URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 18 NOIEMBRIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Petru Filip, pe vremea când era primar, avea o tactică ce a dat mereu rezultate. De câte ori trebuia să lanseze în spaţiul public un proiect controversat îl scotea la înaintare pe consilierul său, regretatul Radu Crican. Dacă treaba nu ieşea bine, cel care încasa sudalmele era Crican, iar don Pedro rămânea curat şi uscat. Ceva de genul acesta se petrece acum la Consiliul Judeţean. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Pe scurt, doi parlamentari implicaţi şi cu bun simţ. Ambii, însă, au dat-o în bară, şi încă rău de tot, cu o lună în urmă, când alături de alţi 8 colegi din PNL, 3 de la PSD şi câte unul de la ALDE şi Minorităţi, au semnat "Întrebarea nr. 5759A/10-10-2018", către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Sâmbătă, la orele 17, ora României, în sute de oraşe de pe continent, printre care şi Oradea, a fost proclamată Republica Europa, ca viitoare formă de organizare a actualelor state europene. "Prin acest gest simbolic, europenii de pe întreg continentul îşi exprimă voinţa de a trăi într-o Europă unită, cu drepturi şi îndatoriri egale pentru toţi cetăţenii, care să fie principalii actori ai unei democraţii reale".
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre cerinţele organismelor europene adresate României privind consolidarea statului de drept şi stoparea modificării legilor justiţiei?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
După cum se ştie, în 7 noiembrie Curtea Constituţională a admis sesizarea Guvernului şi a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Constatând acest conflict, CCR a obligat ÎCCJ de îndată la desemnarea prin tragere la sorţi a tuturor membrilor completurilor de 5 judecători, cu respectarea art. 32 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 207/2018.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Incidenţa cancerului de col uterin este semnificativ crescută la femeile din clasele socio-economice inferioare, cu debut al vieţii sexuale la vârstă tânără, parteneri sexuali multipli, istoric de promiscuitate sexuală, număr mare de sarcini şi, nu în ultimul rând, fumătoare.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Vorbim de o "explozie" de depresie în rândul fetelor începând cu anul 2012 şi până în prezent şi toate aceste adolescente au un singur lucru în comun: petrec mult timp pe telefoanele mobile ori în faţa canalelor social media.
16 Octombrie 2012, 17:42

Lucrările la drumul uzinal închid circulaţia între Proges şi CET

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Lucrările de modernizare a drumului uzinal impun închiderea circulaţiei între Proges şi calea ferată de intrare la CET.

"Având în vedere lucrările de modernizare a drumului uzinal, Primăria Oradea informează conducătorii auto că în zilele de joi, vineri şi sâmbătă (18, 19 şi 20 octombrie) se va închide circulaţia complet pe tronsonul cuprins între Proges şi calea ferată de intrare la CET", se arată într-un comunicat transmis marţi de municipalitate.

Participanţii la trafic sunt rugaţi să folosească traseul de pe lângă IAMT şi Prefabricate.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
poza gresita
mai oameni buni, nu continuati si voi eroarea: NU acela este drumul uzinal la care sE face referire! este vorba de portiunea dinspre simbac, prin spatele sintezei
Postat 16 Octombrie 2012, 22:35 de drumu uzinal
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Mai mult decât i s-a cerut: RER Vest a pregătit de iarnă 40 de utilaje, peste necesarul impus de Primăria Oradea (FOTO/VIDEO)
  • 'Mondialele'. Profesorul Constantin Butişcă şi-a lansat cartea despre istoria campionatelor mondiale de fotbal (FOTO)
  • Investiţie de 800.000 euro: Parcul Palatului Baroc îşi va recăpăta splendoarea şi va găzdui o grădină biblică! (FOTO/VIDEO)
  • Accident pe Clujului: O fetiţă de 6 ani a fost rănită şi dusă la spital (FOTO)
  • Artă cu renume la Muzeul Ţării Crişurilor: a fost deschisă expoziţia de lucrări van Gogh şi Renoir (FOTO)
  • Noul Ford EcoSport, produs în România, te așteaptă în showroom-ul Ford Carbenta Com! (FOTO)
  • Termen: 1 Decembrie. Constructorii au montat grinzile podului din strada Universităţii din Oradea (FOTO)
  • Parcarea de la intersecţia străzilor Transilvaniei cu Moldovei a fost reabilitată (FOTO)
  • Cel mai 'hot' show: Modele celebre au defilat în lenjerie Victoria's Secret. Adriana Lima s-a retras (FOTO/VIDEO)
  • Karoy de România: Povestea sculptorului orădean interzis de comunişti, care şi-a făcut renume în America (FOTO)
Ultimele Comentarii
  • Nu-i bai Prețul corect in Romania ar fi 70 milioane/km,... Postat 18 Noi 2018, 14:00 de Sandu1206
  • !!! Ca podetul de la Universitate...China îl... Postat 18 Noi 2018, 13:29 de unom
  • :::::::))))))) Pt amatorii de grafitii, urmează pușcăria... Postat 18 Noi 2018, 13:25 de Sandu1206
  • Prostii! Aia e ,,vandalizat"?! Cine a urmarit cu atentie filmuletele incarcate... Postat 18 Noi 2018, 12:41 de pinonel
  • @ Oradea ... Sa ne facem intelesi: nimeni nu a spus pe... Postat 18 Noi 2018, 12:34 de oradeanbihor

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON