URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
12 Noiembrie 2011, 16:23

Orădenii din Rogerius rămân din nou fără căldură şi apă caldă

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

După ce săptămâna trecută, căldura şi apa caldă au fost întrerupte trei zile pentru locuitorii din Rogerius, începând de duminică, 13 noiembrie, şi până marţi, 15 noiembrie, apa caldă şi căldura se vor întrerupe din nou la aceleaşi puncte termice, 119, 200, 218 şi 611-613. Cauza o reprezintă o nouă avarie apărută la conductele Magistralei de termoficare nr.1, localizate în zona Spartacus.

"Vor fi afectaţi consumatorii, inclusiv cei racordaţi prin puncte termice proprii, situaţi în cartierul Rogerius, de-a lungul bulevardului Dacia cu străzile adiacente, de la sensul giratoriu din dreptul străzii Carpaţi până la Şcoala Generală Dacia, cei situaţi în zona Gării CFR (de la fostul Muzeu până la Spitalul TBC, respectiv punctele termice 207-209 şi 215-217), precum şi cei din Sânmartin şi Băile Felix", se arată într-un comunicat al Electrocentrale.

Totodată, datorită secţionării Magistralei nr. 1 pentru această reparaţie, compania anunţă că este probabil ca apa caldă şi căldura să nu fie furnizate la întreaga capacitate şi la alte puncte termice situate pe malul drept al Crişului Repede, în continuarea bulevardului Dacia, Parcul Petofi, Piaţa Bucureşti, strada Republicii, Magheru, Parcul Brătianu, dar şi în zonele Gara Velenţa, Dragoş Vodă, Nufărul, situate pe malul stâng.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
Cine oare ii mai tare ?
Ne cacalim.
Postat 14 Noiembrie 2011, 17:11 de turbanu
y
Niste nesimtiti, nu se gandesc la oamenii bolnavi, mai vedem noi la alegeri - GUNOAIELOR.
Postat 14 Noiembrie 2011, 10:01 de y
titlu
sa ne pupe in gaura curului cei de la CET, dupa alea 3 zile fara caldura si apa calda.
Postat 14 Noiembrie 2011, 09:25 de -_-
Puscaria e o pedeapsa prea mica. Muriti!
Sa moara CET-ul, toti paduchii sai de salariati si autoritatile care-i tuteleaza! Primim apa rece la pret de apa calda si frig la pret de caldura. Asta-i genocid iar locul criminalilor e altundeva nu in primarie, parlament sau guvern.
Postat 13 Noiembrie 2011, 07:02 de Nicu
Sa fie primit
Din pacate , serviciile oferite de catre Electrocentrale Oradea sunt de o calitate foarte slaba chiar si atunci cand nu sunt avarii (debite mici , temperatura agent termic mic, diferente mari tur-retur). Pacat ...
Postat 12 Noiembrie 2011, 17:56 de 0radean
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON