URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 15 AUGUST 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Problema subvenţiilor trebuie privită însă cu reticenţă, cel puţin din două motive. O dată, pentru că la ce lipsă de forţă de muncă există în Oradea, e imposibil de crezut că oamenii săraci nu-şi pot găsi de lucru. Şi atunci, de fapt pe cine subvenţionăm? Pe oamenii săraci sau pe oamenii fără chef de muncă?
Zic şi eu
Adrian Cris
Noua mineriadă a PSD nu mai lasă cale de întoarcere pentru că, pur şi simplu, pe aşa-zişii social-democraţi nu-i interesează demult ce spune poporul, ci doar ce spun ei poporului. Li se rupe de imagine, de sondaje, de UE şi de orice alt „moft”, pentru că probabil şi-au pregătit inclusiv planul de a fura alegerile.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
De 4 ani, Untold înseamnă Cluj-Napoca, înseamnă România. Umblă vorba că se vrea mutarea lui în afara orașului, nu din pricina deranjului din centru, ci pentru că scena principală, stadionul adică, e limitativă cu numărul de persoane din motive de siguranță. Dacă se va transforma din festival urban în festival câmpenesc s-ar putea ca percepția să se schimbe.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Unde vă veți petrece vacanța de vară?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Începând din 24 august 2018 o persoană amendată pentru orice contravenţie - indiferent că este o contravenţie de mediu, silvică, la regimul construcţiilor, etc. - va beneficia de un interval de 15 zile în care va trebui să decidă dacă plăteşte amenda (în acest caz achitând jumătate din mimimul prevăzut de lege) sau formulează plângere în instanţă (caz în care, dacă pierde procesul, va plăti amenda prevăzută în procesul-verbal de contravenţie).
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Hematuria reprezintă prezenţa sângelui în urină. Cauzele sunt variate şi se pot grupa în 2 categorii: renale şi extrarenale. Vezi ce boli poate indica!
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
În caz că nu aţi observat, fobiile faţă de anumite vieţuitoare sunt mai des întâlnite decât cele care au ca obiect alte animale. De exemplu, femeile tind să se teamă mai mult de insecte şi păianjeni decât de - să zicem - porumbei. Mult mai mulţi oameni se tem de şerpi decât de pisici. De şobolani decât de mămăruţe. În acest articol vom discuta despre psihologia fricii şi cum teama a jucat un rol adaptativ în dezvoltarea speciei umane.
17 Martie 2011, 11:59

Noi locuri de muncă pentru orădeni, la un târg organizat de Ruhama

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Orădenii care sunt în căutarea unui loc de muncă sunt aşteptaţi vineri, 18 martie, să ia parte la a 10-a ediţie a Bursei Locurilor de Muncă organizate de Centrul Cariere al Fundaţiei Ruhama.

Târgul se va desfăşura între orele 10 şi 13 la sediul Centrului de Cariere Oradea de pe strada Universităţii nr. 4. La bursă vor fi prezenţi 13 angajatori din domeniile producţiei echipamentelor periferice şi a altor componente electronice, asigurări, IT, producţie tapiţerii, inginerie, comerţ, alimentaţie publică. Cu toţii oferă peste 160 de locuri de muncă.

"Evenimentul este organizat în cadrul proiectului "Informat, Instruit, Angajat", implementat de Fundaţia Ruhama în parteneriat cu Fundaţia Carpatica, Universitatea din Oradea prin Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane şi Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Bihor, finanţat din Fondul Social European - Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane" se precizează într-un comunicat al Fundaţiei Ruhama.

Serviciile oferite cetăţenilor şi angajatorilor sunt gratuite. Mai multe detalii despre eveniment se pot obţine la telefon 0259-456.180 sau pe mail: cariere@ruhama.ro.

Laviniu Kovacs

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Scene dramatice în satul Olosig: Localnicii plâng în hohote văzând cum le sunt omorâte animalele (FOTO/VIDEO)
  • Scandal în satul Olosig: Localnicii, revoltați că autoritățile vor să le omoare toți porcii! (FOTO)
  • Feciorul și tradițiile: De dragul tradiţiilor, un adolescent bihorean a renovat o casă veche de 84 de ani (FOTO)
  • 'Fără implicare nu va fi schimbare': Aproximativ 150 de orădeni au protestat şi duminică seară (FOTO / VIDEO)
  • Hercule e bihorean! Sportivul bihorean Florin Lupaş este considerat cel mai puternic român (FOTO)
  • Festivalul KaravanAct: 'Zarvă' pe picioroange în centrul Oradiei (FOTO / VIDEO)
  • Oradea Summer Film: Caliu și taraful lui au cântat în Parcul Cetății (FOTO / VIDEO)
  • Miting cu repetiţie: Sute de orădeni au ieşit din nou să protesteze (FOTO / VIDEO)
  • Concurs de atelaje la Oşorhei - GALERIE FOTO şi VIDEO
  • Se reaprinde flacăra protestelor: Un orădean, rănit de jandarmi la mitingul diasporei. Sute de orădeni au ieșit în stradă (FOTO / VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON