspectoratului judeţean al Poliţiei de Frontieră Bihor.

După trei ani de proces, pe 22 aprilie 2009, Curtea de Apel Oradea a dispus achitarea de sub acuzaţii a celor doi, magistraţii considerând că probele administrate de procurori sunt insuficiente şi nu demonstrează acuzaţiile aduse acestora. Instanţa orădeană a dispus, însă, condamnarea lui Daniel Vârnav la 4 ani de închisoare cu suspendare pentru trafic de influenţă iar a şoferului Adrian Cioc şi a secretarei Marinela Crivăţ la câte 3 ani închisoare cu suspendare, tot pentru trafic de influienţă. Cel de-al doilea şofer, Gheorghiţă Ivan, recidivist fiind, a fost condamnat la 1 an 6 luni închisoare cu executare.

Ulterior, sentinţa a fost atacată de procuorii DNA Oradea, dar şi de reprezentanţii firmei tulcene, prin recurs, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. După o săptămână de deliberări, instanţa supremă a respins recursul, menţinând în totalitate sentinţa dată de magistraţii de la Oradea.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Accident grav pe DN 76, în Beiuș. O persoană a decedat, iar alta a fost preluată de elicopterul SMURD. Trafic blocat pe ambele sensuri de mers! (FOTO)
  • Bihorenii participă la atelierul de încondeiat ouă al Muzeului Ţării Crişurilor (FOTO)
  • Elevii de la Liceul Nicolae Bolcaş Beiuş, experienţă IT la malul Oceanului Atlantic (FOTO)
  • Accident în Oradea: Un taxi a ajuns cu roţile-n sus pe Republicii. Şoferul şi pasagera au fost transportaţi la spital (FOTO / VIDEO)
  • Cei mai buni elevi din ţară la biologie, reuniţi la Oradea (FOTO)
  • Sărbătoarea artelor: European Music Open aduce la Oradea o pleiadă de personalităţi (FOTO)
  • Haita Raksi: Un cuplu din Salonta îngrijeşte peste 180 de câini abandonaţi, într-un adăpost privat amenajat la marginea oraşului (FOTO / VIDEO)
  • Final spectaculos pentru centenarul Oradiei: Andra a cântat „tradițional”, soldaţii s-au retras cu torţe, iar artificiile au fost tricolore (FOTO / VIDEO)
  • Centenar din dronă: Cum s-a văzut din aer parada militară organizată în centrul Oradiei (FOTO)
  • Ilie Bolojan la 100 de ani de la eliberarea Oradiei: 'Noi, românii, nu prea am reuşit să construim instituţii' (FOTO / VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2268 RON
  • 1 EUR = 4.7581 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON