URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 19 DECEMBRIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Constat cu bucurie că există o concurență serioasă între cele două centre de putere din Bihor: Primăria Oradea și Consiliul Județean, în ce priveşte muzeele. Iar concurența asta nu poate fi decât benefică pentru turismul din Oradea.
Zic şi eu
Adrian Cris
În urmă cu peste un deceniu, un clujean teribilist zicea că s-a săturat de România. Cum n-a explicat că, de fapt, se săturase de balcanism, de corupţie, de minciună, de demagogie, naţionalism primitiv, murdărie şi dezordine, a fost pus la index ca vândut ungurilor. De câteva luni, patru primari din Transilvania pregătesc o iniţiativă mult pragmatică, deci şi mai "periculoasă" decât manifestul lui Sabin Gherman...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Faţă de ediţiile de mai demult, la Gala Premiilor lui Bihorel de anul acesta au lipsit aproape toţi destinatarii înţepăturilor publice cu parfum de premiu. Nu a fost o surpriză pentru nimeni. Din păcate, acesta este un semn că, deşi râde tot mai mult, clasa politică se află într-o pierdere constantă a simţului umorului. Premiile lui Bihorel nu au vrut să umilească niciodată, ci doar au luat în balon lucruri cunoscute de toată lumea: derapaje pe lângă lege, tare de comportament, învârteli şi mânăreli făcute pe sub masă, eşecuri profesionale sau chiar condamnări.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre cerinţele organismelor europene adresate României privind consolidarea statului de drept şi stoparea modificării legilor justiţiei?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de tribunal, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369/30 mai 2017 a Curţii Constituţionale a României, revine curţilor de apel.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Sistemul colector urinar, format din bazinetele renale (formaţiunile care "captează" urina din cei doi rinichi), cele două uretere ("tuburile" prin care urina ajunge la vezică), vezica urinară şi uretra ("tubul" prin care urina se elimină) este "căptuşit" cu nişte celule epiteliale denumite în ansamblu "uroteliu". Toată această zonă este expusă influenţelor carcinogene, dar cea mai frecventă tumoră este cea a vezicii urinare, urmată de cea de la nivelul bazinetelor.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Vorbim de o "explozie" de depresie în rândul fetelor începând cu anul 2012 şi până în prezent şi toate aceste adolescente au un singur lucru în comun: petrec mult timp pe telefoanele mobile ori în faţa canalelor social media.
05 Ianuarie 2011, 14:18

Lakatos Peter: Zilele ministrului de Externe sunt numărate din cauza ratării aderării la Schengen

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Jupiter şi boul

"Din păcate, deja se prefigurează primul eşec din anul 2011, şi anume ratarea aderării la Schengen", a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, deputatul UDMR Bihor Lakatos Peter.

Referitor la prestaţia, în legătură cu acest subiect, a ministrului de Externe, Teodor Baconschi, care a afirmat că România ar putea denunţa unilateral mecanismul de verificare instituit pe domeniul justiţie şi ar putea bloca extinderea Uniunii printr-un veto împotriva aderării Croaţiei la UE, deputatul UDMR a sugerat că Baconschi a reacţionat primitiv şi inadecvat la anunţul făcut de omologii săi francez şi german în legătură cu aderarea ţării noastre la Convenţia de la Schengen.

"Au aş introduce pentru unii politicieni obligativitatea să înveţe măcar 20-30 de proverbe latineşti, pentru că dacă ministrul nostru de Externe ar fi cunoscut dictonul "Quod licet Jovi non licet bovi" (Nu-i e îngăduit boului ceea ce îi este permis lui Jupiter - n.n.), nu ar fi venit cu reacţia pe care a avut-o vizavi de poziţia Franţei şi Germaniei", a spus Lakatos Peter. "Deci, dacă nu ai lucrurile puse la punct sau dacă ai avut o politică externă nepotrivită sau conflictuală, nu veni să-mi spui că şi Sarkozy are probleme de corupţie", a adăugat deputatul UDMR.

Baconschi pe făraş

Lakatos Peter consideră că "o soluţie folositoare" ar fi fost ca autorităţile române, după anunţul şefilor diplomaţiilor franceză şi germană, să fi adoptat o poziţie similară cu aceea a Bulgariei: "Sper că vom adopta poziţia Bulgariei, care în mod corect a spus că va încerca să remedieze toate deficienţele, decât să-i iriţi pe cei care ar trebui să voteze primirea ta (n.n. - în Spaţiul Schengen)", a spus Lakatos.

Întrebat dacă, în opinia sa, ministrul de Externe ar trebui să-şi asume eşecul ratării aderării la Schengen şi să-şi anunţe demisia, deputatul UDMR a opinat că locul lui Teodor Baconschi ar putea fi luat în curând, "în luna iulie", de un fost deţinător al portofoliului, şi anume Cristian Diaconescu, în prezent preşedinte de onoare al UNPR. "N-aveţi grijă, că mulţi stau la uşă, cum e domnul Diaconescu", a spus parlamentarul UDMR.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Asa cârmaci-șef, asa miniștri! Ep. Baconsky.
Daca ar trai, cum ar aprecia Nicolae Titulescu, prestațiile urmașilor săi de la conducerea Ministerului de externe al României, din Epoca "portocalie"? Doamne, ocrotește-i pe romani!
Postat 08 Ianuarie 2011, 07:09 de stefan
Jos palaria
Ce treaba are Baconschi ca Romania nu si-a indeplinit criteriile de aderare, cum ar fi securizarea frontierelor cu Rep.Moldova ?
Postat 06 Ianuarie 2011, 18:31 de Maria
Amurgul al Uniunii Europene
Biblia spune: "La vremea hotărâtă [regele cel de la miazănoapte = Rusia] va reveni" (Daniel 11:29a). Aceasta înseamnă, de asemenea, dezintegrarea Uniunii Europene şi NATO. Mai târziu va fi un război nuclear (Daniel 11:29b,30a; Matei 24:7; Numerii 24:23,24; Apocalipsa 6:4). "O sabie mare" = o nuclear- sabie. "Acestea sunt începutul durerilor naşterii" (Marcu 13:8b).
Postat 05 Ianuarie 2011, 23:37 de Ewiak Ryszard
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Urmaşii Marii Uniri îşi cinstesc înaintaşii: În Chioag a fost dezvelită o placă în memoria săteanului care s-a dus, în 1918, la Alba Iulia (FOTO)
  • Cartea 'România, te iubesc' a fost lansată la Oradea. Jurnalistul Alex Dima: „Aici este dovada că se poate!” (FOTO/VIDEO)
  • Drumul nou dintre Oradea şi Sântandrei, deschis circulaţiei. Cei doi primari au anunţat noi investiţii în traficul dintre cele două localităţi (FOTO/VIDEO)
  • Zăpada face ravagii în Bihor: 79 de localităţi fără curent, peste 28.000 de cetăţeni afectaţi! (FOTO)
  • A venit zăpada! Utilajele RER Vest au ieşit pe străzile Oradiei (FOTO)
  • „Lumea contemporană. Puncte de vedere”: La Muzeul Țării Crișurilor a fost vernisată expoziția de sculptură a artistului Ovidiu Pascu (FOTO)
  • Gala Premiilor lui Bihorel 2018. Petrecere cu poante video, caricaturi şi concert Compact la Majoratul BIHOREANULUI. Vezi câteva momente! (FOTO / VIDEO)
  • Campionul K1 Adrian Maxim, prins de procurorii DIICOT Oradea cu un kilogram de cannabis. Sportivul a fost arestat şi trimis în judecată (FOTO)
  • Patriotul Ervin: Cine este orădeanul care a inaugurat Podul Centenarului cu o Dacie tricoloră (FOTO)
  • Două zile de reduceri: S-a deschis KiK, la ERA Park Oradea! (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON